Timpul Liber

De astăzi, Anglia are o nouă prinţesă

 Lista invitaţilor este una foarte selectă şi cuprinde circa 40 de capete încoronate ale lumii, între care îi vom menţiona pe Regele Mihai I al României, însoţit de Principesa Margareta şi Principele Radu sau pe prinţul Albert de Monaco şi viitoarea sa soţie, Charlene Wittstock. De asemenea, la ceremonie vor mai fi prezenţi sute de demnitari, înalţi oficiali din armată, filantropi, diplomaţi, dar şi personalităţi din lumea mondenă, precum fotbalistul David Beckham, cântăreţul pop britanic Elton John şi actorul Rowan Atkinson, alias Mr. Bean, şi o mulţime de apropiaţi ai cuplului.

Nimic să nu pună în umbră mireasa…

Va fi o nuntă gândită minut cu minut şi milimetru cu milimetru, astfel încât sunt reglementate până şi ţinuta şi eticheta pe care trebuie să le respecte invitaţii, începând cu momentul sosirii şi până la cât ai voie să bei… Astfel, potrivit organizatoarei, Sarah Haywood, doamnele nu trebuie să dezvăluie prea mult, iar tivul rochiei nu trebuie să urce prea sus. Se aşteaptă ca acestea să poarte pălării, dar nimic ostentativ sau care să pună în umbră mireasa.
Oaspeţii care vor fi prezentaţi familiei regale sunt învăţaţi din start cum să se comporte. Sarah Haywood afirmă că, atunci când eşti prezentat Reginei Elisabetha a II-a, dacă eşti britanic, trebuie să faci o plecăciune. Dacă nu eşti cetăţean britanic – deci, nu eşti supus al Coroanei -, nu eşti obligat s-o faci; totuşi e politicos să înclini capul. Nu vorbeşti până nu-ţi vorbesc ei şi nu le întinzi mâna decât dacă ţi-o întind ei. În plus, în niciun caz, oaspeţii nu trebuie să facă poze sau să folosească telefonul mobil în timpul ceremoniei.

Nuntă fără bere

Invitaţii la nunta lui Kate Middleton şi Prinţul William vor mânca şi vor bea cele mai alese bucate şi băuturi, dar nu şi bere. Motivul este tocmai faptul că această băutură este considerată un produs inferior, deci nu are ce să caute pe masă la un eveniment atât de distins precum este nunta regală. Iar dacă invitaţii ştiu ce nu vor bea, aceştia nu ştiu ce tort vor gusta, fiindcă desertul rămâne a fi unul surpriză şi a fost ales în mod special de viitoarea mireasă.
Cheltuielile familiei Middleton, „doar” 100.000 de lire sterline
Părinţii lui Kate Middleton vor respecta tradiţia şi vor achita aproape 100.000 de lire sterline pentru nunta fiicei lor cu Prinţul William, plătind cazarea la hotel pentru ultima noapte de celibatară a fiicei lor, rochia de mireasă care va costa cel puţin 30.000 de lire sterline, ţinutele domnişoarelor de onoare, dar şi luna de miere a cuplului, despre care încă nu se ştie unde va fi petrecută, dar despre care presa britanică speculează că va fi în Iordania.

Zece reguli pentru viitoarea soţie

1. Nu i se va mai spune „Kate” – titlul oficial pe care îl va avea Kate va fi „Înălţimea Sa Regală Prinţesa William de Wales”. I se va spune „Catherine” sau „Ma’am”.
2. Nu va vota – tehnic, Regina şi ceilalţi membri ai familiei regale britanice au voie să voteze, dar nu fac asta pentru că acţiunea ar fi considerată neconstituţională şi nu ar mai fi neutri.
3. Nu va putea să candideze pentru o funcţie politică – din aceleaşi motive ca şi cele invocate mai sus.
4. Nu va putea să nu meargă la evenimentele publice – familia regală se află mereu în centrul atenţiei, aşa că de acum încolo Kate va fi obligată să aibă grijă în mod deosebit şi de ţinută, începând cu rochia pe care o îmbracă şi bijuteriile pe care le poartă.
5. Nu va mai putea să joace Monopoly – în 2008, Prinţul Andrew, Duce de York, a declarat că familia regală nu mai poate juca Monopoly acasă „pentru că e un joc vicios”, astfel de atunci jocul a fost interzis.
6. Nu va mai spune sau face ceva controversat – Kate nu îşi va putea exprima în mod public preferinţele politice, sociale, deci nimic care să ţină de propria personalitate.
7. Nu va mai manca scoici – se pare că familia regală nu mănâncă scoici, de frica alergiilor sau intoxicaţiilor alimentare.
8. Nu va munci – deşi are un master în Istoria Artei şi ani de experienţă, Kate nu va mai merge la slujbă, pentru că regalitatea şi munca nu fac casă bună.
9. Nu va semna nimic neoficial – ca potenţial consilier de stat, în cazul în care William va deveni rege, Kate are o misiune grea. Chiar dacă soţul ei va fi ocupat cu tot felul de alte lucruri, ea nu are voie să se atingă de acte. Semnătura trebuie să fie cea oficială, iar Kate nu va putea să fie delegată să facă ceva în locul lui William.
10. Nu îşi va termina cina – dacă mănâncă mai încet ca bunica soţului, Kate ar putea să rămână flămândă. În Marea Britanie, când Regina se opreşte din mâncat, toţi ceilalţi trebuie să facă la fel.

Kate Middleton
, în vârstă de 29 de ani, şi Prinţul William, în vârstă de 28 de ani, al doilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, s-au cunoscut în 2001 la Universitatea scoţiană St. Andrews. Relaţia lor, care a început în 2003, a fost întreruptă de o scurtă despărţire, în 2007. William, fiul cel mare al prinţesei Diana, decedată în 1997, şi Kate s-au logodit în luna octombrie 2010, cu ocazia unei vacanţe private pe care cei doi au petrecut-o în Kenya.

Nadia Tătaru

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *