Actualitate

De astăzi pot fi depuse din nou cereri pentru obţinerea subvenţiilor în agricultură

„Îi aşteptăm pe acei producători care au făcut investiţii, au efectuat cheltuieli eligibile pentru subvenţionare, să depună cereri. În dosarele acumulate până la 27 septembrie, de la 2700 de producători, solicitările de bani sunt peste limita bugetului fondului de subvenţionare pentru 2016. Astfel, că cererile urmează a fi examinate şi achitate din fondul de subvenţionare a anului 2017”, a specificat directorul AIPA, Nicolae Ciubuc .

El a reamintit că fondul de subvenţionare pentru anul curent a fost preconizat în mărime de 900 mln lei. Din cauza constrângerilor bugetare, acesta a fost redus cu 200 mln lei. Din cele 700 mln ramase, s-a reuşit achitarea a 480 mln lei. 294 mln lei au constituit datoriile pentru 2015, iar 58 mln lei – datoriile pentru 2014, plus alte datorii. Către 10-11 octombrie, datoriile au fost achitate. Banii au fost transferaţi către 1200 de producători agricoli (cu excepţii în sumă de 4-5 mln lei).

„La dispoziţie mai avem 215 mln lei. De aceea, cererile care nu se vor încadra în această limită vor fi achitate producătorilor în 2017. Examinarea cererilor va începe în februarie anul viitor”, a mai spus

Ciubuc a mai spus că în ultimii ani a crescut calitatea dosarelor prezentate de producătorii agricoli, tot mai puţine dosare sunt respinse pe motiv să ele nu corespund cerinţelor stabilite. Producătorii agricoli au devenit mai responsabili. În 2016 au fost doar 15 dosare respinse.

Pentru 2017 în proiectul legii bugetului, aflat în proces de definitivare, pentru fondul de subvenţionare sunt prevăzute 900 mln lei.

 Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *