Astăzi 16 Iulie 2019, Marţi - Ultima actualizare la ora 16:26
Abonamente

Opinii & Editoriale 19 Noiembrie 2016, ora 07:51    Din editia print

Marime Font

De ce a câștigat Dodon

Victoria lui Igor Dodon a venit ca o bubuitură de tun. Reacția societății după aflarea alegerilor s-a focusat mai mult pe încălcările din ziua votării, puțină atenție s-a acordat numărului uriaș de cetățeni care au votat pentru un președinte marionetă a intereselor rusești în R. Moldova.

 Afirmam în editorialul din 4 noiembrie că în RM trăiesc două lumi paralele - cea rusească și cea europeană, de această dată, lumea rusă a învins. Victoria n-ar fi fost posibilă fără implicarea decisivă a cozilor de topor, a propagandei și a minciunii sfidătoare despre importanța „batistei pe țambal” și a „unificării civice a moldovenilor”.

Marioneta

Victoria marionetei rușilor în R. Moldova a fost clădită odată cu începerea campaniei celor de la Platforma DA de a organiza alegeri prezidențiale directe, argumentul lor era că peste 80% din populație vor să-și aleagă direct președintele (de ce n-am văzut o prezență la vot de 80%?). Atunci, toate calculele, analizele și prognozele arătau că în eventualitatea unui asemenea scrutin, alegerile vor fi câștigate de partidele proruse care s-au folosit de scandalurile din jurul guvernării pentru a-și legitima poziția politică. Oricât ar încerca ei să arunce acum vina pe Plahotniuc care l-a susținut pe Dodon, responsabilitatea politică revine în totalitate aberantei idei de a pune „batista pe țambal” și a avea „alegeri directe”. Prin protestele alături de Dodon și Usatîi, cei din DA, au permis unui criminal și bandit ca Dodon să ajungă președinte. Având în cap doar răzbunarea dorită de gruparea Frankfurt-Lucinski, gașca DA l-a legitimat pe Dodon ca pe un politician cu care merită avută o relație. Ce n-au vrut să înțeleagă susținătorii lor atunci, care clamau cu spume la gură că nu contează că-i „prorus”, important e că „ne-am unit” împotriva răului comun, este că Dodon este o nulitate politică, și unicul său atu este forța Kremlinului care-și susține necondiționat marionetele. Prin punerea batistei pe țambal și excluderea temei est vs. vest din campanie, drumul spre obținerea voturilor din polarizarea societății a rămas deschis pentru păpușa Moscovei. Ce-a rămas din acea „unire a moldovenilor” odată cu declarația lui Usatîi care spune că deși are dubii cu privire la Dodon, îndeamnă oamenii să-l voteze doar să nu ajungă la putere candidatul susținut de americani? Asta contează în primul rând? Să nu ajungă americanii la putere sau să nu ajungă un bandit președinte? Dodon și Usatîi nu fac nicio mișcare fără aprobarea celor care „curează” politica RM de la Moscova, participarea lor la proteste alături de gruparea frankfurt-lucinski a fost făcută cu aprobarea Kremlinului, care știe ce are de făcut ca să obțină ce-și propune. Atunci au fost atinse câteva obiecte care s-au dovedit a fi decisive, s-a compromis totalmente conceptul de „guvernare europeană” și a fost exclusă obsesiv tema est vs. vest, Europa vs. Rusia. Deși naivii din PPDA credeau că prin compromiterea imaginii „guvernării europene” vor ajunge ei să mulgă vaca statalistă, s-a întâmplat exact opusul. Deși propaganda aiurită a pus batista pe țambal, nu aceeași poziționare a avut candidatul Moscovei, care a mizat în continuare pe fobiile rusofonilor. Această ură a vorbitorilor de rusă (ruși, ucraineni, bulgari, găgăuzi și moldoveni) față de Europa, America, România etc. n-ar fi câștigat dacă banda propagandei frankfurt-lucinski n-ar fi inoculat în același timp două idei: 1. nu contează dezbaterea est vs. vest; 2. guvernarea europeană este compromisă. Dacă nu contează că Dodon este un politician de carton, vopsit în roșu din banii rușilor, dacă guvernarea europeană e compromisă, iar Maia Sandu a fost parte a guvernării europene, era evident că anume Dodon avea prima șansă în a câștiga alegerile, lucru care s-a și întâmplat.

Nația civică a propagandei

Opiniile care aplaudă numărul mare de voturi pentru Maia, pretind a fi o victorie în sine, dar se prefac că nu înțeleg că în politică nu există victorii „morale”. Votul pro-Dodon a fost unul pur etnic, toți (99%) din vorbitorii de rusă din R. Moldova au votat pentru bandit, criminal, hoț, trișor, plagiator, doar din simplu motiv că este omul Moscovei. A fost în realitate un vot împotriva moldovenilor, împotriva românilor, împotriva limbii române și împotriva Europei. Dacă mâine s-ar face un referendum pentru intrarea în URSS, toți votanții lui Dodon ar vota pentru revenirea la statutul de colonie. Retorica statalistă e bună ca strategie de campanie, spre deosebire de propaganda care nu înțelege pe ce lume trăiește, rușii știu cum să se folosească de instrumentele democratice pentru a câștiga puterea. Atâta timp cât rușii votează etnic, nu există niciun fel de „națiune civică moldovenească unită”, iar această retorică nu face altceva decât să paveze drumul spre victorie a partidelor controlate de Moscova pentru că legitimează xenofobi și șovini. Evident, fără susținerea lui Plahotniuc, care s-a folosit de omul Moscovei pentru a le arăta inamicilor, că fără el nu câștigă nimeni nicio alegere, victoria lui Dodon n-ar fi fost posibilă.

Democrația po ruski

Numărul mare de voturi pro-Dodon a fost posibil și pentru că guvernările succesive din 2009 încoace au permis devalizarea economiei, o populație săracă, care trăiește de pe-o zi pe alta, e greu de electrizat prin discursuri corecte politic. Ei vor răzbunare, ei vor sânge. Cine urmărește atent dezbaterea publică rusă în ultimul secol, va observa că elitele lor caută întotdeauna un dușman cu care să lupte și să-l distrugă - mai întâi a fost țarismul, după care au urmat culacii, capitaliștii, iar bebelușul infantil Dodon urmează aceeași logică agresivă - dușmanii lui de moarte sunt europenii și unioniștii. Din punct de vedere civilizațional lumea rusă n-are cum să lupte pentru o educație de calitate, drumuri bune, spitale dotate ș.a.m.d., unica lor luptă este pentru anihilarea celor care gândesc altfel decât ei. Nu vă lăsați amăgiți de ideea că pentru a atenua această ură viscerală e suficient să nu-i „provocăm”, oricât de muți și pașnici am fi cei care gândim altfel, e suficient să gândim așa pentru a fi dușmanii lor de moarte. Am fost telefonați la redacție de un cetățean din „națiunea civică moldovenească” care ne-a spus-o simplu „dacă mai scrieți rău de Dodon, noi o să ne răfuim cu voi”. Asta e realitatea lumii ruse pe care, îmi permit să spun, retardații care fâlfâie batista pe țambal nu-s în stare s-o digere, rușii și sateliții lor nu acceptă democrația decât ca un camuflaj pentru a-i anihila pe cei care gândesc altfel. Cum bine observa Alexandru Boldur, rușii n-au avut niciodată o tradiție democratică, atunci când în orașul stat Nijnii Novgorod se „înfierbântau spiritele” ca urmare a unor „dezbateri”, o grupare se războia fizic cu cealaltă, până una din ele era redusă la tăcere. Cam asta ar vrea votanții lui Dodon să se întâmple, cei care nu gândesc ca ei, să fie distruși și aduși la tăcere. Cu ei s-o pornit la drum propaganda Țopa-Lucinski să facă națiunea civică.

Mai aveți 2018


Un alt eveniment care a înfierbântat puținii neuroni ai mancurților de Bâc a fost un protest împotriva fraudării alegerilor care au ieșit mai mulți tineri unioniști. Întrebarea care acuză era - de ce-ați ieșit, măi, în stradă cu tricolorul românesc? Eu mă întreb retoric altceva - de ce n-ați ieșit, voi, „națiunea civică moldovenească”, în stradă? De ce ați stat comod în fața calculatorului sau a televizorului și ați protestat semnând petiții online, care n-au absolut nicio valoare? Cine v-a oprit să ieșiți și voi în stradă? În ciuda propagandei, protestul de luni a fost unul spontan, care a demonstrat că anume tinerii (care întâmplător sau nu sunt și unioniști) nu vor să-și piardă viitorul. Dacă victoria lui Dodon m-a dezamăgit, văzând atitudinea mancurților care au sărit să-i atace pe unioniști, văzând cum Maia Sandu nu dă doi bani pe ei, fiind interesată exclusiv de campania electorală din 2018, aproape că nici nu-mi mai pare atât de rău că a câștigat Dodon. Până la urmă asta merită cei care au fluturat batista și s-au unit cu Moscova împotriva tinerilor educați din această țară, să fie conduși de un hoț. Fără a fi fatalist sau pesimist, dacă Maia Sandu va continua să-și facă campanie, fiind susținută de mancurții propagandei, înfrângerea în 2018 este garantată.

În aprilie a.c., în articolul „Opoziția stupidă și unionismul rău” scriam că „Rolul opoziției nu este doar să critice puterea (vehement și din oră în oră), ci să aibă suficientă inteligență, pricepere și îndemânare, încât să ajungă la putere.” Rezultatul alegerilor, dar mai ales campania electorală a arătat cât de tâmpă și incapabilă de a obține ceva este opoziția formată de banda criminală din jurul lui Țopa în alianță cu propaganda mancurtizată. Au cerut „meleardul” înapoi, dar l-au primit pe Dodon.
Aș vrea să aud de la studenta de la Harvard cum procedează în America un candidat la funcția de președinte care este înfrânt? Își recunoaște înfrângerea și pleacă acasă sau se pornește să mai piardă niște alegeri? Protestând împreună cu Dodon și Usatîi, intrând în alianță cu cei care aruncă cu zoi în tinerii cu tricolor, pierzând alegerile, Maia Sandu n-are niciun drept moral să se erijeze în lidera opoziției antirusești, antidodoniste, antidemocratice, antiromânești și antieuropene. Unicul ei rol este de a fi „lidera” mancurților ce flutură batiste și se mint singuri. Ea trebuie să înțeleagă că a fost votată atât de masiv, doar pentru că nu este Igor Dodon, dar știind cum gândesc politicienii de pe Bâc, n-am niciun dubiu că anume ea și cei din jurul ei vor „conduce” opoziția la o nouă înfrângere în 2018.


Lovitura majoră primită de mișcarea unionistă este neînsemnată în comparație cu falimentul total al „națiunii civice moldovenești” care s-a spulberat în doar câteva luni. Noi, etnicii români din Basarabia, am supraviețuit unor regimuri infinit mai violente și mai criminale, am trecut de țarism, bolșevism, colectivizare, deportări ș.a.m.d., cu certitudine nu vom dispărea după câțiva ani de conducere a unui copil obez hrănit din bani rusești. Unica speranță este să înțelegem că nu există o diferență majoră între dodonei și țopălăi, aceeași ură, aceeași lipsă de cultură, aceeași minciună. Aflarea noastră (a unioniștilor) în minoritate și în opoziție față de șovinii proruși și mancurți, prezintă și un avantaj strategic - toată vina pentru starea de fapt revine în egală măsură „unirii civice” vorbitorilor de rusă cu partenerii lor mancurți grupați în jurul propagandei Țopa-Lucinski.

P.S. Dacă elitele intelectuale din Basarabia, dar și din România ar fi fost vigilente, ar fi insistat pe un adevăr elementar despre ordinea politică - nu poate exista un stat, fără existența unei națiuni. Este elementar - e nevoie de o națiune ca să faci un stat, n-ai națiune - ai oligarhie, criminalitate, minciună și propagandă. După ce le curgeau sudori aplaudând „formarea” națiunii civice alături de Dodon și Usatîi, țopălăii și propaganda să înțeleagă că în efortul lor de a „edifica” o „nație civică” și un „stat”, să nu se bazeze pe noi, românii. Refuzăm să facem parte din națiunea civică (mancurtă) alături de șovini și xenofobi care ne doresc moartea și visează cum ne anihilează.

(Va urma) 

Un articol de: Silviu Tănase Contactează autorul
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 16 Iulie 2019, ora: 16:26

Prim-ministrul R. Moldova, Maia Sandu, a întreprins astăzi o vizită oficială la Berlin unde a avut o întrevedere cu cancelarul german Angela Merkel. La conferința de presă comună. Șefa Guvernului de la Chișinău a declarat că își dorește ca R. Moldova să fie...

( ) Citeşte tot articolul

Cultură 16 Iulie 2019, ora: 15:38

VIDEO: Vali Boghean, RECITAL DE EXCEPŢIE chiar la intrarea în Piaţa Centrală. Cum au reacţionat oamenii

VIDEO: Vali Boghean, RECITAL DE EXCEPŢIE chiar la intrarea în Piaţa Centrală. Cum au reacţionat oamenii

Locuitorii municipiului Chişinău şi nu numai, care au trecut astăzi pe la Piaţa Centrală au avut parte de un spectacol extraordinar susţinut de interpretul Vali Boghean.  

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Iulie 2019, ora: 15:34

Marul se cultiva de aproape 8 mii de ani pe toata suprafata Pamantului si se spune ca in coaja lor se afla de doua ori mai multa vitamina C decat in pulpa. Am fost invatati de mici sa mancam fructele cu coaja, dar ce te faci daca cele cumparate din supermarket sunt cerate? Le mai mancam sau nu?

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 16 Iulie 2019, ora: 14:44 de George Mârzencu

(GALERIE FOTO) 16 iulie, Ziua Eliberării Chișinăului de sub ocupația sovietică

(GALERIE FOTO) 16 iulie, Ziua Eliberării Chișinăului de sub ocupația sovietică

În după amiaza acestei zile, în 1941, trupele române au intrat victorios în principalul oraș al Basarabiei, din direcția Nord.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Iulie 2019, ora: 14:39

Un traficant de droguri din Columbia a fost prins pe aeroportul Barcelona cu jumătate de kilogram de cocaină sub perucă.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Iulie 2019, ora: 14:33

Valeriu Munteanu: Dacă nu vom avea un procuror european atunci „revoluția” a eșuat (din nou), iar cineva va trebui să-și asume politic acest eșec tulburător

Valeriu Munteanu: Dacă nu vom avea un procuror european atunci „revoluția” a eșuat (din nou), iar cineva va trebui să-și asume politic acest eșec tulburător

Legea actuală cu privire la Procuratură nu este „o vacă sfântă” și poate/ trebuie să fie modificată.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Iulie 2019, ora: 14:00

NEWS ALERT // Consilierul lui Dodon, avocatul PPDA și un candidat la fotoliul de judecător constituțional, noi membri ai CEC

NEWS ALERT // Consilierul lui Dodon, avocatul PPDA și un candidat la fotoliul de judecător constituțional, noi membri ai CEC

În ședința de astăzi, 16 iulie, a Parlamentului, au fost desemnați și confirmați în funcție trei membri noi ai Comisiei Electorale Centrale (CEC): Maxim Lebedinschi, unul dintre consilierii lui Igor Dodon, Dumitru Pavel, avocatul lui Andrei Năstase și candidat la parlamnetare...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Iulie 2019, ora: 13:40

Dodon se LAUDĂ că merge la Moscova pentru a negocia prețul la GAZ - Care sunt atribuțiile LEGALE ale șefului statului

Dodon se LAUDĂ că merge la Moscova pentru a negocia prețul la GAZ - Care sunt atribuțiile LEGALE ale șefului statului

Președintele Igor Dodon va întreprinde miercuri, 17 iulie, o vizită de lucru la Moscova pentru a discuta cu autoritățile Federației Ruse, printre subiecte fiind și reducerea prețului de livrare a gazului natural pentru Republica Moldova. Subiectul va fi abordat și cu Gazprom.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Iulie 2019, ora: 13:25

NEWS ALERT / Șeful CSM, Victor Micu a fost revocat din funcție

NEWS ALERT / Șeful CSM, Victor Micu a fost revocat din funcție

Președintele Consiliului Superior al Magistraturii(CSM), Victor Micu a fost revocat astăzi din funcție de membrii CSM. Pentru revocarea acestuia au votat 9 membri ai Consiliului.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Iulie 2019, ora: 12:43

Parlamentul îi face CADOU lui Dodon funcția de Procuror General / Președintele va numi un interimar până la organizarea unui concurs

Parlamentul îi face CADOU lui Dodon funcția de Procuror General / Președintele va numi un interimar până la organizarea unui concurs

Președintele Igor Dodon ar putea numi un procuror general interimar care se va afla în fruntea instituției până la alegerea, în bază de concurs, a unui nou șef la Procuratura Generală. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Iulie 2019, ora: 12:37

Liderul PL, Dorin Chirtocă, a prezentat mai multe probe care demonstrează că familia Zinaidei Greceanîi a fost implicată în sustragerea a 5 milioane de euro din BEM.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Iulie 2019, ora: 12:33

Partidul Liberal: Declarațiile BMA si MAI cu privire la interdicția lui George Simion sunt MINCINOASE și DENATURATE

Partidul Liberal: Declarațiile BMA si MAI cu privire la interdicția lui George Simion sunt MINCINOASE și DENATURATE

În mod cinic, BMA și MAI spun că nu pot întreprinde nimic și că doar instanța de judecată poate rezolva problema. Fals!

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Iulie 2019, ora: 12:22

Maia Sandu și Dodon vor merge la concertul Sofiei Rotaru la ceremonia bașcanului Vlah

Maia Sandu și Dodon vor merge la concertul Sofiei Rotaru la ceremonia bașcanului Vlah

Interpreta Sofia Rotaru va susține un concert la Comrat, după ceremonia de inaugurare a bașcanului Găgăuziei, Irina Vlah. Interpreta va fi adusă de președintele Igor Dodon, a comunicat Irina Vlah pentru presa din Găgăuzia.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Iulie 2019, ora: 12:16

Mark Tkaciuk și Iurie Muntean revin în politică!

Mark Tkaciuk și Iurie Muntean revin în politică!

După ce zilele trecute fostul ideolog al Partidului Comuniștilor, Mark Tkaciuk, a declarat că ar putea reveni pe arena politică din Chișinău, iată că și fostul său coleg din cadrul PCRM, Iurie Muntean, anunță că s-ar putea implica din nou în activitățile politice.

( ) Citeşte tot articolul

Economie 16 Iulie 2019, ora: 11:31

INFOGRAFIC /// Moldovenii pot cumpăra MAI PUȚINI litri de benzină cu salariul mediu pe țară decât românii

INFOGRAFIC /// Moldovenii pot cumpăra MAI PUȚINI litri de benzină cu salariul mediu pe țară decât românii

Prețul benzinei depinde de multe aspecte, precum prețul țițeiului pe piețele internaționale, taxele sau marjele proprietarilor stațiilor de benzină. Valoarea unui litru de benzină în punctul de vânzare cu amănuntul, se schimbă de pe o zi pe alta, iar în unele țări,...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 16 Iulie 2019, ora: 11:01 de Mihai Taşcă

Ororile comunismului / Sediul NKVD-ului, locul atrocităţilor comuniste din Chişinău (FOTO +18)

Ororile comunismului / Sediul NKVD-ului, locul atrocităţilor comuniste din Chişinău (FOTO +18) Din editia print

Imediat după ocuparea Basarabiei, la 28 iunie 1940, comuniştii au perseverat în a instaura „viaţa nouă” în sensul pe care îl înţelegeau ei: arestări, deportări, execuţii, toate fiind menite să-i asigurare viitoarei guvernări liniştea pentru mulţi...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Iulie 2019, ora: 10:01

DODONIZARE / Un apropiat al lui Dodon, FAVORIT la funcția de director al CNA. Un alt candidat acuză Comisia juridică de NETRANSPARENȚĂ: „Vroiam să cred că vom fi guvernați ALTFEL”

DODONIZARE / Un apropiat al lui Dodon, FAVORIT la funcția de director al CNA. Un alt candidat acuză Comisia juridică de NETRANSPARENȚĂ: „Vroiam să cred că vom fi guvernați ALTFEL”

Secretarul general al Aparatului președintelui R. Moldova, Ruslan Flocea, se numără printre cei zece pretendenți la funcția de director al Centrului Național Anticorupție. Sursele din cadrul Comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului au declarat pentru deschide.md că Flocea...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Iulie 2019, ora: 09:39

Consiliului Național al Partidului Mișcarea Acțiunea Europeană convoacă Congresul extraordinar al partidului

Mișcarea Acțiunea Europeană iese la luptă și îi cheamă pe cetățeni să fie alături. Vrem să nu mai fie hoți la putere, indiferent de partidul în care se află. Nu mai vrem să se schimbe „hoții lor, cu hoții noștri”. Vrem ca toți cei care au subminat...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Iulie 2019, ora: 09:24

PREJUDICII DE PROPORŢII. Procurorii anticorupţie au pornit o urmărire penală privind înstrăinarea Casei Presei şi fostei cantine a Guvernului

PREJUDICII DE PROPORŢII. Procurorii anticorupţie au pornit o urmărire penală privind înstrăinarea Casei Presei şi fostei cantine a Guvernului

Procurorii anticorupţie au pornit o urmărire penală pe faptul înstrăinării Înstreprinderii de stat "Casa Presei" şi fostei cantine a Guvernului Republicii Moldova.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Iulie 2019, ora: 09:20

Membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) se întrunesc astăzi, 16 iulie, într-o nouă ședință. Pe agenda CSM se numără 11 subiecte, printre care suplinirea a șase funcții vacante de judecător la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), dar și desemnarea a doi...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Iulie 2019, ora: 08:30

Vlad Filat: Ceea ce am eu ca PRIORITATE vizează ELIBERAREA mea

Vlad Filat: Ceea ce am eu ca PRIORITATE vizează ELIBERAREA mea

Fostul premier Vlad Filat spune că ceea ce are ca prioritate vizează eliberarea sa. El nu crede că va mai face politică, cel puțin în mod direct, ci poate va acorda consultanță politică, celor care vor dori. Totodată, fostul premier susține că cea mai mare greșeală a fost...

( ) Citeşte tot articolul

Ultima oră 16 Iulie 2019, ora: 08:21

În cadrul primei sale conferinţe de presă în calitate de Preşedinte al Consiliului Băncii de Economii, Ilan Shor a vorbit despre relaţia cu liderul PLDM, Vlad Filat, spunând că este una la fel că cu restul politicienilor. 

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)