„Dragi mi-erau tata şi mama, fraţii şi surorile şi băieţii satului, tovarăşii mei de copilărie, cu cari, iarna, în zilele geroase, mă desfătam pe gheaţă şi la săniuş, iar vara în zile frumoase de sărbători, cântând şi chiuind, cutreieram dumbrăvile şi luncile umbroase, ţarinele cu holdele, câmpul cu florile şi mândrele dealuri, de după care îmi zâmbeau zorile, în zburdalnica vârstă a tinereţii! Asemenea, dragi mi-erau şezătorile, clăcile, horile şi toate petrecerile din sat, la care luam parte cu cea mai mare însufleţire.“ (Aminitiri din Copilărie, Ion Creangă).

Mulți își aduc aminte cu plăcere de acest fragment și de multe altele din cartea care l-a făcut celebru pe Ion Creangă. Totuși, pe cât de cunoscută este lucrarea aceasta, pe atât de puțin este prezentată viața marelui prozator. În afara copilăriei, redată pitoresc, până la momentul ajungerii la Socola, despre viața autorului se cunosc câteva aspecte:prezența sa în mișcarea junimistă, faptul că a fost prieten cu Mihai Eminescu și că l-a găzduit pe acesta când era revizor școlar în Moldova în locuința pe care Ion Creangă din mahalaua Țicău.

Puțin știu că Ion Creangă a făcut parte din cler pentru o perioadă și că a fost caterisit în octombrie 1871. Scriitorul ne mărturiseşte că a fost dorinţa mamei sale, Smaranda, ca el să urmeze calea preoţiei. De aceea, îl vedem întâi încris la școala din sat, apoi mama sa l-a încredinţat bunicului său, David Creangă, care-l duce pe valea Bistriţei, la Broşteni, unde a urmat şcoala. În 1853, a fost înscris la Şcoala Domnească de la Târgu Neamţ, sub numele Ştefănescu Ion. Acolo, el l-a avut ca profesor pe părintele Isaia Teodorescu, zis şi „Popa Duhu“. Abia la Şcoala catihetică din Fălticeni sau celebra fabrică de popi, cum o numea prozatorul în capitolul III al Amintirilorsale, apare sub numele de Ion Creangă, nume pe care l-a păstrat tot restul vieţii. Se întâmpla în anul 1854, iar la Falticeni i-a avut profesori pe „catihetul“ Conta şi pe tânărul absolvent al Seminarului de la Socola, Vasile Grigorescu.

Pe scurt, lucrurile au stat astfel. În capitolul IV al Amintirilorse relatează doar drumul până la Socola unde, în 1855, a fost admis în anul al II-lea la Seminarul de la Socola. În 1859, când a absolvit cursurile Seminarului din Iaşi, Ion Creangă s-a căsătorit cu Ileana, fiica preotului Ioan Grigoriu, de la Biserica „Sfinţii 40 de Mucenici“ din Copou. Pe 26 decembrie 1859, pentru a-şi putea continua studiile, a fost hirotonit diacon. După studiile la Seminarul din Socola, în 1864, Ion Creangă a intrat la „Şcoala preparandală vasiliană de la «Sf. Trei Ierarhi»“, unde l-a avut profesor pe Titu Maiorescu, care îl aprecia foarte mult, şi l-a pus învăţător la Şcoala primară nr. 1 din Iaşi.

Scandalurile cu socrul său, divorțul și excluderea din cler

Așadar, din anul 1859 Ion Creangă făcea parte din clerul bisericesc. Numit diacon la Biserica „Sfinţii 40 de Mucenici“, unde era paroh socrul său, a intrat în conflict cu acesta la scurtă vreme. Pe 13 ianuarie 1860, diaconul Ion Creangă depune „jalbă“ la Mitropolie împotriva socrului său, preotul Ioan Grigoriu, pentru insulte, lovituri şi tentativă de asasinat. El povestea în declarația scrisă atunci că, în miez de noapte, preotul ar fi intrat în camera lui si că ar fi încercat să îl sugrume. După mai multe jalbe, Creangă a fost mutat la Biserica „Sf. Apostoli Petru şi Pavel“-Bărboi, apoi va sluji la Biserica „Sf. Pantelimon“ din Târgu Cucului.

În 1864 intră la Facultatea de Teologie din Iaşi, iar diaconul Creangă este numit definitiv la Mănăstirea Golia din Iaşi, unde a şi locuit. Cariera sa clericală avea să se termine brusc în 1871. Motivul? Presa locală începe să publice niște articole care prezentau lucruri săvârșite de preoți și diaconi ce contraveneau normelor clericale de atunci:participarea la teatru și împușcarea păsărilor. „Curierul de Iaşi“ a publicat în acel an articolul „Tragerea la ţintă şi vânatul de păsări în mijlocul oraşului“, în care era vizat diaconul de la Golia, dar fără a i se da numele.

În septembrie 1871, Creangă a fost judecat de Dicasteriei, azi Consistoriului (tribunalul clericilor), pentru conduita sa. Învinuirile erau:mersul la teatru, tragerea cu puşca asupra bisericii, tunderea părului „asemenea mirenilor“, și faptul că de o perioadă de timp diaconul se despărţise de soţie. Un an mai târziu, în luna octombrie 1871, a fost pronunțată sentința: „diaconul Ion Creangă, profesorul din Iaşi, prin faptele sale incorigibile şi incompatibile cu caracterul de cleric, fiind judecat de autoritatea bisericească, este exclus dintre clericii altarului“. Măsura era una extrem de dură pentru faptele sale, dar venită pe fondul discuțiilor și neînțelegerilor pe care Ion Creangă le avea cu starețul de la Golia.

Ion Creangă nu a ascuns niciodată că fusese la Teatru Naţional de câteva ori, unde, potrivit declarției sale „n-am văzut nimic scandalos şi demoralizator, ci din contră combaterea tuturor viciilor şi susţinerea de tot ce este just şi ceea ce priveşte datoria omului către Dumnezeu şi societate“. Nu era singurul cleric care făcea acest lucru. Mulți alți preoți au fost opriți de la a-și practica slujirea doar pentru câteva săptămâni. Conflictul cu stareţul de la Golia, grecul Isaia Dioclias, care se pare că avea o relaţii sexuale cu soţia lui Creangă de ceva vreme, era o chestiune cunoscută. De asemenea, alungarea ciorilor de pe turla bisericii ține de ascultările bisericiești, uneori stupide, la care era supus autorul, care coleric din fire, încerca să rezolve lucrurile tranșant în felul său.

Cum l-a afectat excluderea din cler

După excluderea din cler, Creangă a intentat acțiune de divorț împotriva soției sale. În 1873, şi-a încheiat procesul său de divorţ, copilul său de 12 ani fiindu-i dat în îngrijire.

Totuși, decizia de excludere din cler i-a adus multe neajunsuri în viață:ministrul Tell l-a destituit şi din postul de institutor. Abia la venirea lui Titu Maiorescu, fostul său mentor și profesor, la minister, acesta a contribuit la renumirea sa pe acest post. A colaborat la elaborarea a patru manuale şcolare. A căutat o casă în care să se mute, alegând o locuinţă în mahalaua Ţicău (bojdeuca). În 1875, l-a cunoascut pe Mihai Eminescu, atunci revizor şcolar la Iaşi şi Vaslui, cu care s-a împrietenit. Între 1875 şi 1883, la îndemnul poetului, a scris cele mai importante opere ale sale, care a înseninat mințile multora. Între 1883 şi 1889, a fost bolnav de epilepsie şi a suferit foarte mult la aflarea bolii şi apoi a decesului lui Eminescu. Ion Creangă moare pe data de 31 decembrie 1889, în casa sa din cartierul Țicău. Este înmormântat la 2 ianuarie 1890 la cimitirul Eternitatea din Iași.

În anul 1993 a fost reprimit post-mortem în cadrul clerului bisericesc.