Astăzi 25 August 2019, Duminică - Ultima actualizare la ora 10:13
Abonamente

Editorial 17 Decembrie 2012, ora 07:55    Din editia print

Marime Font

De ce AIE îi cântă Moldovei „veșnica pomenire”?

Nu exagerez când afirm că ordinul Ministerului Sănătății, emis în luna octombrie, privind vinderea majorității medicamentelor cu prescripție obligatorie a medicului, ar putea să sporească în cele din urmă numărul bolnavilor și al cadavrelor în țara noastră.

Moldovenilor care până acum se lăsau pradă morții, neavând un serviciu și, respectiv, nici poliță de asigurare, astăzi li se fură și ultima șansă de a-și potoli durerile. 

Femeia care plânge pe drumuri

Să nu se supere Ministerul Sănătății, căci chiar n-am nicio intenție de a-l critica. Fac doar unele concluzii, după ce mai mulți oameni m-au sunat la redacție și mi s-au plâns că „statul nu ne mai vrea” sau că „suntem sortiți pieirii”. Iar ieri, în fața redacției, o femeie cu ochii împăienjeniți de tristețe s-a apropiat de mine cu un fel de frică și m-a întrebat: „Vă rog foarte mult să mă iertați, dar în organizația voastră nu aveți cumva nevoie de oameni la lucru?”. I-am spus că nu, din păcate, și ea s-a întors ca fulgerul și a plecat. A fugit, biata de ea, ca să nu-i văd lacrimile, pentru că depărtându-se, tot trupul i se zguduia de plâns. Dacă nu are de lucru, această femeie nu va putea niciodată să-și cumpere medicamente, pentru că nu are poliță de asigurare, nici bani.


Hora politicienilor de toate culorile

Dacă încă nu ne-am transformat în dobitoace, deși trăim într-o lume a nedreptății, noi trebuie să privim lucrurile în ochi și să recunoaștem că pe acești oameni, cum e femeia de mai sus, nimeni din guvernare nu vrea să-i vadă. Pe ei toți îi evită - și politicienii de dreapta, și cei de stânga, și cei de centru. Cu atât mai mult, cu cât ei, nemaiavând simpatii, ci doar antipatii politice, nu mai ies la votare. Dacă într-o zi acești nenorociți ar muri in corpore, nu m-aș mira când toate partidele noastre s-ar uni într-o horă a frăției pe mormintele lor.

„Desigur că nu”…

Nu-mi iese nici azi din minte declarația ministrului Andrei Usatâi după ce a emis ordinul privind eliberarea medicamentelor cu rețetă. „Vom avea cozi sau nu la ușile medicilor? Desigur că nu. Oamenii sănătoși trebuie să-și organizeze viața în așa mod ca să nu ajungă la medic. După 19 octombrie, aceiași oameni, care sunt bolnavi, vor veni la medic după rețetă”. Respectiva pledoarie ne arată că ministrul habar nu are despre cozile uriașe ce se formează uneori la ușile cabinetelor medicilor de familie și care, după ordinul său, vor crește întreit. În consecință, pentru o simplă rețetă, moldovenii care au norocul să dispună de poliță de asigurare, vor avea nenorocul să piardă în mod garantat o zi întreagă și un sac de nervi la ușa doctorului. Iar afirmând că oamenii sănătoși trebuie să-și organizeze viața astfel, ca să nu ajungă la medic, ministrul se referă numai la cei cu serviciu și venituri. Ceilalți, neavând posibilitatea să meargă la doctor atunci când sunt grav bolnavi, nu o vor face niciodată pentru o examinate medicală de rutină. În caz de boală, însă, acești oameni, preponderent foarte săraci, ca să obțină dreptul de a-și cumpăra leacuri, vor fi nevoiți să caute bani în plus pentru consultația medicului de familie. De aceea, ei se îmbolnăvesc fără să știe și mor ca niște fluturi, pe neprins de veste...

Mai mult, de unde să iei doctori de familie în cazul unui acces de durere pe timp de noapte? Deseori, nici Salvarea nu poți s-o chemi, pentru că ea nu vine pentru „fleacuri”, cum ar fi, de pildă, o durere mustuitoare de dinți.

De ce să-l ucidem pe Cioclea?

De nebunia provocată de ordinul lui Usatâi m-am convins chiar zilele trecute, când la o bucată de noapte m-a sunat, gemând după o migrenă, poetul Eugen Cioclea. În acea seară, îmi spunea bietul de el, a hoinărit pe la toate farmaciile din jurul casei, dar nimeni nu-i lua în seamă durerea din simplu motiv că nu avea rețetă. Chiar n-am știut ce să-i răspund, când m-a întrebat revoltat: „Mi se rupe capul de durere, măi! De unde să iau rahatul de rețetă?”. De i-aș fi sugerat să ceară explicații de la Andrei Usatâi, presupun că acesta l-ar fi sfătuit să-și organizeze viața astfel, ca să nu ajungă la medic... Dar cu ce e vinovat omul că, în tinerețe, a fost maltratat câinește în Moscova, iar agresorii i-au stricat de cap o sticlă de șampanie, după care abia de a rămas în viață? Pentru că nu are poliță de asigurare, Cioclea e nevoit să obțină o rețetă falsă. El nu are poliță, deoarece, spre deosebire de mulți alți scriitori de-ai noștri, trăiește ca un adevărat artist. Există pentru a crea, are geanta plină cu hârtiuțe pe care scrie poezii, pe el nu-l interesează mașinile și alte acareturi. Cu toate astea, e om și el, și vrea să trăiască. De ce să-l ucidem, dle ministru?

Pentru cine se adoptă legile?

Aș admite că ministrul Usatâi a scăpat atunci niște vorbe aiurea, de care poate regretă, dacă n-aș observa aceeași debandadă și în alte domenii. Am spus-o și o repet: la noi legile se fac în apărarea intereselor demnitarilor și în detrimentul cetățenilor simpli. Cu același scop, de exemplu, a fost exclusă pedeapsa penală pentru contrabandă și a fost adoptată o hotărâre de guvern prin care rezidenții Zonelor Economice Libere trebuie să prezinte trei declarații vamale în loc de una. Or, chiar să aibă intenții nobile, Andrei Usatâi face parte dintr-o mașinărie de care depinde, dintr-un sistem care neglijează populația fie intenționat, fie în necunoștință de cauză.

Poți fi vindecat numai prin minciună

Uneori, am impresia că guvernarea noastră nu știe nimic despre ce se întâmplă în țara aceasta și adoptă toate legile din pur egoism, ca să nu zic incompetență. Pentru demnitarii noștri ar fi un efort colosal să calce pragul apartamentului lui Cioclea, să mănânce cu el o bucată de slănină și ceapă, fără pâine, să-l asculte atent și să meargă la medicul lor de familie, unde să mintă că-i doare capul pentru a obține o pastilă pentru Cioclea. Poetul poate fi vindecat numai prin minciună. Dar dacă, Doamne ferește, în timp cât caută un mincinos care să-l lecuiască, Cioclea moare? Dispariția sa fizică nu va însemna nimic pentru AIE, însă urmașii noștri, care îl vor venera după moarte, ar trebui să știe cum au stat lucrurile. Apropo, l-am ales pe Cioclea doar ca un exemplu, căci în realitate avem foarte mulți asemenea necăjiți.
Eu nu-s nici cu Plahotniuc, nici cu Filat. Pe ambii i-am criticat, și pe ambii i-am lăudat, dar fiecare dintre ei, dacă nu pot să contribuie la bunăstarea populației, ar trebui să se eschiveze barem de la înmormântarea propriilor alegători. Prin culisele puterii se vorbește că aceștia fură deja mai mult decât comuniștii, dar eu nu vreau să cred. Eu prefer să fiu furat, decât condus de comuniști, dar cu toate acestea tot ce se întâmplă în jurul meu mă îngrozește. Deși lipsa de milă nu mai este un viciu, ci un principiu al lumii moderne, să nu uităm măcar de respectul pentru cei care cândva au avut încredere în noi și de elementarul bun simț. 

Un articol de: Pavel Păduraru Contactează autorul
 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 25 August 2019, ora: 10:13

Piața Marii Adunări Naționale a fost aseară goală la concertul organizat de președintele țării, iar Igor Dodon s-a “părafinat” în fața ministrului rus Serghei Șoigu. Despre aceasta a scris Mihai Ghimpu pe pagina sa de Facebook.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 August 2019, ora: 09:27

RUȘINOS! Lașitate MAXIMĂ - Ministerul de Externe și cel al Apărării de la București îi dau UNDĂ VERDE lui Șoigu să zboare deasupra României pentru a SĂRBĂTORI ocuparea României de către bolșevici

RUȘINOS! Lașitate MAXIMĂ - Ministerul de Externe și cel al Apărării de la București îi dau UNDĂ VERDE lui Șoigu să zboare deasupra României pentru a SĂRBĂTORI ocuparea României de către bolșevici

Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, nu va zbura direct prin Ucraina pentru a ajunge la noi. Odată ce are interdicție prin această țară, el este nevoit să ocolească prin statele UE. Va zbura deasupra Poloniei, Slovaciei, Ungariei și României, după care va ajunge în...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 August 2019, ora: 08:22

Maia Sandu: Soluția politică pentru conflictul Transnistrean se va găsi mai ușor atunci când cei implicați în scheme vor face mai puțini bani în acest teritoriu

Maia Sandu: Soluția politică pentru conflictul Transnistrean se va găsi mai ușor atunci când cei implicați în scheme vor face mai puțini bani în acest teritoriu

Premierul Maia Sandu își dorește o relație bună cu Federația Rusă, iar parteneriatele strategice cu România,  Ucraina, și Statele Unite. Declarațiile au fost făcute în cadrul unui interviu pentru postul de radio Europa Eliberă. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 August 2019, ora: 07:56

Două avioane din R. Moldova, la un pas de tragedie. Erau cât pe ce să se CIOCNEASCĂ în aer / Ar fi vorba de o aeronavă a companiei FlyOne cu 140 de pasageri la bord

Două avioane din R. Moldova, la un pas de tragedie. Erau cât pe ce să se CIOCNEASCĂ în aer / Ar fi vorba de o aeronavă a companiei FlyOne cu 140 de pasageri la bord Foto: Aeronava EK32002

Un angajat al MoldAtsa, spune că două avioane erau cât pe ce să se ciocnească, iar responsabilii au ascuns acest fapt. Eugen Sajin a scris pe pagină să de Facebook că au trecut 60 de zile de la un grav incident aeronautic în spațiul Republicii Moldova cu urmări tragice.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 August 2019, ora: 07:16

Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a vizitat teritoriile ocupate din regiunea transnistreană, după ce s-a întâlnit sâmbătă, la Chişinău, cu președintele Igor Dodon și a participat la evenimentele organizate de Partidul Socialiștilor pentru sărbătorirea a...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 August 2019, ora: 07:05

În timp ce liderii blocului ACUM, în cârdășie cu artizanii națiunii civice moldovenești, aburesc societatea cu tot felul de tâmpenii despre deconectarea „butonului geopolitic”, Igor Dodon merge consecvent pe propria agenda. Astăzi a lansat la lansarea unui...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 August 2019, ora: 00:01

Monitorul Oficial al R. Moldova - Sărbătoarea națională LIMBA NOASTRĂ CEA ROMÂNĂ

Monitorul Oficial al R. Moldova - Sărbătoarea națională LIMBA NOASTRĂ CEA ROMÂNĂ

În contextul mișcării de renaștere națională de la sfârșitul anilor '80 din RSSM, la Chișinău are loc Marea Adunare Națională de la 27 august 1989, o întrunire la care participă aproximativ 750.000 de oameni (circa 1/6 din populația de atunci a republicii). În...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 August 2019, ora: 19:42

 Vizita de săptămâna viitoare a consilierului președintelui SUA pentru securitate națională, John Bolton, nu este deloc întâmplătoare, consideră editorialistul Ziarului NAȚIONAL, Nicolae Negru. Aceasta are loc în contextul întăririi influenței ruse...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 August 2019, ora: 12:41

Nu stiu cine ii scrie Premierului cuvantarile, dar chiar rog aceasta persoana sa fie mai specifica si sa duca gandurile pana la capat, opinează analistul politic Dionis Cenușă

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 August 2019, ora: 12:16

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a ajuns la Chişinău. Alături de preşedintele Igor Dodon, speakerul Parlamentului Zinaida Greceanîi şi omologul de la Chişinău Pavel Voicu, participă la Ceremonia de Comemorare „Dincolo de tăcere...” de la Complexul Memorial...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 August 2019, ora: 10:26

Atenție! Cozi de KILOMETRI la punctele de trecere Palanca și Tudora

Atenție! Cozi de KILOMETRI la punctele de trecere Palanca și Tudora

(update) Se menține trafic intensiv și un flux continuu în punctele de trecere Palanca și Tudora. Totodată, rândul mașinilor format de dimineață în punctul de trecere Criva-Mamaliga a fost redus la circa 30 de autovehicule. În continuare se lucrează la capacitate maximă. De la ora...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 August 2019, ora: 10:09

Patru evrei din România care au trăit momentul 23 August 1944. De la „rușii au adus democrația”, la „au venit soldați care nu văzuseră niciodată un ceas”

Patru evrei din România care au trăit momentul 23 August 1944. De la „rușii au adus democrația”, la „au venit soldați care nu văzuseră niciodată un ceas”

Cum se raportează evreii dintr-un cămin de bătrâni din București la evenimentele din 23 august 1944? În această dimineață am ascultat punctele de vedere ale mai multor rezidenți din căminul de bătrâni al comunității evreiești „Moses Rosen” cu ocazia vizionării unui documentar...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 August 2019, ora: 09:34

Președintele pro-rus Igor Dodon pretinde că are monopol pe instituirea zilelor de doliu și are „întrebări” la Guvern

Președintele pro-rus Igor Dodon pretinde că are monopol pe instituirea zilelor de doliu și are „întrebări” la Guvern

Președintele pro-moscovit, socialistul Igor Dodon nu a participat ieri la „Ziua comemorării victimelor tuturor regimurilor totalitare și autoritare” instituită de către Guvern, din motivul că „astfel de zile sunt instituite de către președintele țării prin decret...

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 24 August 2019, ora: 09:14

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 24 AUGUST 2019. CAPRICORNII AU NEVOIE DE ODIHNĂ

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 24 AUGUST 2019. CAPRICORNII AU NEVOIE DE ODIHNĂ

 Horoscopul zilei de 24 august 2019 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 24 august 2019 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 24...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 August 2019, ora: 09:00 de George Mârzencu

exclusiv URSS a jefuit Basarabia, cărând din ea zeci de mii de vagoane. Premiera unor documente din ARHIVĂ!

URSS a jefuit Basarabia, cărând din ea zeci de mii de vagoane. Premiera unor documente din ARHIVĂ! Foto: foto simbol

Propaganda sovietică a bârfit zeci de ani la rând, precum că, Administrația Românească, în retragere din Basarabia, de două ori, în 1940 și 1944, ar fi luat cu sine și multe bunuri de ale basarabenilor. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 August 2019, ora: 08:23

România, Polonia și țările baltice au adoptat o declarație comună prin care condamnă Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Polonia și țările baltice au adoptat o declarație comună prin care condamnă Pactul Ribbentrop-Molotov

 În timp ce guvernarea de la Chișinău „deconectează butonul geopolitic” România, Polonia și țările baltice, au adoptat o declarație comună prin care condamnă Pactul Ribbentrop-Molotov: „Împreună putem combate campaniile de dezinformare și...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 August 2019, ora: 00:47

OPINIE / Vă place ce ați ales la Curtea Constituțională?

OPINIE / Vă place ce ați ales la Curtea Constituțională?

Lucrurile sunt foarte proaste. Doar naivii nu văd asta. Și nu e om mai orb decât cel care nu vrea să vadă, și mai surd ca cel ce nu vrea să audă. Și tot cu regret, s-a creat așa o ostracizare, încât dacă îndrăznești să ai o voce critică, ești imediat...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 August 2019, ora: 00:24

Octavian Țîcu: Nu în zadar a fost arsă Declarația de Independență, mulți ar vrea ca acest document să dispară, pentru că stipulează foarte clar Unirea cu România

Octavian Țîcu: Nu în zadar a fost arsă Declarația de Independență, mulți ar vrea ca acest document să dispară, pentru că stipulează foarte clar Unirea cu România

Pactul Ribbentrop - Molotov este denunțat în Declarația de Independență a Republicii Moldova, iar aceasta stipulează necesitatea de reîntregire, susține istoricul și deputatul Octavian Țîcu, într-un interviu pentru Radio Chișinău:

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 August 2019, ora: 00:10

FOTO / Dodon și Vlah nu dau DOI BANI pe Maia Sandu și au SFIDAT DESCHIS ziua de DOLIU decretată pe 23 august și NU au arborat drapelul în BERNĂ

FOTO / Dodon și Vlah nu dau DOI BANI pe Maia Sandu și au SFIDAT DESCHIS ziua de DOLIU decretată pe 23 august și NU au arborat drapelul în BERNĂ Foto: Dodon o ignoră deschis pe Maia Sandu

„Șefii” din UTAG au ignorat faptul că Guvernul Maiei Sandu a declarat ziua de 23 august zi de doliu național, Ziua comemorării victimelor tuturor regimurilor totalitare și autoritare. Bașcanul Vlah, care este și membru al Guvernului, nu s-a conformat deciziei de a arbora...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 August 2019, ora: 23:22

John Bolton, consilierul lui TRUMP pentru securitate națională vine în R. Moldova pe 29 august / Maia Sandu și alți membri ai Guvernului merg în SUA săptămâna viitoare

John Bolton, consilierul lui TRUMP pentru securitate națională vine în R. Moldova pe 29 august / Maia Sandu și alți membri ai Guvernului merg în SUA săptămâna viitoare

Guvernării i se închidea ușa în față în marile capitale ale lumii: Washington, Bruxelles, Berlin și alte capitale importante, iar țara se afla într-o autoizolare oligarhică.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 August 2019, ora: 15:50

Ilan Șor despre majorarea tarifelor la energie: aceasta este răsplata pentru încrederea acordată de cetățeni

Ilan Șor despre majorarea tarifelor la energie: aceasta este răsplata pentru încrederea acordată de cetățeni

Liderul Partidului Politic ȘOR, deputatul Ilan Șor, critică dur într-o intervenție pe rețelele de socializare majorarea tarifului la energia electrică, intrată de astăzi în vigoare și amintește că actuala guvernare promitea în campania electorală reducerea acestora....

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 August 2019, ora: 14:52

Gorbunțov prins de presa rusă cum răspândește știri false despre Usatîi

Gorbunțov prins de presa rusă cum răspândește știri false despre Usatîi

În spatele atacurilor mediatice din ultimul timp la adresa liderului Partidului Nostru, Renato Usatîi, stă „bancherul negru” Gherman Gorbunțov, au descoperit jurnaliștii ruși.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 August 2019, ora: 13:41

Descinderi la Aeroportul Internațional Chișinău. Angajații SPIA surprinși în timp ce intră in zona

Descinderi la Aeroportul Internațional Chișinău. Angajații SPIA surprinși în timp ce intră in zona Din editia print

Au loc descinderi in aceste momente la Aeroportul International Chisinau. Angajatii Serviciului protectie interna si anticoruptie au fost surprinsi in timp ce intrau in zona VIP, informează protv.md

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)