De ce avem nevoie de presa scrisă?

publicat în Editorial pe 26 Octombrie 2017, 08:30

Cel mai distractiv (cu ghilimelele de rigoare) e să urmărești știrile alternative. Fie să muți de la un canal la altul, fie că intri pe un site, cum e stirinonstop.md, unde sunt încolonate titlurile tuturor știrilor.

E cel mai simplu să observi cum, vorba celor de la Luna Amară „Mi-aprind televizorul / Ca să văd cum pentru bani / manipulați poporul”. Pentru că titlurile știrilor sunt halucinante. La Publika Tv ai impresia că s-au mutat cei de la știri pozitive. Iar în plan financiar atât de bine o duce Moldova în știrile lor, că te crezi neamț. Parcă aduce, cam prea mult, cu Minunata lume nouă a lui Huxley.

La Jurnal e invers. O apocalipsă tot mai aproape de noi. Ai impresia că vezi un fel de Clanul Soprano. Dacă am face un dicționar al celor mai utilizate cuvinte, ar fi: mafiot, stat capturat, criminal, oligarh și așa mai departe. De cine să ne amintim, dacă nu de mult iubitul Tony Soprano?
La știrile de la televiziunile socialiștilor ai impresia că ai nimerit în H.G. Wells, direct în mașina timpului. Doar că nu mergi nici secole de ani în trecut, nici secole de ani în viitor, ci ne întoarcem doar câteva decade, până la propaganda sovietică, atât de familiară, în care porumbelul sovietic luptă cu cioara capitalistă.

Și acum omul ce să aleagă? H.G. Wells, utopia sau serial TV cu mafioți? Omul, zic eu, ar trebui să aleagă presa scrisă. Oricât ne place să credem sau nu, presa scrisă e, totuși, mai obiectivă. Există multe editoriale (ca ale mele), care exprimă opinia sinceră a autorului, nu politica editorială a trustului, cum se numește, mai nou, cenzura.

Fiindcă astăzi nu mai vorbește nimeni de cenzură, ci de politici editoriale. Nu mai vorbește nimeni de constrângeri, ci de politically correct. Nu mai auzi lumea condamnând dosarele politice, ci se vehiculează ideea unei „reforme” a justiției. Despre corupție nu mai spun nimic. Acolo lucrurile rămân la fel de clare.

Dar, revenind, mă văd în situația de a recunoaște că nu mai pot avea încredere în știrile de la televiziunile mari. E un joc pe care deja îl cunoaștem și ca să avem o idee clară despre ce se întâmplă în țară, trebuie să facem un fel de regula de trei simplă, din matematică. Vă amintiți acea formulă? „Regula de trei simplă este o metodă matematică ce permite determinarea unuia dintre termenii unei ecuații de proporționalitate pe baza celorlalți. Ea poate fi utilizată și pentru a verifica dacă o relație de proporționalitate este satisfăcută de un set de valori. Această regulă se bazează pe egalitatea produselor pe diagonală, adică produsele termenilor de pe fiecare diagonală într-o ecuație de proporționalitate.” (wikipedia)
Altfel spus, luăm aceste știri, le sortăm după proveniență, le analizăm pe diagonală și vedem proporțiile, poate eliminăm, ca să glumesc, tot ce dă cu plus și rest.

Vă recomand să nu urmăriți un singur canal TV. Dacă doriți să înțelegeți în ce țară trăiți, luați la rând aceste știri și rămâneți aproape de presa scrisă.