Actualitate

De ce este marţi 13, cea mai ghinionistă zi. Superstiţiile datei nefaste cu trei ceasuri rele

Numărul 13 are parte de şi mai multe mituri, cele mai multe dintre acestea având încărcătură negativă. Astfel, Antihristul este menţionat prima dată în capitolul al 13-lea al Bibliei, cea de-a 13-a carte a Tarotului este Moartea, iar Iisus a fost cea de-a 13-a persoana la Cina cea de taină, înainte de a fi crucificat.

Printre superstiţiile legate de numărul 13 şi de ziua de marţi se numără şi cele care susţin că într-o astfel de zi nu este indicat să începi să construieşti şi, dacă nu este absolut necesar, nici măcar să ieşi din casă. "Superstiţiile ne pot influenţa negativ, dar sunt totuşi bune pentru că ne pot ajuta să fim mai prudenţi în ziua respectivă", susţin psihologii.
 
Cui le aduce noroc
 
Cu toate acestea,  se spune că cifra 13 le este benefică celor din zodia Peştilor şi a Scorpionilor, în general celor care se află în semne de Apă. Şi celor din zodia Taurului, Capricornului şi Vărsătorului cifra 13 le aduce noroc. Combinaţia marţi 13 este considerată una din cele mai nefaste, pentru ca marţi aduce, potrivit traditiei, trei ceasuri rele, iar numărul 13 înseamnă ghinion.
 
Nu este greu de înţeles, poate, de ce multe ţări nici nu folosesc numărul 13 la numerotarea străzilor sau etajelor, înlocuindu-l cu 12 bis. De asemenea, se spune că dacă numele unei persoane este format din 13 litere, acesta are “Norocul Diavolului”. Întâmplator (sau poate nu?), mulţi criminali în serie au avut nume alcătuite din 13 litere: Jack The Ripper, Charles Manson, Jeffrey Dahmer, Theodore Bundy şi Albert de Salvo.
 
Ce să nu faci în această zi:
 
– Să nu inviţi niciodată 13 oameni la masă sau să nu te aşezi niciodată cu 13 oameni la masă.
– Dacă 13 cade într-o zi de vineri sau de marţi, cu siguranţă se va întâmpla ceva rău în această zi.
– Dacă într-o cameră sunt 13 persoane, cel care sta în dreptul oglinzii sigur va muri.
– Într-o zi de 13 nu trebuie să începi să construieşti nimic.
– Dacă eşti născut în ziua de 13 eşti ghinionist.
– Nu este bine să planifici nimic important într-o zi de 13.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *