De ce ni se pare că timpul curge mai repede pe măsură ce îmbătrânim? Explicaţia uimitoare a unui cercetător român

publicat în Actualitate pe 25 Martie 2019, 07:42

Cercetătorul de origine română Adrian Bejan, de la Duke University, are o nouă explicaţie pentru acele zile nesfârşite ale copilăriei care păreau să dureze mult mai mult decât cele de acum.

Conform lui Adrian Bejan, această discrepanţă temporală aparentă poate fi cauzată de încetinirea rapidităţii cu care imaginile sunt obţinute şi procesate de creier odată cu îmbătrânirea creierului, scrie Medical Xpress.

Teoria a fost publicată online pe 18 martie în jurnalul European Review.

„Oamenii sunt deseori uimiţi de cât de multe ţin minte din zilele care păreau nesfârşite din tinereţe”, a spus Bejan. „Nu este pentru că experienţele erau mai profunde sau cu semnificaţie mai mare, ci pentru că erau procesate mai rapid”, a adăugat savantul.

Astfel, Bejan atribuie fenomenul schimbărilor fizice în corpul uman aflat în stadiul de îmbătrânire. Pe măsură ce reţelele de neuroni se maturizează, acestea cresc în dimensiune şi complexitate, ducând la căi de traversat mai lungi pentru semnale.

Întrucât oamenii mai bătrâni văd mai puţine imagini în acelaşi timp, li se pare că timpul trece mai repede.

„Mintea umană simte trecerea timpului atunci când imaginea văzută se schimbă. Prezentul este diferit de trecut pentru că imaginea mentală s-a schimbat nu pentru că sună ceasul. Zilele par să dureze mai mult în tinereţe deoarece mintea tânără percepe mai multe imagini în timpul unei singure zile decât aceeaşi minte, dar mai în vârstă”, a conchis Bejan.