Nu mai vorbesc şi despre proza poliţistă în rusă, care e comercializată cu toptanul pe orice tarabă din oraş. Într-o zi, în piaţeta din faţa fabricii Zorile, am văzut o doamnă între două vârste care vindea pepeni şi… romane poliţiste de Daria Donţova şi mulţi dintre oameni plecau acasă cu un harbuz sub un braţ şi cu o carte într-o mână.
Una dintre explicaţiile pe care le-am găsit eu e că majoritatea scriitorilor basarabeni îşi doresc să facă literatură înaltă. De aia, nici nu au prea ilustrat această specie literară, pentru că, aşa sau altfel, aceasta aparţine literaturii de consum. Iar a scrie o literatură pe înţelesul şi pe gustul celor mulţi nu dă bine la imagine. Cum să scrii o proză care mâine nu va rămâne?
Cu toate acestea, eu nu cred că e un lucru normal ca să nu existe şi la noi acest gen de literatură după care se dau în vânt milioane de cititori din toată lumea. Nu e normal ca un cititor obişnuit să nu poată înghiţi romane poliţiste basarabene. Pentru că, trebuie să recunoaştem, există şi un cititor care nu-i cere nimic altceva literaturii decât să-l distreze, să-l amuze, să-l destindă şi să-l mai rupă din cotidian. Sunt oameni care se plictisesc călătorind cu trenul spre Ocniţa sau Cahul şi ar devora cu mare entuziasm acest tip de literatură, dacă acesta ar apărea şi ar fi scris cu talent şi inteligenţă. Nu mai vorbesc despre cei care pur şi simplu vor să scape de stres sau preferă o literatură mai uşoară.
Aceasta pe de o parte, iar pe de altă parte, marea literatură poliţistă este foarte captivantă şi nu o poţi urmări decât cu sufletul la gură, abia aşteptând, vorba lui Marino, ca să afli ce se va întâmpla în continuare şi unde e îngropat câinele.
O parte din romanele basarabene (nu toate, fireşte) au o mare meteahnă: îţi vine să le arunci din mână chiar după primele pagini, fiindcă te plictisesc de moarte şi le citeşti doar de aceea că îl cunoşti pe autor şi acesta aşteaptă să-i spui o părere. Başca asta, nenumărate romane moldoveneşti investighează o realitate deosebită, dar o înfăţişează într-un mod mai mult decât anost. E ca şi cum un coniac de cinci stele ar fi servit într-un pahar murdar şi fisurat. O parte din scriitorii basarabeni ar putea învăţa de la literatura poliţistă faptul că pentru a-l prinde pe cititor trebuie să-i propui şi un ambalaj foarte atractiv. Structura epică ce stă la baza literaturii poliţiste ar putea fi şi un model pentru proza înaltă basarabeană.
Se pare, însă, că buba e pe cale să se spargă. Tot mai mulţi scriitori au început să se intereseze de acest tip de literatură: Nicolae Leahu ţine la Universitatea din Bălţi un curs de literatură poliţistă, iar Mircea V. Ciobanu a început să scrie masiv proză poliţistă; la Orheiul Vechi, săptămâna trecută a avut loc chiar o tabără de proză poliţistă la care au luat parte tineri scriitori din R. Moldova şi România care, vreme de trei zile, au scris nuvele poliţiste. Cunosc şi alţi autori care au trecut podul şi s-au apucat să scrie în această cheie, ceea ce mă face să cred că, în toamnă, s-ar putea să apară o turnantă în literatura basarabeană: adică să fie publicate primele cărţi de proză poliţistă moldovenească. Demult era timpul!
P.S. După ce am scris acest text, aflu că un grup de scriitori din România au întemeiat o asociaţie care-şi propune „să reaproprie cititorii de un gen popular şi să promoveze thrillerul sau romanul crime & mystery neaoş”, ceea ce înseamnă că schimbarea e aproape inevitabilă
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
