De ce Papa a păstrat secret numele unui cardinal român

publicat în Istorie pe 7 Iulie 2018, 08:19

Acum 49 de ani, la 29 iunie 1969, papa Paul al VI-lea a anunţat că numele a doi dintre noii cardinali ai Bisericii Catolice rămân secrete. Aceştia riscau noi persecuţii. Unul dintre ei era românul Iuliu Hossu - episcopul greco-catolic care la 1 Decembrie 1918 a citit mulţimii Rezoluţia de Unire a Transilvaniei cu România. Bătrânul episcop avea să se stingă la 28 mai 1970, la mănăstirea Căldăruşani, de lângă Bucureşti. Aici petrecuse 15 ani de domiciliu forţat, după 5 ani de închisoare la Sighet.

Rezoluţiunea de Unire din 1 Decembrie 1918 a fost citită poporului adunat la Alba-Iulia de episcopul greco-catolic Iuliu Hossu. Avea 32 de ani. Ortodocşi şi greco-catolici, cei 1228 de delegaţi din toată Transilvania tocmai votaseră textul. La final, când s-a pus problema cine anunţă manifestanţii de afară, preşedintele Adunării, memorandistul Gheorghe Pop-de-Băseşti, i-a pus documentul în mână lui Iuliu Hossu. Acesta s-a întors spre episcopul ortodox, Miron Cristea, viitorul Patriarh al României unite, şi împreună s-au arătat mulţimii.

Cei doi făcuseră cele mai periculoase demersuri pentru Unirea Transilvaniei cu România. Riscau ştreangul sau să fie împuşcaţi.

Florentin Crihălmeanu, episcop greco-catolic: „Suntem în timpul războiului. Aici, la Alba Iulia, se întâmplă acest moment istoric, dar aşa cum aţi spus foarte bine, nu este un pelerinaj triumfal, ci sunt cei care reuşesc să scape de sub ameninţarea gărzilor maghiare care fac totul să oprească această mişcare. Ei bine, aici este rolul Bisericii. Deopotrivă ortodoxă şi greco-catolică. Pentru că prin preoţi, ei fac mobilizarea maselor. Alminteri nu aveau posibilitatea pe cale oficială, telex, alte mijloace, sau prin foi, prin ziare, să transmită poporului o asemenea mobilizare. O fac prin preoţi. Şi episcopul Hossu, şi episcopul Miron Cristea transmit curier, transmit circulare prin care mobilizează credincioşii să vină la Alba Iulia.”

1918 - Bisericile au transmis informații militare

Tot preoţii au fost cei care au asigurat corespondenţa cu guvernul României aflat în refugiu la Iaşi. Coordonarea între liderii transilvăneni şi Armata Regală era esenţială. Regele Ferdinand şi Regina Maria au renegociat intrarea României în război de partea Antantei; era nevoie să împingă frontul german spre Vest, prin Transilvania. Adunarea de la Alba Iulia nu putea întârzia:

Conferențiar universitar Valentin Șerdan-Orga, BCU Cluj: „Dinspre Consiliul Naţional Român au fost trimise trei misiuni spre Iaşi, ca să fie siguri că una ajunge. Într-una dintre misiuni a fost şi Nicolae Bălan, episcopul. Îi scria lui Goldiş: «E bine să vă grăbiţi cu organizarea până nu intră Armata Română». De aici a fost această grabă.”

În plus, ierarhii celor două Biserici naţionale au ajutat la înfiinţarea gărzilor româneşti în Transilvania. Ei sunt cei care îi dezleagă pe ostaşii români de jurământul de credinţă faţă de împăratul de la Viena. 1 Decembrie este data de start şi nu sfârşitul bătăliei ardelenilor pentru a avea capitala la Bucureşti.

Florentin Crihălmeanu, episcop greco-catolic: „Ostasii acum îşi puneau problema: Ce facem? Şi episcopul Hossu a spus: Uite, eu vă dau dezlegarea de jurământul ce aţi făcut la împăratul şi acum treceţi la oastea noastră! S-a făcut această schimbare. S-a chemat ajutorul din România care să vină în sprijinul armatelor trecute acum la lupta dreaptă pentru România. Însă a apărut o discuţie. Cine vor fi liderii? Noi, care suntem români şi am fost mereu pe linia României? Sau voi, care v-aţi întors de la oastea imperială şi vreţi să intraţi cu noi? Dar tot aşa, cu binecuvântare şi cu bună înţelegere, s-au stabilit persoanele vrednice să conducă Armata şi s-a început practic împingerea frontului. Prima circulară a lui Iuliu Hossu după Unire nu a fost: "Bucuraţi-vă şi vă veseliţi!", ci are titlul "La arme!", "La Arme!".”

Situaţia era critică. Instaurarea regimului comunist al lui Bela Kun la Budapesta a dat frâu liber trupelor maghiare bolşevizate şi în Transilvania. Excesele acestor gărzi paramilitare au însemnat represalii contra celor care votaseră sau fuseseră la Alba-Iulia:

Erau acele formaţiuni militare, paramilitare care erau greu de controlat. În zona Crişanei, a Banatului, dar mai ales a Crişanei, în ianuarie, în primăvara anului. Sunt două cazuri: cel al avocaţilor Bolcaş şi Ciordaş, ucişi de maghiari pentru că erau liderii locali şi participaseră la Alba Iulia. Familia Hotăran - tatăl şi fiul - au participat la Alba Iulia ca delegaţi, iar elementele bolşevice din Ungaria i-au răpit soţia şi unul dintre fii şi i-au ucis, ca represalii la opţiunea lor. Au fost comunităţi întregi în care s-au întâmplat excese din partea brigăzilor bolşevice.

Cei care au împiedicat replica sângeroasă a gărzilor româneşti şi le-au orientat strict spre protecţia populaţiei civile au fost din nou aceşti preoţi respectaţi.

Hossu, două doctorate la Roma și medalia de aur

Deşi foarte tânăr pentru misiunea sa pastorală, Iuliu Hossu avea o prestanţă extraordinară. Îşi terminase studiile la Roma, Institutul Propaganda Fidae, cu două doctorate, unul în filozofie în 1906, altul în teologie în 1910. În afară de română, maghiară, germană, Iuliu Hossu vorbea latină, greacă, italiană şi franceză.

Preotul militar Hossu devine episcop de Gherla

Preot Alexandru Hruban, Biserica Sf. Iosif din Gherla: „A primit vestea numirii sale prin decret imperial pe front. ca episcop era 3 martie 1918, Mai târziu pe 17 aprilie 1917 Papa Benedict al 15- lea să confirme numirea sa în scaunul eparhial al Gherlei. Este consacrat episcop la Blaj în 4 decembrie, ca să fie hirotonit episcop la Blaj. Pentru ca mai târziu cu câteva zile, la 16 decembrie să fie înscăunat aici în scaunul eparhial al Gherlei.

Elena Vijulie: „Biserica în care ne aflăm este o biserică nouă, nu este biserica în care a slujit Iuliu Hossu. Ce s-a întâmplat cu acea biserică?”

Preot Alexandru Hruban, Biserica Sf. Iosif din Gherla: „Acea biserică în care a slujit Iuliu Hossu, după 1948 prin decretul de la 1 decembrie 1948, Biserica Greco-Catolică a fost desfiinţată, iar catedrala a trecut în proprietatea Bisericii Ortodoxe. Acolo sunt îngropaţi doi episcopi: Ioan Szabo şi Vasile Hossu.”

Vechea catedrală greco-catolică de Gherla a fost construită la începutul secolului din banii comunităţii locale şi cu sprijinul Împărătesei de la Viena, soţia lui Franz Iosef, Elisabeta. Astăzi, nimic nu aminteşte în catedrala Ortodoxă că aici a slujit mai mult de un deceniu episcopul Unirii, Iuliu Hossu:

Catedrala cu Hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului în Biserică a fost ridicată între 1905 şi 1907. Aici a slujit episcopul greco-catolic, Iuliu Hossu. A primit numirea din partea împăratului habsburgic în timp ce se afla pe front, ca preot militar. Cel mai frecvent îndemn pe care Iuliu Hossu îl adresa soldaţillor români care luptau de partea Austro-Ungariei era: "Nu vă fie frică! Va veni Ziua Dreptăţii!". Această zi a fost 1 Decembrie 1918. În timpul regimului comunist, Iuliu Hossu, greco-catolic în continuare, repeta de asemenea îndemnul: "Nu vă fie frică!".

Cea mai fericită epocă a vieţii lui Iuliu Hossu este cea interbelică. În fiecare an, de la Paşti până în toamna târziu, îşi vizita parohiile din eparhia de Cluj-Gherla. Vorbea cu oamenii, stătea cu ei la masă în casa lor, le asculta grijile, îi ajuta. Îi ţinea minte. Chipurile lor aveau să îl salveze în nenumăratele zile de izolare la carceră pe care avea să le petreacă la Sighet.

1940-1944. Salvatorul evreilor, apărătorul românilor

Primele vremuri cumplite au venit însă odată cu Dictatul de la Viena, din 30 august 1940. Episcopul de Cluj-Gherla, Iuliu Hossu, a refuzat să se refugieze la Bucureşti. A salvat multe famii de evrei care altfel ar fi luat, potrivit politicilor horthyste maghiare, drumul spre Auschwitz. Şi din nou a fost la un pas de a-şi pierde viaţa. De această dată, alături de tânărul episcop greco-catolic de Oradea, Ioan Suciu.

Florentin Crihălmeanu, episcop greco-catolic: „În clipa în care ei, fiind la Episcopia Oradea, intră aceste gărzi maghiare, la zid, încarcă armele. Şi ei amândoi doi episcopi, la zid, dintr-o dată, s-au gândit ce să facă, şi-au dat dezlegarea finală, unul, celuilat şi îşi aşteptau sfârşitul. La care a venit o altă persoană, comandantul, care i-a chemat pe cei care voiau să îi execute, pentru că era o chestie improvizată şi au scăpat şi au văzut-o ca pe o mână a lui Dumnezeu.”

1948 Comuniștii decid interzicerea Bisericii Unite

După ocuparea României de către trupele sovietice şi abdicarea forţată a Regelui Mihai, orice legătură cu Occidentul trebuia tăiată. În iulie 1948, autorităţile comuniste denunţă Concordatul României cu Vaticanul, în august legea cultelor încurajează schimbarea confesiunii. La sfârşitul lunii, Comitetul Central al Partidului decide suprimarea Bisericii Greco-Catolice Unite cu Roma, considerată bastionul imperialismului american. Din cei şase episcopi greco-catolici, rămân în funcţie doi, prospăt înfiinţata Securitate inflitrează comunităţile greco-catolice, iar în parohii începe strângerea de semnături pentru ortodoxie.

La 1 octombrie 1948, Iuliu Hossu, ca semn de rezistenţă, îi excomunică pe cei care cedaseră presiunilor. Episcopii greco-catolici sunt aduşi la Bucureşti, la Dragoslavele, iar ierarhii ortodocşi, şantajaţi la rândul lor, încearcă să îi convingă să renunţe la confesiunea lor. Sunt vizitaţi des de vicarul patriarhal Teoctist, iar în decembrie 1948 de Patriarhul Iustinian ca să le anunţe decretul comunist de scoatere în afara legii a confesiunii lor, prin decretul din 1 decembrie 1948. Greco-catolicii spun "NU" şi ajung la Sighet.

Episcopul Florentin Crihălmeanu: „Nu, nu putem. Pentru că credinţa noastră este viaţa noastră. După un an de Sighet, directorul de la birou şi îl cheamă, împreună cu politrucul, şi îi spune: Ai petrecut un an de Sighet, mai vrei să stai un an aici? Voi m-aţi adus aici, dispuneţi dacă rămân sau plec. Ce aveţi voi cu Papa? Ce e legătura asta cu Papa? Pontiful roman este conducătorul celei mai mari comunităţi creştine din lume! Şi noi suntem, prin Unirea cu Roma, suntem în comuniune cu Papa. Renunţă şi putem să discutăm altfel. Şi atunci răspunde: Eu nu aş putea face aşa ceva. Nu aş putea să apar în faţa credincioşilor mei cărora le-am spus rămâneţi în credinţa noastră şi luptaţi-vă şi acum să apar cu o altă haină. Credinţa noastră este viaţa noastră.”

Plasându-i într-o închisoare în care tortura era regula, regimul spera să le înfrângă încăpăţânarea. Erau înfometaţi şi bătuţi, auzeau tot timpul strigătele disperate a celor zdrobiţi în bătăi. Iuliu Hossu, episcopul Unirii, a fost bătut pentru ... o aşchie.

„Iuliu Hossu, din câte descrie în Memorii, după cum descrie în Memorii, a primit doar o palmă, două palme pentru că la o perchezie i-au găsit o aşchie. O aşchie de dimensiuni relativ mari, o luase din podea pentru că, săracii, nu mai aveau măsele şi... era folosită pe post de scobitoare. Şi chiar spune ... ce să fi făcut cu ea?! Era clar că era o chestiune de minimă igienă acolo unde nu se putea vorbi de igienă. O purta în tivul de la pantaloni. În clipa în care vine această persecuţie, vine percheziţia, sunt dezbrăcaţi complet şi fiecare bucăţică era luată la percheziţie şi evident este găsită această scobitoare. Şi atunci politrucul îi spune gardianului: Dă-i o palmă. Şi sigur securistul era mai înalt decât gardianul. Şi gardianul se propteşte bine şi îi trage o palmă. Şi după care îi mai trage şi o altă palmă cu dosul mâinii. Singura reacţie: Pentru Hristos! A spus: "După aceea m-au durut pomeţii cam două săptămâni!", am simţit urmele loviturii”, povestește episcopul.

Din 1955, episcopii greco-catolici se bucură de un regim mai blând. Murise Stalin, regimul Hruşciov se anunţa mai relaxat, autorităţile comuniste de la Bucureşti urmau schimbările.

„În 1955 sunt eliberaţi, dar sunt duşi la un spital, pentru că în halul în care arătau nu puteau ieşi pe străzi. Erau piele şi os, dantură nu mai aveau deloc, erau urmările acestui tratament. Petrec un timp în spital, unde toată lumea se comportă foarte frumos cu ei, au mâncare, au posibilitatea să celebreze şi să pună mâna pe o carte, lucru pe care şi-l doreau foarte mult. Dar ei continuă cu memoriile, fac memorii către guvern, cer audienţă primului ministru, pentru libertatea Bisericii greco-catolice şi repunerea în drepturi a Bisericii Greco-Catolice”, spune episcopul Florentin.

Anii '50. Mănăstiri ortodoxe, devenite temnițe

Cazaţi la Curtea de Argeş, ei sunt vizitaţi frecvent de vechii lor enoriaşi. Era periculos pentru regim să rămână împreună. Iuliu Hossu ajunge în domiciliu forţat la mănăstirea Căldăruşani, din apropierea Bucureştiului. Aici a fost vizitat în 1969 de trimisul Vaticanului care l-a întrebat, potrivit regulilor, dacă acceptă să fie cardinal.

Cu puţin înainte să moară, în primăvara lui 1970, la 85 de ani, Iuliu Hossu, cardinal in pectore, va citi din nou Rezoluţiunea de la Alba Iulia. A început, exact ca în 1918, spunând că oricât de grele ar fi vremurile, dreptatea nu va întârzia să vină:

Iuliu Hossu, martir greco-catolic al României Unite:

"Fraţilor,

Ceasul plinirii vremii este acesta! Când Dumnezeu Atot-Puternicul rosteşte prin poporul său credincios dreptatea sa, însetată de veacuri. Astăzi, prin hotărârea noastră se înfătuieşte România Mare, Una şi Nedespărţită. Rostim fericiţi toţi românii de pe aceste plaiuri: Ne unim pe veci cu ţara mamă, România!

Vă reamintiţi când prin sutele de spitaluri, în zilele de întunecare, vă vesteam că va învinge dreptatea!

Vă arătam că vine ceasul Dreptăţii, când toţi făcătorii nedreptăţii vor plânge lacrimi de sânge în ziua bucuriei noastre. A biruit Dreptatea! Acesta e ceasul Dreptăţii lui Dumnezeu şi al răsplătirii şi cu nădejde în Dreptatea lui! Suferinţele veacurilor se îmbracă în lumină!”

digi24.ro