Actualitate

De ce tace Rusia? Dar America?

„Nu exista legaturi mai sacre decat legaturile dintre frati”

(N. V. Gogol, citat de Dmitri Medvedev in scrisoarea catre ucraineni)

La Chisinau este vremea negocierilor si a scenariilor. Constituirea Aliantei pentru Integrarea Europeana (AIE) este un pas salutar si productiv. Dar nu e totul. Miza interna ramane acum premierul viitorului guvern, pentru ca, daca pozitiile de presedinte al Parlamentului si cea de sef al statului sunt garantate pe terme lung, cea de premier, nu.

Cine isi asuma aceasta sarcina isi pune in joc imaginea sa si, posibil, a partidului din care provine. Garantii juridice pentru a asigura patru ani pozitia de premier, indiferent de circumstante, nu exista, doar (prezumtive) acorduri politice. Usor de spus, greu de facut. Dar acesta va fi unul dintre testele majore ale AIE. Dincolo insa de bucataria interna, in cazul RM semnalele politice externe vor fi decisive.

„Doua state, un singur popor” – versiunea ruseasca
Cu exceptia unor scurte si inconsistente comentarii, Moscova tace in legatura cu evolutiile de la Chisinau. Atentia e in alta parte si, culmea ironiei, asa cum, cu ceva vreme in urma, euro-atlanticii credeau ca rezolva problema RM prin Ucraina, asa si rusii par ca abordeaza dosarul Chisinau tot prin… Kiev. Mesajul trimis recent de presedintele rus Dmitri Medvedev catre ucraineni este cel mai dur din istoria relatiilor dintre cele doua state. Presedintele Iuscenko – si nu Ucraina! – este acuzat fatis de blocajul relatiilor bilaterale, dar scrisoarea vorbeste clar despre „o noua era” dupa alegerile prezidentiale. Strategia Rusiei este una a seductiei: nu e vorba despre masuri dure si intruzive la adresa Ucrainei, ci de asimilarea fireasca in sfera de influenta. Citam in continuare tot din presedintele Medvedev: „Pentru Rusia, ucrainenii sunt de secole nu numai vecini, ci frati, pentru care nutrim sentimentele cele mai calduroase, cu care impartasim o istorie, o religie si o cultura comune, cu care suntem legati printr-o cooperare stransa, prin legaturi de rudenie si interumane indestructibile”. Ideea culturii comune ruso-ucrainene a fost subliniata si de recenta vizita de zece zile a Patriarhului rus Kiril I in „Mica Rusie”, prima vizita externa oficiala. Si ea plina de semnificatii intr-o geopolitica a ortodoxiei regionale. Lupta e, iata, pentru „sufletul Ucrainei”, nu doar pentru resursele ei; deci miza e pe termen lung. Pe acest fundal, dupa alegeri, Kievul risca sa devina indisolubil legat de Moscova prin proiecte, acorduri si parteneriate care, cel putin, vor bloca orice initiativa a Ucrainei de a rupe cordonul ombilical rusesc.

Ucraina – stanga-mprejur?
In acest context, devine explicabila tacerea Moscovei fata de evenimentele din Moldova. Rusia asteapta evolutiile de la Chisinau, in conditiile in care echilibrul relativ de putere, prost gestionat, poate arunca tanarul stat in criza. De actionat, va actiona mai incolo, mai ales daca in Ucraina va fi o echipa simpatica Moscovei. Ceea ce e perfect plauzibil. In aceasta situatie, datele de pe teren se schimba. Caci Ucraina e importanta pentru Chisinau nu doar prin prisma schimburilor economice, ci si prin ponderea pe care Kievul o are in solutionarea chestiunii transnistrene (un „5+2” cu o Ucraina pro-Moscovita e mort pana si pe hartie). Ce va face Chisinaul in cazul victoriei partidei pro-rusesti la Kiev? Cum va rezista unei asemenea presiuni? Nici chiar sprijinul european nu va fi suficient in aceste conditii… Fara umarul geopolitic al „uitatei” Americi acest lucru e de neconceput. O America tacuta si ea in legatura cu evolutiile de la Chisinau, chiar daca din alte motive.

Cu gandul la epuizarea Rusiei…
Relatia SUA-Rusia nu e deloc limpede. Dupa vizita lui Barack Obama la Moscova a urmat turneul lui Joe Biden in Ucraina si Georgia (nu si in RM). Intors acasa, vicepresedintele american vorbeste despre o Rusie pe cale de disparitie, care „nu isi mai permite” sa-si ameninte vecinii, pentru ca nu mai poate. Pe termen lung, Rusia e condamnata atat economic, cat si demografic. Concluzia lui Biden: in 15 ani Rusia nu va mai fi mare putere, pentru ca e condamnata la subdezvoltare… Nu e neplauzibil. Din pacate, insa, traim in prezent, nu in „pe termen lung”. Iar in prezent, dupa cum au demonstrat toate actiunile Rusiei, aceasta nu are deloc de gand sa se resemneze in „vecinatatea apropiata”. In plus, niciodata nu s-a corelat vointa de putere a Moscovei cu bogatia tarii – Rusia nu a fost niciodata bogata in sensul occidental al termenului, dar avida de putere a fost intotdeauna! Mai mult, daca este adevarat ceea ce spune Joe Biden, atunci prognozele acestea le stiu si rusii – idee confirmata de recenta declaratie a lui Medvedev despre esecul strategiei economice rusesti (aluzie evidenta la Putin). Si nu avem nicio garantie sa credem ca nu vor trage concluzii complet diferite. Constienta de faptul ca Rusia mai are 15-20 de ani de elan geopolitic, e foarte posibil ca Moscova sa incerce sa concretizeze tocmai in acest interval propria suprematie. Adica, sa se instaleze atat de profund si „cu acte in regula” in regiune, incat nicio schimbare de regim sa nu o poata afecta major. In acest caz, trebuie sa ne asteptam nu la resemnare, ci la precipitare a Rusiei. Inainte de toate, in Georgia sau Ucraina, apoi in RM. De aceea devine imperativa implicarea SUA – America, singura, nu te poate scoate din sfera de influenta a Rusiei, dar fara America un asemenea lucru e de neconceput.

Cine va opri presiunea ruso-ucraineana?
O Ucraina care va inclina spre Rasarit ramane marea provocare geopolitica regionala, pe care tanarul stat cu capitala la Chisinau nu o poate neglija. Din aceasta perspectiva, un parteneriat cu SUA este obligatoriu, iar America va trebui sa-si ia misiunea in serios. Problema este de fond. Influenta americana in RM nu e chestiune de moda, ci necesitate geopolitica. La fel ca si „soft-power”-ul european, cel american este mult sub cel rusesc. Avand frontiera comuna cu unul dintre cele mai pro-americane state din regiune, Moldova continua sa fie reticenta la asemenea valori. Iar interventia Washingtonului, dincolo de expertizele partizane doldora de idiosincrasii de care beneficiaza nu o data, pacatuieste si prin viziune birocratica – la Departamentul de Stat, RM sta in acelasi pachet cu Ucraina si Belarus, de unde abordarea Chisinaului nu dinspre Vest (inclusiv sau mai ales Bucuresti), ci dinspre… Rasarit. Apropo de asta, daca ar fi sa invocam aici anii 1996-2000 din Romania, cu care este comparata situatia actuala de la Chisinau, cel mai important eveniment petrecut atunci pentru viitorul european al Romaniei a fost calificarea Bucurestiului pentru NATO in timpul razboiului din Iugoslavia si semnarea Parteneriatului Strategic cu SUA. Asta a fost ancora ce a legat indestructibil Romania de spatiul euro-atlantic spre care jinduia. Deocamdata, la Chisinau, „corectitudinea politica” pare ca a invins: numitorul comun al programelor de partid, perceptiei publice sau presiunilor externe este echivalarea in importanta strategica a SUA cu Federatia Rusa si a Romaniei cu Ucraina. O viziune prea mica pentru un razboi atat de mare.

Dan Dungaciu
d.dungaciu@gmail.com

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *