Trunchiul cerebral este responsabil cu supravietuirea. Ajuta inima sa bata, plamanii sa se umple cu aer, gestioneaza instinctele de supravietuire generate de frica, lupta sau fuga, automatizeaza functiile corpului (nu avem timpul sau energia pentru a controla in mod constient fiecare functie a organismului nostru). In momentul in care constientizam ca ne paste un pericol, trunchiul cerebral stie deja si pompeaza adrenalina pentru ca picioarele sa se miste.
Sistemul limbic gestioneaza emotiile si atasamentul. E cel care ne face sa simtim dragoste si furie, care ne ajuta sa formam relatii, ancore pentru amintiri, ancore pentru sentimente, mirosuri, sunete etc.
Cortexul este locul logicii, al invataturii. Ne ajuta sa tragem concluzii, sa vedem perspective, astfel incat, data viitoare, sa luam alte decizii pe baza celor petrecute in trecut si a predicitiilor despre viitor.
La nastere, toate cele trei elemente ale creierului sunt formate, insa nu exista conexiuni intre ele, iar cele care exista sunt foarte slabe. Bebelusii se bazeaza pe trunchiul cerebral care il ajuta sa respire, sa digere, sa traiasca. Cand toate sistemele de supravietuire sunt suficient de mature, incepe dezvoltarea sistemului limbic, astfel incat sa se creeze atasamentul fata de persoanele care stau in jurul lui. Este momentul in care bebelusul incepe sa fie “sociabil”.
Conexiunile catre cortex incep sa se definitiveze intre 4 si 7 ani. Insa, aceste conexiuni nu sunt suficient de bine ancorate si se actioneaza consistent din impuls pana la varsta de 20 de ani. Chiar si dupa aceasta varsta, logica nu va prima in multe dintre actiunile ulterioare.
Revenind la problema iniatiala, data viitoare cand copilul tipa la tine, gandeste-te ca este sub impulsul sistemului limbic si al trunchiului cerebral. Cortexul lui nu este suficient de matur pentru a fi capabil sa inhibe emotiile si sa genereze alternative comportamentale. Copilul vrea sa auda de la tine ce ar trebui sa faca pentru a-si stapani emotiile. Cuvinte precum “nu vorbesc cu tine pana cand nu te opresti din tipat” nu-i vor fi deloc de folos, pentru ca nu il vor ghida cu nimic. Raspunsul optim ar fi “inteleg ca esti foarte suparat, hai sa stam putin sa ne calmam si sa cautam solutii”.
Copiii sunt foarte priceputi sa-i imite pe cei care au grija de ei. Atunci cand cortexul nostru intra in actiune si suntem calmi, inhiband impulsurile, reusim sa transmitem si sistemului limbic care guverneaza copilul nostru sa se linisteasca. Iar atunci cand sistemul limbic se “relaxeaza”, cortexul copilului preia prerogativele.
Experiment
Atunci cand copilul incepe sa tipe, trage aer in piept, respira profund de cateva ori si calmeaza-te. Apoi apropie-te de copil, coboara astfel incat sa fii la nivelul ochilor lui si intreaba-l: “Te pot ajuta cu ceva?”. Nu te grabi nici sa oferi solutii. Doar stai langa copil si atat. S-ar putea sa nu aiba nevoie decat de o imbratisare. Sau s-ar putea sa planga de frustrare, sau sa planga ca o descarcare. Daca, dimpotriva, in loc sa se linisteasca se agita si mai tare si incepe sa te loveasca, mangaie-l si spune-i calm “Vom fi in siguranta!”. Atunci cand se calmeaza si cortexul incepe sa-si faca datoria, ii poti spune “Vreau sa te ajut. Cand ai nevoie de mine, te rog sa vii sa-mi spui <Mami/tati, ajuta-ma te rog cu X>”.
In acest fel, cortexul copilului “invata” ce are de facut: pauza, constientizare a situatiei, “calmarea” sistemului limbic si a trunchiului cerebral, actionare ulterioara in mod constructiv sau solicitare de ajutor, daca e nevoie. Fiecare pas va fi studiat din nou si din nou. Nu uita ca aceste conexiuni sunt “slabe” si se deconecteaza imediat la copiii mici in conditii de stres. Ceea ce inseamna ca poate fi nevoie inca o data, si inca o data, de noi si noi explicatii.
Ramai calm si gandeste-te ca este un proces de invatare. Asa cum este si mancatul, spalatul sau imbracatul fara ajutor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
