Opinii și Editoriale

De cine râdem de fapt?

Ceea ce m-a întristat în acest caz e faptul că oricât credit ai acorda unui om, la un moment dat demonstrează o superficialitate jenantă. În special, când e vorba de a transforma arta sau informația în sursă de venit.

Semenii noștri de alte religii, de alte confesiuni sau, pur și simplu, atei ar trebui să știe că respectarea credinței celuilalt nu e doar o formă de inteligență, ci și una de conviețuire. Când cineva ia peste picior biserica din care facem parte, indiferent de confesiune, ne batjocorește implicit pe toți cei care facem parte din acea comunitate religioasă.

Partea penibilă e că nici măcar nu era vorba de un caz în care s-ar fi dat un motiv serios. Că se mai întâmplă ca un reprezentant al bisericii să o dea în bară, dar să fim toți puși la colț, ca pe vremuri în armată, când unul greșea, dar era pedepsit întreg batalionul. Când e vorba de astfel de situații, mă gândesc că nici nu e așa de grav. E chiar frumos să ne purtăm unii altora slăbiciunile.

Însă, de cele mai multe ori, e vorba de ignoranța celor care vorbesc. Cum ar fi glumele legate de apa sfințită. Sau de sfințirea obiectelor (fie și a mașinilor, care e o practică veche, adaptată de la slujba de sfințire a corăbiilor). Cât de ușor pot să râdă unii, ca și cum noi suntem cei neștiutori, proști, care ne lăsăm „fraieriți” de preoți. Nu contează că cei care spun aceste lucruri nu s-au obosit vreodată să se documenteze ca să vadă dacă avem vreun temei noi, creștinii, să împlinim anumite ritualuri.

Pentru ei e important să alerge o oră pe zi, să consume doar anumite alimente, să folosească cine știe ce tehnici de întinerire și amânare a morții. N-ar fi greu să râd și eu de astfel de lucruri de vreme ce nimeni nu știe câte zile are. Dar pot să înțeleg că ei au niște convingeri și să respect asta. Și mi-aș dori să am parte de același lucru.

Oricum, pot trăi cu toate astea. Dar cei care râd de biserică și de practicile ei ar trebui să știe doar atât, nu mă aștept să se pună cu burțile pe carte, însă mi-aș dori ca ei să conștientizeze că nu râzi de „patriarh” sau de altcineva, ci de toți acei prieteni care cred în Iisus Hristos, propovăduit de o biserică anume. În ultimă instanță, de oamenii din jurul tău.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *