De la o inițiativă ce a luat naștere pe Facebook, la un eveniment internațional de succes.
Este vorba despre Ziua Universală a Iei tradiționale românești, zi care a fost propusă de comunitatea online „La Blouse Roumaine” și care a ajuns să fie sărbătorită în 48 de țări, în peste 100 de orașe de către românii de pretutindeni.
La Chișinău, prima ediție a Zilei Universale a Iei a demarat în incinta Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală cu expoziţii de costume confecţionate de meşterii populari din întreaga țară, cu cea mai mare paradă a costumului popular, prezentată pe ecran, dar și cu workshopuri de măiestrie.
„Sărbătoarea Iei nu a fost fixată de UNESCO sau oricare altă instituție internațională, ci este o decizie a mai multor oameni, care comunică prin rețele de socializare, în scopul salvgardării patrimoniului nostru cultural, inclusiv a costumului popular”, a precizat Mihai Ursu, directorul general al Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală.
Totodată, arhitectul Ioana Corduneanu de la București, una dintre inițiatoarele evenimentului, a subliniat că ideea înființării acestei zile a venit într-un moment de dezorientare, în care voia să facă ceva pentru patrimoniul nostru cultural. „Am avut o reacție extraordinară din partea tuturor românilor de pe toate continentele. Deși suntem un grup de amatori, am reușit să transmitem această idee prin intermediul rețelelor de socializare”, a menționat Ioana Corduneanu. De asemenea, arhitectul a specificat că Muzeul de Istorie și Etnografie de la Chișinău a fost primul muzeu din lume care a reacționat la această propunere și a luat în serios ceea ce, acum câteva luni, încă se numea o tentativă tinerească.
Mai mult, dacă majoritatea consideră că iile sau cămășile populare sunt la mare căutare doar de femei, atunci Elena Ețcu, directorul companiei „Tradiții noi” din Chișinău, afirmă că sunt și foarte mulți bărbați care vor să îmbrace cămăși populare. Așadar, în timp ce costul unei ii pentru femei variază între 700 și 1500 lei, dacă e brodată cu ajutorul unor mașini de cusut, și de la 2000 lei în sus, dacă e lucrată manual, atunci prețul cămășilor pentru bărbați variază între 800 și 2000 lei.
„Totuși, dacă ne referim la iile pentru femei, atunci acestea sunt niște piese de colecție care rezistă în timp și vor fi niște perle din sunducul cu zestre al oricărei femei”, a spus Elena Ețcu.
Ion Băltean, președintele Uniunii Meșterilor Populari, a remarcat că prin acest eveniment se conștientizează și promovează valorile românești. „Ia românească este cea mai spectaculoasă piesă de port și a conservat în ea codul genetic al poporului nostru, într-o armonie de culori și simboluri adunate de milenii. Misiunea noastră este să descifrăm acest cod”, a conchis Ion Băltean.
Sursa foto: Nata Moraru
|
Pârjoala este un fel de mâncare românesc, preparat mai ales în Moldova, din carne tocată, în general de porc sau în amestec cu oaie, vită sau pasăre, amestecată cu ouă, produse de panificație sau morărit (pâine uscată, pesmet sau făină...
( ) Citeşte tot articolulPăstrează zaţul de cafea. Din ibric, expresor sau filtru, zaţul are întrebuinţări care mai de care mai interesante şi neaşteptate.
( ) Citeşte tot articolulJaponia a înfiinţat Ministerul Singurătăţii şi Izolării care să se ocupe de sănătatea mintală a cetăţenilor, afectată de pandemia cauzată de noul coronavirus.
( ) Citeşte tot articolulColapsul Uniunii Sovietice, dincolo de implozia imperiului comunist, a creat o serie de probleme tuturor statelor ex-sovietice, una dintre cele mai stringente devenind cea a existenţei, în teritoriul acestora, a unui contingent uriaş de forţe armate ale unei formaţiuni statale noi...
( ) Citeşte tot articolul