DECLARAŢIA PRIM-MINISTRULUI IURIE LEANCĂ FĂCUTĂ, ÎN SEARA ZILEI, CU PRILEJUL VIZITEI SECRETARULUI DE STAT AL SUA, JOHN F. KERRY
„Stimate domnule Secretar de Stat,.
Onorată asistenţă,.
Dragi cetăţeni,.
După o pauză de aproape 22 de ani de la vizita unui Secretar de Stat american în Republica Moldova, am onoarea să îl salut călduros pe domnul John Kerry, o personalitate politică şi un oaspete mult aşteptat la Chişinău.
Sîntem bucuroşi că aţi dat curs invitaţiei noastre în această perioadă crucială pentru destinul ţării. Această vizită reprezintă o continuare a dialogului deschis şi constructiv stabilit în ultimii ani, în special după vizita la Chişinău a Vicepreşedintelui Joe Biden.
La cîteva zile după Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, aflarea Dumneavoastră la Chişinău este şi o expresie a sprijinului politic din partea SUA pentru evoluţiile democratice din ţara noastră şi pentru parcursul european al Republicii Moldova.
Dar sîntem conştienţi că nu ne putem opri aici şi că trebuie să grăbim reformele pentru o veritabilă supremaţie a legii, respect al drepturilor omului şi al principiilor economiei de piaţă. Mizăm, în acest sens, pe sprijinul continuu al prietenilor din afară.
Republica Moldova doreşte să consolideze relaţiile privilegiate moldo-americane,prin crearea unui parteneriat durabil, strategic.
Ne pronunţăm pentru un rol sporit al Statelor Unite în regiune şi pentru o implicare mai activă în procesul de soluţionare a conflictului transnistrean, în vederea identificării unei soluţii viabile care să se bazeze pe principiile suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.
Statele Unite au contribuit în mod direct la modernizarea Republicii Moldova prin asistenţa substanţială acordată de-a lungul ultimilor 22 de ani de peste 1,1 miliarde de dolari, inclusiv 262 de milioane alocate prin Corporaţia Provocările Mileniului pentru reparaţia drumurilor naţionale şi construcţia sistemelor de irigare.
O componentă importantă a relaţiilor dintre ţările noastre o reprezintă cooperarea comercial-economică şi investiţională. Guvernul Republicii Moldova desfăşoară mai multe acţiuni pentru crearea unui climat de afaceri cît mai favorabil în ţara noastră, şi ne dorim foarte mult ca mai multe companii americane să vină cu investiţii şi tehnologii avansate pe piaţa autohtonă.
Intrarea în vigoare a Acordului de Asociere va facilita relaţiile comercial-economice între ţara noastră şi Statele Unite ale Americii.
La fel de importantă este şi cooperarea bilaterală în domeniul energetic, prin lansarea unor proiecte ce vor contribui la diversificarea surselor şi resurselor energetice.
În ce priveşte aflarea noastră la complexul Cricova, unde astăzi este lansat brandul „Vinurile Moldovei”, aş dori să fac doar cîteva remarci:
Sectorul vitivinicol al Republicii Moldova reprezintă o ramură tradiţională a economiei naţionale, cu o pondere substanţială în produsul intern brut.
Nu în zădar, evenimentul de astăzi se desfăşoară la Cricova, unul dintre principalii producători de vinuri din Republica Moldova şi care poate fi numit cartea de vizită a ţării noastre.
Sînt sigur că brandul naţional „Vinurile Moldovei” va permite ţării noastre să se reafirme ca producător de vinuri calitative, să îşi consolideze prezenţa pe pieţele tradiţionale şi, bineînţeles, să găsească acces la pieţe noi, inclusiv la piaţa enormă americană.
Stimate domnule Secretar de Stat,.
Prezenţa Dumneavoastră la Chişinău, într-o perioadă crucială a parcursului democratic şi european al Republicii Moldova, ne onorează şi ne mobilizează pentru a continua calea de reformare, democratizare şi modernizare a ţării noastre. Sîntem siguri că această vizită va constitui un important punct de referinţă în istoria relaţiilor noastre bilaterale.”.
Sursa: gov.md
|
S-au lipit cateva kilograme in plus de tine de sarbatori? Nu te impacienta; poti scapa de ele in doar doua saptamani, cu doar putina perseverenta si multa atentie.
( ) Citeşte tot articolulMersul pe jos are numeroase beneficii. Te ajută să slăbeşti, îţi protejează inima şi poate fi un excelent remediu pentru durerile articulare. Oamenii cred deseori că aceasta nu este o formă de mişcare, ci mai degrabă o modalitate de recreere, însă nu este complet...
( ) Citeşte tot articolulMarea Britanie vaccinează în medie 140 de persoane pe minut împotriva COVID-19, a declarat luni Nadhim Zahawi, ministrul responsabil cu campania de vaccinare, relatează Reuters. Pe locul al cincilea în lume după numărul de decese asociate COVID-19,...
( ) Citeşte tot articolulGrigore Vieru, poetul poporului român, care a luptat pentru Mișcarea de Eliberare Națională a Basarabia. Poetul ce a trezit poporul român la conștiința națională, la dragostea de patrie. După 12 ani de la moarte, el rămâne a fi un simbol pentru neamul românesc.
( ) Citeşte tot articolulRegele umorului din Moldova, Gheorghe Urschi, împlinește astăzi 73 de ani!
( ) Citeşte tot articolulPe parcursul zilei, în raioanele de nord vor fi -7..-10°C. În raioanele de centru se vor înregistra -6..-9°C la prânz. În raioanele de sud vor fi -5..-8°C. Maine 19 ianuarie, vor fi minime de minus 15 grade în nord și de minus 13 grade în...
( ) Citeşte tot articolul