Degustări de vin și excursii la întreprinderile producătoare, de Ziua Vinului

publicat în Actualitate pe 4 Octombrie 2013, 14:47

Degustări de vinuri, artiști consacrați și excursii în regiunile vitivinicole din țară, acestea vor fi principalele atracții ale celei de-a 12-a ediții a Zilei Naționale a Vinului.

Evenimentul este de Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Vinuri din Moldova, Ghilda vinurilor din Moldova, cu sprijinul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare și a Proiectului USAID CEED II.

Organizatorii evenimentului și-au propus să promoveze nu doar cultura și arta consumului vinurilor din Moldova, dar și măiestria meșterilor populari și a tradițiilor populare, precum și cultura și arta consumului vinului. În acest sens, vor avea loc mai multe master-class-uri, în corturi special amenajate pentru degustări de vinuri. Producătorii și specialiștii din industria vitivinicolă din Moldova, oenologi și somelieri vor împărtăși celor prezenți din cunoștințele lor și din secretele vinului.

Astfel, amatorii de vinuri vor putea gusta și afla poveștile ce se ascund în aromele vinurilor expuse, vor decanta licorile din regiunile cu indicații geografice protejate – Valul lui Traian, Codru, Ștefan Vodă. Mai mult, în acest an, toți cei care vor veni în Piața Marii Adunări Naționale vor avea ocazia să plece pe drumul vinului spre cele mai cunoscute vinării din țara noastră: Chateau Vartely, Purcari, Brănești, Migdal-P, Cricova și Mileștii Mici.

De asemenea, în PMAN va răsuna muzica populară: Orchestra Fraților Advahov și Zinaida Julea, Nicolae Gribincea și Ansamblul Plăieșii, Orchestra de muzică populară Mugurel, Ansamblul etno folcloric Moștenitorii, Suzana Popescu, Nicolae și Isidor Glib și mulți alți artiști.
Gustul vinului se simte mai bine dacă este băut cu mâncăruri alese. Astfel, Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Bumacov, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, William Moser și Secretarul general al Aparatului Președintelui, Ion Păduraru, vor găti pentru oaspeții din PMAN bucate potrivite cu vinul moldovenesc. La eveniment vor mai fi prezenți președintele Estoniei, Toomas Hendrik Ilves, președintele R. Moldova, Nicolae Timofti, și prim-ministrul Iurie Leancă.