Pentru 24.04.2018
1 EUR | 20.1510 MDL | |
1 RON | 4.3263 MDL | |
1 RUB | 0.2653 MDL | |
1 USD | 16.4773 MDL |
Tratamentul privind profilaxia pre-contact al transmiterii infecției HIV, din 2018, va fi oferit gratuit tuturor cuplurilor solicitante. Acesta va fi administrat pentru a preveni transmiterea infecției în cazul în care un partener este HIV pozitiv, iar celălalt negativ. Persoana infectată va trebui să consume zilnic, toată viața, trei preparate conținute într-o pastilă, iar persoana HIV negativ, va lua timp de trei luni, două preparate conținute într-o pastilă. Ulterior, cel neinfectat va putea renunța la tratament, dacă partenerul său va avea zero nivelul concentrației virusului în sânge și nu va prezenta sursă de infecție pentru celălalt.
Iurie Climaşevschi, coordonatorul programului național de prevenire și control al HIV/SIDA și Infecțiilor cu Transmitere Sexuală, a spus pentru IPN, că în cazul unui cuplu dintre un bărbat și o femeie, dacă bărbatul e cel infectat, fiind administrat acest tratament antiretroviral, femeia va putea concepe chiar și copii.
Potrivit lui Iurie Climaşevschi, tratamentul începe să își facă efectul după cel puțin două săptămâni de la începerea administrării. Până acum puteau primi acest tratament doar persoanele infectate, nu și partenerii lor nu, deoarece nu exista o bază legală. Coordonatorul programul susține că Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a recomandat introducerea tratamentului, care deja s-a dovedit a fi foarte eficient. „E una să bei o pastilă pe zi și alta e să utilizezi prezervativul, ca metodă de protecție contra răspândirii virusului. Costul acestor preparate este foarte mic, dar efectul este foarte mare”, a spus Iurie Climaşevschi.
Până a începe tratamentul, persoanele infectate vor face diferite analize pentru a vedea gradul de infecție, ulterior, periodic se va testa concentrația virusului în sânge. Persoanele interesate se pot adresa la unul dintre cele patru centre de tratament HIV/SIDA care sunt la Bălți, Cahul, Chișinău şi în sistemul penitenciar.
Coordonatorul programului național susține că protocolul care va permite acordarea tratamentului este pe ultima sută de metri să fie aprobat de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Preparatele medicamentoase urmează să fie aduse din India. Vor fi produse generice care au precalificarea OMS privind calitatea.
|
( ) Citeşte tot articolul
( ) Citeşte tot articolul
( ) Citeşte tot articolul
( ) Citeşte tot articolul
( ) Citeşte tot articolul
( ) Citeşte tot articolul
(Pastel politic, compus din mai multe părți despărțite noaptea de Găinușa cerească).
() Citeşte tot articolulAm intrat în iarnă și, de aici înainte, cât mai este până la primăvară?
() Citeşte tot articolulLuna mai e în fiecare an o lună a marilor festivaluri literare. În București are loc a IX-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie, unde nu au lipsit și nu vor lipsi poeții basarabeni, mulțumită Muzeului Național al Literaturii Române și celorlalți organizatori. Festivaluri vor fi...
() Citeşte tot articolulDiscursurile despre unire sunt atât de multe și de diferite încât, dacă s-ar aduna textele scrise, am bate folclorul despre strigoi și vrăjitoare. Vorbim de reunire ca de ceva despre care bănuim că este, dar nu știm cum arată.
() Citeşte tot articolulPostam cu câțiva ani în urmă câteva gânduri pe o rețea de socializare. Revenind acum la notele de atunci, m-am gândit să le reiau și să le dezvolt, ca să înțelegem că lucrurile sunt întotdeauna mai complexe decât par la o primă vedere.
() Citeşte tot articolulCartoful fierbinte al alegerilor pentru Primăria Chișinău a fost ca o grenadă dată în spațiul închis pentru majoritatea forțelor politice din R. Moldova. Și nu doar politice… Nici noi, unioniștii, nu aveam nevoie de aceste alegeri acum, în Anul Centenarului.
() Citeşte tot articolulE trist sau vesel să ne pregătim de Paști în plină campanie electorală?
() Citeşte tot articolul„Ferdinand” e o poveste perfectă pentru sărbătorile care se apropie. Fiind vorba de un film de animație 3D, din 2017, e recomandabil, în primul rând, copiilor. Animația, în regia lui Carlos Saldanha, a fost realizată după o carte pentru copii „Povestea lui Ferdinand”,...
() Citeşte tot articolulOficialii de la Moscova și Washington au confirmat în această săptămână, înainte de Paște, invitația președintelui SUA, Donald Trump, de a se întâlni la Casa Albă cu omologul său rus, Vladimir Putin.
() Citeşte tot articolulIepurașul mi se pare că e o invenție stranie de Paști, dar care bucură foarte mult copiii. Deci, nu mă amestec să pun la zid iepurașul, pe care și nepotul meu îl caută prin grădină.
() Citeşte tot articolulÎn această săptămână, Curtea Constituțională, în unanimitate, a emis o nouă decizie istorică. Instituția, care este garantul Constituției, a emis o decizie ce i-a făcut pe mulți să ia apă în gură. N-am văzut reacții pe fond nici de la opoziția parlamentară sau...
() Citeşte tot articolulEvenimentele de la Uniunea Scriitorilor, de pe 27 martie, au decurs foarte bine. Solemnitatea momentului a fost marcată de parastasul pentru membrii Sfatului Țării și scriitorii deportați, oficiat de preoții Mitropoliei Basarabiei.
() Citeşte tot articolul