Democraţii trebuie să treacă de la vorbe la fapte

În afară de aceste necesităţi, mai este încă mult de schimbat în ţara asta. Eu mi-am creat impresia că doar se vorbeşte, se fac declaraţii, dar puţin ce se schimbă atunci când vine vorba de viaţa concretă. Pentru a demonstra că nu se face nimic sau se face puţin pentru tineri, am să aduc câteva exemple.

Am doi copii, ambii studenţi la Facultatea de Stomatologie a USMF „Nicolae Testemiţanu”. Am depus multe eforturi pentru educaţia lor, ca ei să fie patrioţi ai ţării, să-şi facă studiile acasă şi să activeze aici, pentru prosperarea ţării. Nu m-am limitat numai la vorbe, dar am întreprins şi acţiuni concrete, şi nu numai declarative, precum se practică printre conducătorii republicii. Pentru băiat am construit o casă, ca să aibă unde locui după ce-şi va încheia studiile. Pentru fiică a trebuit să aştept cinci-şase ani de zile până am primit permisiunea primăriei (martie 2010) de a reconstrui, de a moderniza o casă construită acum 50 de ani. Cu cinci-şase ani în urmă, preţurile la materialele şi lucrările de construcţie erau cu mult mai mici. M-am gândit şi în privinţa asigurării lor cu loc de lucru, unde vor putea munci atunci când vor absolvi facultatea, ca să nu plece peste hotare. Am construit „Centrul medical cu Mini-Market”, dar, deja de zece ani, reprezentanţii primăriei nu vor să semneze actul de dare în exploatare. Fostul primar comunist mi-a impus o condiţie: actul va fi semnat doar atunci când va deveni şi el acţionar. După ce s-a schimbat primarul comunist, în 2008, arhitectul-şef al oraşului, care trebuie să semneze actul (se zvoneşte prin oraş că ar fi milionar) mi-a cerut pentru semnarea actului bani.

La adresarea feciorului meu, deputat în Parlamentul tinerilor, domnul Mihai Ghimpu i-a dat următorul răspuns: „Eu trebuie să mă ocup cu aşa întrebare?”.
La începutul lunii iunie 2010, când domnul Vlad Filat răspundea prin intermediul telefonului la întrebările cititorilor ziarului TIMPUL, i-am vorbit despre aceste probleme. Dumnealui şi-a notat telefonul meu, s-a mirat de cele expuse de mine şi mi-a promis că o să mă contacteze. Aşa şi nu m-a mai contactat. În luna august, când erau petrecuţi în călătorie câştigătorii concursului „De ce iubesc România” (printre care şi fiica mea), m-am întâlnit din nou cu domnul Filat şi dumnealui şi-a mai notat o dată numărul meu de telefon, zicând că o să mă contacteze, dar nu m-a contactat nici până în ziua de azi.

Domnul Serafim Urecheanu… La alegerile parlamentare din 2005, am făcut agitaţie electorală pentru partidul dumnealui. După alegeri, am fost acţionată în judecată din această cauză. Am fost lăsată să mă descurc de una singură, n-au intervenit pentru a mă ajuta. Le-am zis atunci că nu-i normal să laşi la nevoie oamenii care te-au susţinut, căci astfel vei rămâne fără susţinători…

Aş vrea să vă spun multe şi în privinţa învăţământului, medicinei şi multe altele, dar, cum se zice pe la noi, „vorba lungă-i sărăcia omului”.
Şi totuşi, am să mai menţionez: în activitatea mea mă întâlnesc cu mulţi oameni, inclusiv pensionari. Pe mulţi i-am convins să voteze democraţii. În ultimul timp, nu mai pot vorbi, nu mai pot face agitaţie pentru democraţi, fiindcă mă simt cu mâinile şi gura legate. Mi se reproşează în felul următor: „Când vom vedea că „Centrul medical cu Mini-Market” lucrează, atunci vom înţelege că democraţii fac ceva şi nu vom avea ce le reproşa”. Iată de ce vreau ca reprezentanţii actualei guvernări să treacă de la vorbe la fapte.

Tatiana Purici,
Soroca