Astăzi 23 Septembrie 2018, Duminică - Ultima actualizare la ora 10:22
Abonamente

Editorial 21 Martie 2018, ora 07:41

Marime Font

Departe de liniște

E foarte greu în ziua de astăzi, trăind în Moldova, să lăsăm toate la o parte și să ne îngrijim de suflet. Vedem câte lucruri ne tulbură: alegerile parcă neîntrerupte, calomnierea oamenilor, Rusia – care nu încetează să ne respire în ceafă prin toate instituțiile posibile, inclusiv prin biserică. 

Și totuși la Dumnezeu nu există negociere, iar acest lucru ne scapă. Ce vom spune? Că am comis ilegalități, de la furt de bani la furt de informație, de la calomniere la cele mai mârșave jocuri pentru discreditarea politică, doar fiindcă am vrut să fie bine? Ce îi vom răspunde lui Dumnezeu referitor la ura pe care o simțim față de cei care au alte viziuni decât noi? Ce îi vom răspunde lui Dumnezeu, când preoții sparg ușile bisericii doar din interese financiare și politice?

Suntem, de la mine la fiecare dintre dumneavoastră, cu un picior în groapă din pricina mizeriei în care trăim. Și mă refer cu precădere la mizeria morală. Vom sta curând în fața Judecătorului și nu vom putea să spunem că am fost atât de plini de ură și răutate, fiindcă, Tu știi, Doamne, cât de greu e în Moldova și cum ne-au batjocorit politicienii.



Se apropie Învierea Domnului, dar mă uit și văd că altele mi-au fost gândurile în aceste zile. Nu am putut să nu văd cum deja se țes cu grijă capcanele politice. Știm că suntem în anul 2018, dar uităm că suntem– cum drept se spune – în Anul Domnului 2018. Uităm, în primul rând, de sufletele noastre.

Vă las spre luarea aminte câteva fragmente din Canonul de pocăință către Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Să citim cu mare atenție: „Cum nu voi plânge când îmi aduc aminte de moarte? Că am văzut pe fra¬tele meu în groapă, zăcând fără de mărire și fără de chip. Dar ce aștept? Și în cine nădăjduiesc? Numai în Tine, Doamne, pe Care Te rog ca, mai în¬a¬inte de sfârșit, să mă îndreptezi (...). Cu ochiul Tău cel milostiv caută spre mine când voi sta înaintea Ta și voi fi judecat, Unule lesne iertătorule! (...) Cred că vei veni să judeci viii și morții și toți vor sta întru a lor rân¬du¬ială: bătrânii și tinerii, conducătorii și supușii lor, domnii și judecătorii, bo-gații și săracii, femeile și bărbații. Oare cum mă voi afla eu atunci? Drept aceea, strig Ție: Dă-mi, Doam¬ne, mai înainte de sfârșit să mă pocăiesc!”

Un articol de: Moni Stănilă Contactează autorul
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Carte 23 Septembrie 2018, ora: 05:03

Cum vorbim, cum scriem // Eu vreém, eu beem

Cum vorbim, cum scriem // Eu vreém, eu beem Din editia print

Mai ieri, de câte ori deschideam vreo pagină în internet, îmi sărea în faţă un spot publicitar, sonorizat de o tânără care întreabă, punând un accent puternic pe primul cuvânt al frazei: „Vrai să trăieşti, să înveţi şi să...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 21 Septembrie 2018, ora: 17:00

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut”

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut” Din editia print

Un reportaj al ziarului „Ardealul (Transilvania)” despre prima ședință a parlamentului Basarabiei, care în 1918 a votat Unirea cu România Continuăm publicarea materialului „Dare de seamă asupra primei ședințe a Sfatului Țării din 21 noiembrie 1917”,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2018, ora: 11:51 de Doina Stimpovschii

Dodon riscă o nouă suspendare din funcție după ultimele remanieri în Guvern

Dodon riscă o nouă suspendare din funcție după ultimele remanieri în Guvern Din editia print

Prin schimbarea a doi miniştri, guvernarea face o mișcare de PR înainte de alegeri, consideră analiştii politici

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2018, ora: 11:28

OMUL SĂPTĂMÂNII: George Simion, ACTIVIST CIVIC, ZIARIST

OMUL SĂPTĂMÂNII: George Simion,  ACTIVIST CIVIC, ZIARIST Din editia print

Liderul unioniștilor, George Simion, s-a născut pe 21 septembrie 1986, la Focșani. În 2005, a absolvit Colegiul Național „Gheorghe Lazăr‟ din București.

( ) Citeşte tot articolul



Editorial 21 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Unioniștii, alegerile și opoziția

Campania electorală pentru următoarele alegeri parlamentare în R. Moldova a început deja. Toate partidele își pregătesc armele pentru această luptă.

() Citeşte tot articolul

Editorial 20 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Viața și moartea doamnei Clara

…O cheamă doamna Clara, locuiește într-un apartament cu două odăi, are 45 de ani, doi băieți, unul de 22, iar altul de 19 ani.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 19 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Anotimpul și cheltuielile

Cât nu am vrea să ne ferim de cheltuieli, fiecare anotimp vine cu lista lui de cumpărături. Că sunt sărbătorile de iarnă, că este Paștele, că e vară și vrem concedii – o cheltuială apare întotdeauna.

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Cât de mult ne urăsc!

14 septembrie 2018, Ziarul TIMPUL

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

România ar putea juca un rol important în reconstrucţia Siriei

Siria a cunoscut cea mai complexă criză dintre statele lovite de Primăvara Arabă, afundându-se într-un război civil care a opus regimul de la Damasc şi forţele rebele, alături de care s-au adăugat pe parcurs alte grupări din afara ţării.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 13 Septembrie 2018, de Dan Nicu

O tragedie uitată – Cehoslovacia anului 1968

În a doua jumătate a lunii august, Europa a marcat 50 de ani de la invadarea Cehoslovaciei de către trupele URSS şi ale altor state din blocul sovietic.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 12 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Caritate sau reclamă?

Ori mai degrabă aș spune că ambele. Și când spun acest lucru, o fac cu convingerea că reclama va fi condiționată cu timpul de caritate.

() Citeşte tot articolul

 


Cele mai citite articole Timpul.md