Totuşi, toţi acei care fac politică susţin că învăţământul trebuie depolitizat. Învăţământul depolitizat a devenit chiar un fel de indice al bunei gestionări a acestuia, ministrul Educaţiei accentuând la ocazii mari că sectorul său este depolitizat. Un alt paradox, căci mă întreb, când şi de cine a fost politizat învăţământul? În perioada sovietică, politica era competenţa exclusivă a biroului politic al PCUS, şcoala sovietică fiind puternic ideologizată, nu şi politizată. Dar care şcoală nu este ideologizată, în care şcoală nu se face educaţie pe idei? Depinde însă pe ce idei se face educaţia. Depolitizarea educaţiei însă este o idee, care, în fond, interzice formarea la adolescenţi a conştiinţei politice.
Aceiaşi promotori ai depolitizării consumă mult timp, bani şi energie pentru a-i convinge pe cetăţeni să meargă la votare şi să voteze într-un anume fel – al treilea paradox, căci a vota înseamnă a face opţiune, una din cele mai importante trăsături ale conştiinţei politice. Dar conştiinţa politică, ca şi cea morală, economică, juridică, artistică, religioasă etc., nu se poate forma corect altfel decât prin educaţia desfăşurată în instituţiile de învăţământ. Educaţia din afara acestora este, de regulă, haotică şi imprevizibilă. Astfel, pe de o parte, ne dorim un cetăţean conştient, activ, capabil să aprecieze corect situaţia politică din ţară şi să voteze conform convingerilor politice proprii, pe de alta – nu numai că nu-l ajutăm pe cetăţeanul în formare să-şi cultive conştiinţa politică ci chiar interzicem – sau negăm, că-i totuna! educaţia politică în şcoală.
Or, nu depolitizarea şcolii ar trebui să-i preocupe pe capii învăţământului, ci o bună educaţie politică a adolescenţilor, aşa încât, odată cu dreptul de vot pe care aceştia îl obţin la vârsta respectivă, să fie dotaţi şi cu capacitatea de a face opţiune politică.
Educaţie politică la şcoală însă nu se va face nici în baza modernizatului curriculum de educaţie civică, care nu prevede nici un obiectiv educaţional şi nici o unitate de conţinut despre partidele politice de la noi şi din lume şi doctrinele lor politice, aşa că liceenii vor studia politicul şi în continuare de pe magnificele panouri electorale şi din prea multele discursuri încâlcite din mass-media, şi nu din manualele aprobate social-profesional şi din discursul obiectiv al profesorului.
Electoratul comuniştilor, neavând conştiinţă politică, a executat docil comanda de a nu participa la referendum, iar şefii „democraţi” ai învăţământului, contrar principiilor societăţii democratice, se supără rău pentru orice observaţie critică, ceea ce înseamnă că celor care fac politica depolitizării şcolii le convine mai mult letargia apolitică a cetăţeanului decât activismul său politic, concluzie la care subscrie şi ultimul sens al cuvântului politic: comportare abilă; care este dibaci, şiret, prefăcut.
Sau poate că depolitizarea învăţământului înseamnă neadmiterea în şcoală a tipilor abili, şireţi, prefăcuţi?!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
