Astăzi 18 Iulie 2018, Miercuri - Ultima actualizare la 17 Iulie 2018
Abonamente

a

 
 
 

Actualitate 23 Aprilie 2018, ora 13:27

Deputații moldoveni primesc mai mulți bani pentru chirie. Unele sume depășesc salariile bugetarilor / DOC

Marime Font

O treime dintre deputații din R. Moldova nu au locuințe în Chișinău, fapt pentru care Parlamentul le plătește acestora indemnizații lunare pentru chirie sau îi cazează în casa-hotel a Legislativului.  

Într-un răspuns oferit de Secretariatul Parlamentului lui Andrei Cebotari de la Școala de Studii Avansate în Jurnalism se arată că, în prezent, 16 deputați sunt cazați în casa-hotel a instituției și alți 16 deputați primesc indemnizații pentru chirie.

Aceste indemnizații au fost majorate în luna mai 2017, astfel încât familia unui deputat formată din două persoane primește lunar 3 300 de lei pentru chirie, din trei persoane - 4 840 de lei, iar din patru și mai multe - 6 600 de lei. Până atunci, aceste sume erau de 2 250, 3 300 și, respectiv, 4 500 de lei.



Oficialii de la Parlament nu vor să facă publice numele deputaților cărora statul le plătește chiria, invocând protecția datelor cu caracter personal. 

Menționăm că, pe lângă aceste indemnizații și facilități, deputații din R. Moldova care nu doresc să beneficieze de serviciile Parcului auto al Parlamentului primesc pe lună câte 5 000 de lei, potrivit unei hotărâri a Biroului Permanent al Parlamentului de la începutul anului 2015.

Aceeași hotărâre mai prevede, printre altele, că fiecare deputat primește 50 de lei pentru participarea la o ședință de plen, iar când pleacă în concediu, unui ales i se mai alocă un salariu de funcție și pentru tratament.

Menționăm că bugetul total al Parlamentului pentru anul 2017 a depășit suma de 125 de milioane de lei, circa 20 de milioane dintre care au constituit plata salariilor și a indemnizațiilor pentru aleșii poporului.

Sursa: ziarulnational.md

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi



Opinii & Editoriale 16 Iulie 2018, de Moni Stănilă

Din nou – poezie

Poezia, din regina artelor, ajunge de multe ori în edituri să fie o Cenușăreasă. În Republica Moldova cu atât mai mult. Majoritatea poeților fie publică în România, fie – cei mai mulți – își plătesc cărțile. 

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Iulie 2018, de Moni Stănilă

Familia creștină – între neînțelegere și bășcălie

Ca de obicei internetul (și mândria) a(u) rupt în două prietenii, colegii de serviciu, oamenii din aceleași sfere de activitate.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 12 Iulie 2018, de Moni Stănilă

Câte surprize încap în Campionatul Mondial de Fotbal?

Capul de afiș al optimilor a fost cu siguranță rezultatul obținut de Rusia împotriva Spaniei. Evident un rezultat neașteptat.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 10 Iulie 2018, de Dan Nicu

Statul interimar

Un sistem de justiţie pasibil de multe „calităţi”, însă nu de corectitudine, a anulat nişte alegeri locale perfect valide din nişte motive supte din deget, oferind un exemplu de ignorare şi sfidare a voinţei suverane a cetăţenilor.

() Citeşte tot articolul

Atitudini 9 Iulie 2018, de Moni Stănilă

Moldova – proiect imposibil

Regretatul jurnalist Andrei Gheorghe ne-a dat – mie și soțului – o importantă lecție care să ne ajute în scris. Atât ca jurnaliști, cât și ca scriitori. Azi o voi da mai departe, tocmai din cauză că o voi încălca parțial.

() Citeşte tot articolul

Editorial 4 Iulie 2018, de Moni Stănilă

Dreptatea divină

Situația din țara noastră, dar și din celelalte – oriunde ne uităm, fie chiar și peste Prut – pare mai dezastruoasă ca niciodată. 

() Citeşte tot articolul

Editorial 3 Iulie 2018, de Moni Stănilă

Cu avionul la cumpărături

E interesant cât de mult suntem preocupați de teorii. Lăsăm impresia că ne merge atât de bine încât singura grijă e teoria, iar partea practică a vieții se întâmplă de la sine. 

() Citeşte tot articolul

Editorial 2 Iulie 2018, de Constantin Tănase

Crucea de la răscruce. Moldova între nostalgia trecutului și nostalgia europeană

Motto: „Când ai zece pași de făcut, nouă pași sunt jumătatea drumului”. 

() Citeşte tot articolul

Editorial 2 Iulie 2018, de Răzvan Munteanu

O nouă bază militară a SUA în România?

„Nu cred că există o zi fără provocări din partea Rusiei”, a declarat în această săptămână ministrul român al Apărării, Mihai Fifor, pentru presa de la București. Potrivit oficialului, provocările ruse sunt în spațiul aerian, maritim și cibernetic, dar totodată...

() Citeşte tot articolul

Editorial 2 Iulie 2018, de Moni Stănilă

Eșecul Germaniei la Cupa Mondială

Eșecul Germaniei e un rezultat la care s-a „muncit” ani de zile. După ce în 2013 finala Ligii Campionilor se juca între două echipe germane, ambele conduse de antrenori germani, care cunoșteau jucătorii, a urmat Brazilia. Însă după Brazilia a venit primul pas al declinului:

() Citeşte tot articolul

Bună Dimineața 28 Iunie 2018, de Ana Gabor

Suntem din Basarabia

Cine nu a învățat din greșelile istoriei, riscă să le repete. S-au împlinit 78 de ani de la raptul teritorial din 28 iunie 1940, când Basarabia a fost ocupată de trupele sovietice. 

() Citeşte tot articolul

Editorial 27 Iunie 2018, de Moni Stănilă

Doza de cultură

Nimic nu relaxează omul mai mult decât o doză de cultură primită într-un spațiu necunoscut. E bine să ai parte și de o excursie, și de evenimente culturale.

() Citeşte tot articolul