Astăzi 21 Septembrie 2018, Vineri - Ultima actualizare la ora 17:36
Abonamente

Politică 18 Octombrie 2017, ora 14:22

Deputaţi din mai multe fracţiuni au avut o întrevedere cu experţi ai Comisiei de la Veneția

Marime Font

Reprezentanţi ai majorităţii şi ai opoziţiei parlamentare au avut astăzi o întrevedere cu experţi ai Comisiei de la Veneția, OSCE/ODIHR și GRECO la care au discutat subiectul finanțării partidelor politice în campaniile electorale, comunică MOLDPRES.

La discuţii cu delegația Comisiei de la Veneția, OSCE/ODIHR și GRECO au venit pe rând liderii fracțiunilor PSRM, PCRM, PLDM și PL, după care deputaţii din majoritatea parlamentară.

La finele întrevederii, deputatul democrat Sergiu Sârbu a specificat că discuţiile s-au axat în mare parte pe subiectul finanţării partidelor politice. “S-a vorbit despre implementarea recomandărilor anterioare, despre posibilitatea finanţării partidelor din exterior, dar şi despre competenţele Comisie Electorale Centrale de a verifica de unde vin finanţările. Am informat experţii despre faptul că Legislativul execută recomandările Comisiei de la Veneţia, pragul limită pentru donaţii către partide fiind diminuat semnificativ, iar persoanele fizice ce vor dona mai mult de 75 mii de lei vor fi verificate de Fisc”, a opinat Sârbu.



Liderul fracțiunii PLDM, Tudor Deliu, a menționat că întâlnirea cu experţii europeni a avut loc în urma unei solicitări anterioare. „Am încercat să răspundem la unele întrebări adresate de reprezentanții delegațiilor în privința Legii finanțării partidelor, dacă legislația în vigoare asigură echitate partidelor și care este părerea noastră cu privire la finanțarea partidelor de către persoanele fizice de peste hotare”, a spus Deliu.

El a remarcat că reprezentanţii fracţiunilor parlamentare au avut păreri împărţite despre modul de finanţare a partidelor şi s-au arătat nemulţumiţi de prevederile actuale a legislaţiei.

Parlamentul a votat în 2015 legea pentru finanțarea partidelor politice, care stabileşte că formațiunile politice nu mai pot fi finanţate din bani proveniţi de peste hotare. 

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Istorie 21 Septembrie 2018, ora: 17:00

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut”

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut” Din editia print

Un reportaj al ziarului „Ardealul (Transilvania)” despre prima ședință a parlamentului Basarabiei, care în 1918 a votat Unirea cu România Continuăm publicarea materialului „Dare de seamă asupra primei ședințe a Sfatului Țării din 21 noiembrie 1917”,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2018, ora: 11:51 de Doina Stimpovschii

Dodon riscă o nouă suspendare din funcție după ultimele remanieri în Guvern

Dodon riscă o nouă suspendare din funcție după ultimele remanieri în Guvern Din editia print

Prin schimbarea a doi miniştri, guvernarea face o mișcare de PR înainte de alegeri, consideră analiştii politici

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2018, ora: 11:28

OMUL SĂPTĂMÂNII: George Simion, ACTIVIST CIVIC, ZIARIST

OMUL SĂPTĂMÂNII: George Simion,  ACTIVIST CIVIC, ZIARIST Din editia print

Liderul unioniștilor, George Simion, s-a născut pe 21 septembrie 1986, la Focșani. În 2005, a absolvit Colegiul Național „Gheorghe Lazăr‟ din București.

( ) Citeşte tot articolul



Editorial 21 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Unioniștii, alegerile și opoziția

Campania electorală pentru următoarele alegeri parlamentare în R. Moldova a început deja. Toate partidele își pregătesc armele pentru această luptă.

() Citeşte tot articolul

Editorial 20 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Viața și moartea doamnei Clara

…O cheamă doamna Clara, locuiește într-un apartament cu două odăi, are 45 de ani, doi băieți, unul de 22, iar altul de 19 ani.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 19 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Anotimpul și cheltuielile

Cât nu am vrea să ne ferim de cheltuieli, fiecare anotimp vine cu lista lui de cumpărături. Că sunt sărbătorile de iarnă, că este Paștele, că e vară și vrem concedii – o cheltuială apare întotdeauna.

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Cât de mult ne urăsc!

14 septembrie 2018, Ziarul TIMPUL

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

România ar putea juca un rol important în reconstrucţia Siriei

Siria a cunoscut cea mai complexă criză dintre statele lovite de Primăvara Arabă, afundându-se într-un război civil care a opus regimul de la Damasc şi forţele rebele, alături de care s-au adăugat pe parcurs alte grupări din afara ţării.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 13 Septembrie 2018, de Dan Nicu

O tragedie uitată – Cehoslovacia anului 1968

În a doua jumătate a lunii august, Europa a marcat 50 de ani de la invadarea Cehoslovaciei de către trupele URSS şi ale altor state din blocul sovietic.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 12 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Caritate sau reclamă?

Ori mai degrabă aș spune că ambele. Și când spun acest lucru, o fac cu convingerea că reclama va fi condiționată cu timpul de caritate.

() Citeşte tot articolul

 

 


Cele mai citite articole Timpul.md