Actualitate

Descoperire IMPRESIONANTĂ la Butuceni, Orhei! Arheologii au găsit câteva morminte

Descoperirea a fost făcută de către un grup de studenți germani însoțiți de un doctor conferențiar de la Universitatea de Stat din Moldova. Profesorul a observat un craniu la suprafaţa solului, iar până în seară, a obținut aprobarea Ministrului Educației, Culturii și Cercetării, și lucrările au început, notează provincial.md cu referire la canal2.md.

„Procedura este una meticuloasă, migăloasă. Fiecare oscior, minut după minut, se curăță, pentru a surprinde orice piese care însoțesc scheletul, pentru că, pentru noi, nu sunt importante doar oase, dar și fiecare obiect, pentru că ne pot da datarea”, a comunicat conferențiarul la Facultatea se Istorie și Filosofie a USM, Sergiu Matveev.

În apropiere nu au fost descoperite și rămășițe de lemn, semn că oamenii nu au fost înmormântați în coșciuguri, dar se observă forma gropii săpate în pământ. Din primele cercetări, arheologii au observat că oamenii nu au fost înmormântați cu mâinile pe piept, ci lipite de corp, semn că aceștia nu erau creștini.

„Vedem că acest cimitir are dimensiuni mari, căci doar pe această porțiune de drum, am identificat, cel puțin, patru schelete. Deocamdată, nu avem piese de inventar care să ne ajute să datăm exact aceste morminte”, a menționat directorul Agenție Naționale Arheologie, Vlad Vornic.

Mai multe date exacte vom ști abia după ce rămășițele umane vor fi cercetate și de antropologi. Apoi, rămășițele umane vor fi reînhumate. Turiștii care au ales astăzi să meargă la Orheiul Vechi au rămas impresionați de ele văzute.

„Este destul de straniu să văd schelete pe marginea drumului. La urma urmei, pe aici trec mulți oameni, așa că ar fi bine ca rămășițele să fie mutate de aici sau duse la un muzeu”.

„Mai târziu, poate că arheologii vor afla mai multe despre aceste oseminte umane. Poate este vorba despre niște dușmani care au fost înmormântați. Oamenii care locuiesc aici trebuie să știe despre acest lucru, poate că acestea sunt mormintele strămoșilor lor”.

Despre posibilitatea existenţei acestui cimitir se cunoaște încă din anii 2000, când a fost descoperit primul mormânt.

Orheiul Vechi este o zonă bogată din punct de vedere arheologic. De la începutul acestui an, acolo s-au făcut săpături în patru locuri diferite. Până acum, au fost descoperite o fortificație getică, locuințe și gropi de provizii. 

provincial.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *