Cea mai veche amprentă umană, datând din urmă cu aproximativ 15.600 de ani, a fost descoperită în situl arheologic Pilauco din sudul statului Chile, potrivit Le Figaro, citat de Mediafax.
Urma de pas aparţine unui bărbat cu o greutate de 70 de kilograme şi a fost descoperită în 2011. Echipa de cercetători a încercat de atunci să dateze urma cu precizie.
„Există şi alte amprente umane pe continentul american, dar niciuna atât de veche. Datarea a fost posibilă datorită materialului organic vegetal descoperit în zonă, cu ajutorul carbonului 14", a declarat geologul Mario Pino pentru cotidianul El Austral de Osorno.
Din 2007, un grup de cercetători de la Universitatea australă din Chile a efectuat săpături în situl Pilauco, din localitatea Osorno, la o distanţă de peste 800 de kilometri de Santiago de Chile.
Informaţii despre descoperire au fost publicate săptămâna trecută în revista ştiinţifică PLOS ONE.
În martie 2018, urme de paşi umani au fost descoperite pe o insulă din largul coastelor Columbiei Britanice, în vestul canadian. Cu o vechime de aproximativ 13.000 de ani, acestea au fost, la momentul respectiv, cele mai vechi descoperite în America de Nord, potrivit unui studiu publicat tot în revista PLOS ONE.
|
Cu ocazia împlinirii a 29 de ani de la declanşarea sângerosului război de la Nistru, liderul PSRM, Igor Dodon, a ținut să aducă mulțumiri „pacificatorilor” ruși dislocați în regiunea transnistreană.
( ) Citeşte tot articolulAnalistul politic Dionis Cenuşă a venit cu o reacție la inițiativa Președintelui Maia Sandu de a organiza un referendum pentru depășirea crizei politice.
( ) Citeşte tot articolulÎn urmă cu 29 de ani, pe 2 martie, Republica Moldova devenea stat membru cu drepturi depline în Organizaţia Naţiunilor Unite. Din nefericire, această zi a rămas una neagră în istorie. La Nistru începea conflictul armat împotriva Republicii Moldova. Cum a...
( ) Citeşte tot articolulS-a stins din viață toboșarul formației Gîndul Mîței, Iurie Berdea, după o luptă crîncenă cu cancerul. Anunțul a fost făcut chiar pe pagina de Facebook a formației Gîndul Mîței.
( ) Citeşte tot articolul„...pe pământul Tighinei au rămas să zacă tineri ostaşi abia încorporaţi în armată”
( ) Citeşte tot articolul