Carte

Despre ce scriu scriitorii din Israel

– De unde v-a venit ideea de a plasa povestea într-un Teheran-undergound?
– Uneori, când scriu nopţile şi mă simt foarte singur, caut inspiraţia şi atunci încep să discut cu oamenii din reţelele sociale. Eram curios dacă o să pot găsi pe internet iranieni care, aflând că sunt israelian, mă vor urî aşa cum nici nu poate fi imaginat. Expediasem 100 de cereri de prietenie unor iranieni, iar când m-am trezit dimineaţă aveam 100 de prieteni noi. Am încercat să fac acelaşi lucru cu palestinieni şi egipteni, iar răspunsurile, puţinele pe care le-am primit, au fost doar negative.

– Cum s-au dezvoltat relaţiile dvs. cu prietenii iranieni?
– M-am împrietenit cu patru iranieni – trei bărbaţi şi o femeie. Ne-am scris timp de vreo doi ani. Eram foarte frustrat, pentru că trăiam atât de aproape unul de altul, ascultam aceeaşi muzică, citeam, practic, aceleaşi cărţi şi ne plăceau aceleaşi filme, chiar dacă multe dintre acestea sunt oficial interzise în Iran. Ştiam că aceşti oameni ar putea fi cei mai buni prieteni ai mei. Ne-am fi putut întâlni aici, în curtea mea din Tel Aviv, dar nu este permis aşa ceva.

– Ca israelian, nu puteţi călători în Iran şi nici iranienii nu pot veni în Israel. În epilog spuneţi că sunteţi un prieten ilegal. De asemenea, scrieţi că, în cele din urmă, aţi reuşit să vă întâlniţi prietenii în realitate.
– După aproape doi ani de discuţii on-line, deja aveam în cap o carte. Doi dintre prietenii mei de pe chat îmi scriau (din considerente de securitate) de pe e-mail accounturi fictive. Sosise timpul să ne vedem în carne şi oase. Pe doi dintre ei i-am întâlnit în Europa şi a fost periculos şi înfricoşător pentru noi toţi. În primul rând, pentru ei, ca iranieni, a fost foarte dificil să călătorească în afara Iranului. Apoi, iranienii puteau crede că eu sunt de la Mossad, iar Mossad-ul m-ar fi putut suspecta că intenţionez să mă vând Iranului. Ne-a fost frică, dar când ne-am întâlnit ne-am îmbrăţişat, ne-am simţit confortabil şi în siguranţă unul cu altul. Iar în prima noapte am povestit istorioarele îndrăgite din copilărie şi era vorba despre unul şi acelaşi film cu desene animate japonez.

– În călătoriile dvs. de mai devreme nu aţi întâlnit niciodată iranieni?
– Ba da. În timpul călătoriilor mele în SUA şi Marea Britanie, legate de lecturi publice, am cunoscut foarte mulţi emigranţi iranieni. Unii au devenit prietenii mei, însă nu am vrut să scriu nici o poveste despre iranienii care trăiesc în afara ţării. Îmi propusesem să povestesc despre viaţa în underground a oamenilor care trăiesc astăzi în Iran. În ultimii ani, am călătorit în douăzeci şi două de ţări, dar nicăieri nu am întâlnit oameni care să se asemene între ei atât de mult cum se aseamănă israelienii cu iranienii.

– … Pensionara Safureh, în trecut judecătoare, reuşeşte să părăsească Iranul
– Mi-a plăcut de Safureh, ea şi-a câştigat dreptul de a-şi părăsi ţara, chiar dacă nimeni nu ştie încotro pleacă. Imaginaţi-vă că sunteţi la vârsta de şaptezeci de ani şi părăsiţi ţara pentru prima dată în viaţă. Încerc să spun că, de fapt, cei din generaţia mai tânără sunt cu mult mai conservatori decât părinţii şi bunicii lor. La fel stau lucrurile şi în Israel: demonstraţiile din Tel Aviv – deja avem la activ douăzeci de ani în care nu am protestat pentru nimic important, nu am ieşit în stradă ca generaţiile mai în vârstă. Iar la recentele demonstraţii nu a existat nici o agendă comună, fiecare scandează pentru propriile interese, pentru chirii mai mici sau o mai bună îngrijire a copiilor. Nu sunt deloc convins că aici se construieşte o comunitate.

– Ce părere aveţi despre primăvara arabă în care atâţia oameni şi-au pus speranţele?
– Admir oamenii din Egipt, însă e cu mult mai simplu să protestezi atunci când ai adrenalină în corp, decât să te angajezi pe termen lung. Un milion de persoane au fost în Piaţa Tahir, dar optzeci de milioane sunt mai interesaţi de creşterea economică. Neliniştea mea e că majoritatea vor fi dezamăgiţi, pentru că succese economice foarte rapide nu există.

– Nu sună prea optimist…
– Viitorul nu înseamnă doar direct înainte, or, se poate progresa în cercuri sau chiar şi… de-a-ndărătelea. Ceea ce am scris despre viaţa în Iran se referă şi la experienţele mele anterioare din Israel. Cititorii şi criticii mei israelieni nu au înţeles aceasta, chiar dacă volumul meu a devenit un bestseller. Am fost foarte dezamăgit de faptul că mesajul meu – că toţi suntem egali şi că ne paşte acelaşi pericol – nu a fost înţeles. Dacă nu vrei să auzi ceva, atunci nu vei auzi.

– Ce încercaţi să spuneţi?
– Cea mai grea boală în regiunea noastră este impunerea din toate părţile a fundamentalismului religios. Mă simt dator să lupt pentru valorile liberale, iar prietenii mei sunt cei care resping fundamentalismul religios. Mi-e frică de faptul că în Israelul anului 2030 tinerii nu vor împărtăşi valorile liberale. Cred că majoritatea se va repera de la mişcarea musulmană sau de la ortodoxie. Chiar dacă există acces la internet, aceasta nu garantează convingeri liberale în rândul internauţilor. Cu siguranţă, Israelul nu va ajunge în situaţia Iranului, pentru că aici există o enormă alegere… Dar mi-e teamă că partidele politice religioase nu se vor sinchisi să adopte legi cu caracter religios şi rasial. Cei care nu au fost niciodată în Israel nu pot înţelege multe lucruri. Când m-am aflat în Europa, le explicam europenilor de ce este atât de greu să promovezi valorile liberale când în ţările vecine guvernează regimuri dictatoriale. A menţine o democraţie aici este cu mult mai greu decât în oricare altă parte.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *