Despre criza spiritului la moldoveni

Au urmat opt ani de comunism care au menţinut la cârma Moldovei un preşedinte făţarnic, cinic şi despotic şi care i-a înjurat permanent pe cei care, în primul parlament democratic, au pus cu adevărat primele pietre la temelia unei dezvoltări durabile a acestei ţări. Cu toate că s-a trâmbiţat mereu despre planuri şi concepţii grandioase de dezvoltare a Moldovei, în aceşti opt ani, republica noastră a pierdut orice vector de dezvoltare, toate eforturile elitei politice aflate la putere fiind subjugate de mofturile spontane şi imprevizibile ale liderului comunist.
A urmat alegerea unui nou parlament, la 29 iulie 2009, şi puterea în stat a fost preluată de Alianţa pentru Integrare Europeană. O alianţă bătută în prezent de orice arogant, semidoct şi nepriceput, de oricine care se crede în drept să arunce cu pietre anume acum, când a venit vremea ca să adunăm pietrele. Criticile şi previziunile apocaliptice ale unor autoproclamaţi formatori de opinie au luat o amploare atât de mare şi răsună atât de iresponsabil, încât au generat în societate un spirit de neîncredere, de pesimism şi de fatalism chiar, au demoralizat atât de periculos masele de potenţiali votanţi, încât îţi vine să presupui că acest lucru s-a făcut tocmai pentru că cineva s-a speriat că R. Moldova a păşit pe calea construcţiei statale durabile.

Fără a mă erija în mare apărător al AIE, voi spune că anume datorită acestui „beton”, în sfârşit şi pentru prima dată după obţinerea independenţei, R. Moldova a fost privită ca un stat cu perspective de către cele mai influente forţe de pe planetă: SUA, UE, FMI, BM şi altele. Programul de guvernare şi comportamentul politic în probleme de principiu al AIE a fost atât de credibil pe exterior, încât aproape nimeni dintre partenerii occidentali nu a mai pus la îndoială necesitatea de a acorda Chişinăului tot sprijinul necesar pentru a elibera R. Moldova de influenţa imperială a Rusiei. Or, trecând peste toate melancoliile trecutului, anume Rusia a provocat şi mai continuă să provoace republicii noastre cele mai mari probleme, anume Rusia, pe toate căile, se străduieşte să destabilizeze în fel şi chip situaţia din republica noastră pentru a-şi aduce la putere o forţă loială care „să schimbe vectorul politicii externe a Chişinăului”, să transforme Moldova într-o gubernie. Nimeni nu va încerca să mă convingă că nu este adevărat, dacă va analiza la rece tot ce se declară şi se unelteşte la Kremlin şi la Ambasada Rusiei de la Chişinău.

Astfel stând lucrurile, anume nimerind între interesele reale, dar nu virtuale ale Estului şi Vestului, AIE a început să dea fisuri. Pentru că nu ciondănelile celor patru lideri, mediatizate până la suprasaturare, nu egoismele lor electorale şi nu incompatibilitatea pe chestiuni de politică internă au zdruncinat Alianţa, ci anume factorul extern şi tentaţia unor componente ale AIE de a-şi atrage sprijinul din exterior. Alianţa a crăpat pentru că PD şi ANM au mizat şi mai continuă să mizeze pe Rusia ca element de durabilitate pentru statalitatea R. Moldova fără a-şi aminti că anume Rusia a spulberat de fiecare dată orice încercare de a concepe viitorul Moldovei ca cel al unui stat cu independenţă de perspectivă. Anume aici au apărut disensiunile şi vă pot aduce o mie de argumente. Nu în zadar, după câteva luni de guvernare, UE şi SUA au pus miza doar pe o singură componentă a AIE – PLDM, condus de Vlad Filat. Cât priveşte opţiunea PL-ului lui Mihai Ghimpu, este sinceră, însă fără o perspectivă imediată.

Miza Occidentului a fost una corectă şi despre acest lucru vorbesc aproape în cor toţi partenerii adevăraţi şi sinceri ai actualei guvernări – şi UE, şi SUA, şi FMI şi alţii. Această nouă atitudine faţă de o ţară de care acum câţiva ani „nimeni nu-şi aducea aminte” a radicalizat interesele vectoriale din sânul AIE. Dar a venit timpul când soarta Moldovei se decide pentru zeci de ani înainte, când dorinţa de a garanta un caracter durabil acestui stat ar trebui să substituie toate speculaţiile electorale şi să-i facă pe toţi să spună adevărul adevărat, ci nu pe cel în care nu mai crede nimeni.

Vom reveni.