Bobocii învaţă în această perioadă literele, vă mai amintiţi? – minuscule gângănii albastre pe hârtia albă, care se încăpățânează cu răutate să nu arate aşa cum vrem noi. Ba le creşte un picioruş în plus, ba se strâmbă de parcă ar avea ceva împotriva tuturor, ba se transformă în mici monstruleţi spălăciţi de intervenţiile pic-ului, acel obiect de recuzită care are darul de a readuce foaia la starea iniţială.
Perioada preabecedară s-a încheiat şi acum elevii au ocazia să vadă la ce le folosesc toate liniuţele, bastonaşele, cerculeţele cu care s-au luptat în primele săptămâni de şcoală. Dacă le aranjezi aşa cum trebuie, liniuţele şi bastonaşele se transformă în semne purtătoare de mesaj.
Îmi amintesc perfect, în urmă cu doi ani treceam prin focurile alfabetizării împreună cu băiatul meu. Parcă ar fi fost ieri, totul este proaspăt în mintea mea. Văd foi mototolite, lacrimi picurând amar pe caietul liniat. Startul a fost cu peripeții, aveam impresia că n-o să depășim niciodată momentul acesta de criză caligrafică, iar acum nici nu-mi vine să cred că băiatul scrie compuneri, nu-i mai tresare niciun fir de păr la auzul cuvântului „dictare”, s-a împrietenit cu stiloul, iar lecțiile nu mai sunt făcute în acorduri de „of” și „vai”.
Îmi aduc aminte zâmbind câte întrebări au apărut atunci din senin: Dar la ce-mi folosesc toate acestea? Dar de ce nu pot să mă joc acum? Dar de ce trebuie să scriu atâtea rânduri? etc… Am folosit atunci integral acele rezerve de răbdare de care vă spuneam, ba chiar am mai împrumutat de prin vecini.
Știam un singur lucru – trebuie să fac cumva să o conving pe nesuferita gânganie, prima literă din alfabet, să nu mai fie atât de pretenţioasă şi să se lase scrisă de mânuţa unui băieţel de șase ani, necăjit şi dezamăgit de faptul că, în caietul lui, „a” mic e o jalnică arătare.
Amintirile îmi sunt foarte proaspete, deoarece acum repet episodul alături de fetița mea, boboc în clasa I. Aveam ceva emoții, recunosc, știind prin ce am trecut în urmă cu doi ani. Dar de data asta a fost altfel – „a” mic de mână e mult mai ascultător, mai așezat în pagină, mai ordonat, uneori chiar mi se pare că ne zâmbește. Autoarea își amintește scenele lacrimogene și-mi spune: „De ce s-o fi războit frate-meu atât cu litera asta? Uite ce simplu e!”.
Se zice că experiența te învață, dar iată că toată pregătirea sufletească și tot antrenamentul au fost în zadar. Prin urmare, dragi părinți, să nu vă temeți în avans pentru momente despre care prietenii sau rudele vă vorbesc la modul amenințător: „Vezi tu când ajungi în clasa a V-a, lasă că te văd eu când o să îl prinzi cu țigara în gură, stai să vezi când o să lipsească toată noaptea de acasă!”. Niciun copil nu este identic cu altul, cu atât mai mult problemele altora nu e obligatoriu să se repete și în istoria familiei dvs. Căutând o cale autentică, avem mari șanse să nu fim prinși în dezastre prezise de cei care au trecut prin viață și le știu pe toate!
Timpul Suplimentul Femeia
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
