Constantin Tănase

Despre logica politică

Haideți să ne amintim de alegerile din 5 aprilie 2009, alegeri care au generat „revoluția tinerilor din 7 aprilie”, apoi de alegerile anticipate din 29 iulie 2009 și de cele din 28 noiembrie 2010. Ultimele s-au organizat pe motiv că nu s-a reușit alegerea președintelui R. Moldova.

Îmi amintesc cum în noiembrie 2009 toată suflarea politică din R. Moldova aștepta plenara PCRM unde urma să se decidă dacă comuniștii vor participa sau nu la votarea președintelui. Noua guvernare liberal-democratică acționa nehotărât, se vedea de la o poștă că unii dintre liderii ei continua să fie hipnotizați de fosta forță a acestui partid, adoptând tactica cedărilor și a „consultărilor” cu PCRM, care însemna de fapt o colaborare cu Voronin. Am scris atunci că tactica aleasă de ei este periculoasă și păguboasă. Comuniștilor trebuia să li se impună un joc dur, fără alternative. Aflat pe buza prăpastiei, PCRM-ului nu trebuia să i se întindă mâna, ci să i se aplice un șut.

Aceasta era logica „jurnalistică” a momentului. Politicienii au mers însă pe „logica” lor politică. Prin aceasta și se explică faptul rușinos și umilitor că PCRM, structură politică de ocupație rusească, nu a dispărut, ci a rămas cea mai influentă în R. Moldova. Concubinajul moral cu comuniștii dovedește că vechiul sistem în care s-a format clasa noastră politică nu a dispărut. Să mă ierte cititorul că insist, dar acest adevăr mi se pare atât de important, încât cred că trebuie să repet un gând, subliniat ceva mai sus: Vechiul Sistem e în fiecare din noi, stă ca un șarpe pe ascuns în „stomacul” mentalității noastre: valorile pe care le împărtășim sau le reprimăm, Dumnezeul la care ne închinăm sau pe care-L mințim, morții pe care-i ținem minte sau i-am uitat – totul și toate sunt dictate de acest șarpe. Putem ajunge deputați, miniștri, șefi de stat, crema societății, bărbați ai neamului, tătuci ai națiunii, vanitatea însă nu permite să recunoaștem: noi suntem Sistemul.

Sistemul își va înceta existența doar atunci când masa critică a societății va fi formată din oameni care vor avea curajul unei asemenea mărturisiri. Un sfert de secol e prea puțin, mă uit la unii tineri și tinere întrați în presă în ultimii ani și mă tem că pentru noi vor fi puțini și biblicii patruzeci de ani.

Fragment din cartea „Groapa cu lei”, 2014

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *