Despre secularism

De cateva luni, Forumul International al Jurnalistilor Romani (FIJR) – organizatie neguvernamentala ce isi propune sa serveasca interesele jurnalistilor si ale presei de limba romana din jurul Romaniei – editeaza publicatia on-line „Cuvinte Noi”, un digest in care sunt preluate articole publicate in presa de limba romana din RM, Ucraina, Serbia, Bulgaria, Ungaria. Astazi, cu titlu de salut al publicatiei, va propunem articolul colegului nostru din Serbia gazduit de „Cuvinte Noi”.

Cand vorbim despre secularism, de obicei ne referim la trei lucruri: separarea bisericii de stat, privatizarea religiei si pluralismul cultural. In Serbia exista oameni care considera ca separarea bisericii de stat e o inventie comunista, ca iluminismul a adus sarbilor doar rau, ca biserica si statul trebuie sa se uneasca pentru binele poporului. Haideti sa le luam pe rand. Separarea bisericii de stat nu este o inventie comunista, ci un principiu iluminist pe care comunismul l-a adoptat si l-a mostenit.

Ce rau putea iluminismul sa aduca Serbiei, daca in Serbia nici macar nu exista? Suna a cinism ca iluministul ,,principal” a fost un preot. Dar, ce sa mai spunem despre simfonia bisericii si statului? Doar nu ne aflam in Evul Mediu. De ce este nevoie ca biserica si statul sa fie separate? Un raspuns convingator la aceasta intrebare l-a dat John Locke. Statul, spunea el, poate forta oamenii sa isi schimbe confesiunea, dar prin aceasta oamenii nu isi vor salva sufletele; si le vor salva doar daca religia e o chestiune de libera alegere si de convingere sincera.

In afara de asta, daca impuneti oamenilor o confesiune, ei vor opune rezistenta, ceea ce va duce la aparitia conflictelor ce vor periclita libertatea si vor face ca tot ce tine de domeniul civic sa intre intr-un impas, in loc sa progreseze. Salvarea sufletelor, asadar, nu e o problema de care tara trebuie sa se ocupe. (…) La noi deseori se pierde din vedere faptul ca separarea intre stat si biserica nu inseamna lichidarea, ci privatizarea convingerilor religioase. Privatizarea inseamna ca religia este o chestiune de libera alegere a individului, pentru ca acum individul este responsabil pentru salvarea sa ori pentru o viata buna. Cautand sensul vietii, individul poate sa se bazeze pe o anumita religie sau pe alta, si acesta este un lucru personal, nu o obligatie sociala.

Nu exista obligatia sociala de a fi credincios, si nici individul nu este obligat ca in timpul vietii sa fie fidel unei religii, daca nu este multumit cu raspunsurile acestei religii la intrebarile sale. (…) Privatizarea convingerilor religioase duce la pluralismul cultural-religios. Individul poate sa fie si ortodox, dar si budist, poate sa creada in Alah, dar nu e nevoie; aceasta este alegerea sa personala. O asemenea situatie, insa, starneste rezistenta in Serbia, aici fiecare pluralism confesional aducand sub semnul intrebarii schema monoconfesionala potrivit careia sarbul = ortodox.

Nu sesizam de ce sarbii trebuie sa fie ortodocsi; de ce unii dintre ei sa nu fie budisti? Dar este clar ca, in acest caz, confesiunea se esentializeaza, ca devine o chestiune-cheie in definirea identitatii nationale. Deoarece noi in Serbia participam la conceptul etnocultural de natiune, pluralismul confesional e vazut ca un pericol dublu, pentru confesiune si pentru religie.

Pe planul culturii, nationalismul confesional tinde sa combata convingerile religioase, in asa fel incat le stigmatizeaza ca pe secte periculoase si destructive. In sfera politicii, corporatiile confesionale tind sa influenteze asupra deciziilor politice. Am vazut ce putere are BOS, dar si alte biserici si comunitati confesionale, cu ocazia adoptarii Legii impotriva discriminarii. Nu cred ca in societate exista macar o asociatie civica atat de puternica incat sa oblige Guvernul sa retraga Proiectul de Lege care a fost deja inaintat Adunarii, cum s-a intamplat in cazul mentionat mai sus. (…) Influenta mare si prezenta bisericii in opinia publica si in politica raman fara reactii.

Spre deosebire de presedintele Serbiei, presedintele Croatiei a avertizat indubitabil ca in armata, politie si in institutiile de stat nu exista loc pentru simboluri religioase. Drept raspuns i s-a transmis ca este periculos sa ne atingem de cruce, pentru ca aceasta este un semn clar de satanizare a puterii, ca cetatenii ar trebui sa tina cont de faptul ca la functia de presedinte sa aleaga o persoana sanatoasa si echilibrata din punct de vedere psihic, ca presedintele croat trebuie sa fie catolic nu numai in baza certificatului de botez, ci si prin respectarea canoanelor bisericesti etc.

In Croatia a fost formata coalitia pentru secularism, in timp ce in Serbia exista coalitia pentru o tara secularizanta. Coalitiile mentionate apar ca reactie la intervenirea bisericii in viata publica si in tendintele ei ca viata in societate sa se organizeze cu scopul realizarii principiilor si valorilor religioase.

(…) Astazi se vorbeste in diferite parti despre respectarea drepturilor religioase. Nu exista nimic contestabil in acest sens. Dar, cum ramane cu respectarea drepturilor si sentimentelor celor ce insista asupra separarii bisericii de stat? Cum ramane cu sentimentele acelora pe care ii deranjeaza prezenta simbolurilor religioase acolo nu unde nu le este locul, respectiv conform Constitutiei tarii? Oamenii care indica asupra faptului ca a luat avant clericalismul, deseori sunt atacati destul de aspru.
Secularismul este o cucerire a timpurilor moderne, utila si pentru biserica, si pentru stat. In literatura este cunoscut ,,paradoxul american” – in SUA, biserica si statul sunt separate.

Dar religiozitatea in America este mai mare decat in Europa. Pentru ca bisericile sunt nevoite sa se modernizeze, sa se adapteze la spiritul vremii, sa se apropie de oameni, caci, in caz contrar, vor ramane goale. Atunci cand altarul se bazeaza pe puterea de stat, de religie deseori – despre aceasta scria Kant, la randul sau – se face abuz, devine un ritual lipsit de sens si un decor retoric ieftin. Sensul sau deplin, conform filosofului german, religia il atinge abia atunci cand devine o chestiune particulara a oamenilor, pentru ca doar atunci ii inspira si ii motiveaza.

Libertatea (Serbia)