Astăzi 21 Februarie 2018, Miercuri - Ultima actualizare la ora 18:46
Abonamente

10 Septembrie 2009, ora 16:25

Despre unionism, cu calm (I)

Marime Font

a

 

 
Chişinău
Hânceşti
Tiraspol
Chişinău 40 Hânceşti 39 Tiraspol 39
 
 
 

Arhiva ediţiei

Numărul curent 21.02.2018

21.02.2018

Convertor

Introdu suma
Din
Rezultat
In

Calculator TVA

-
 

„Nimic nu este nerezonabil, daca este util.” (Tucidide)

Mihai Ghimpu a spus-o. Si imediat au inceput reactiile publice, cele mai multe iritate, unele ingrijorate, altele sceptice. Sa te declari roman si unionist - fie si „privat” - este un gest care, la majoratul R. Moldova, socheaza. Concluzia majoritara a fost insa ca o asemenea optiune este superflua si nerealista. Cu toate acestea, tonalitatea interventiilor a contrazis vizibil concluzia: daca unionismul este atat de irelevant si fara sanse, care este rostul sa il combatem atat de inversunat?



Doua feluri de unionism
Chestiunea unionismului in stanga Prutului comporta o discutie mai ampla si, inainte de toate, lipsita de patos, indiferent ca se argumenteaza pro sau contra. Iar motivul pentru care o analiza lucida este obligatorie deriva din faptul ca, astazi, s-ar putea sa asistam la o modificare a esentei si resorturilor unionismului, intr-un context (geo)politic care devine si el special. Vom incerca sa descriem aceasta modificare prin sintagmele „unionismul inimii” si „unionismul mintii”. Sau, daca vreti, „unionismul poeziei” si „unionismul prozei”. Ele nu sunt neaparat disjuncte sau contradictorii, dar diferentele trebuie obligatoriu clarificate. Daca primul e glorios, al doilea e prozaic. Daca primul apartine mai degraba elitei, al doilea este apanajul maselor. Daca cel dintai face abstractie de cotidian si cauta „mantuirea Neamului”, al doilea, exasperat de cotidian, cauta diplome validate european si drept de munca si libera circulatie. Daca primul lucreaza pentru „urmasii nostrii si urmasii urmasilor nostrii”, al doilea lucreaza pentru maxim doua generatii: copii sau nepoti.
Daca asa stau lucrurile, a persifla sau a vitupera astazi impotriva unionismului, indiferent ca este o operatiune „corecta politic”, risca sa devina, sociologic, suspect. Pentru ca nu e clar deloc ce se combate, despre ce fenomen vorbim, care sunt sursele si fenomenologia lui concrete. Si, mai ales, care este potentialul acestuia in societate. S-o spunem pe sleau: aici nu vorbim nici despre ce (ne) place sau ce nu (ne) place, ci despre ceea ce se poate intampla. Nu azi sau maine, ci, eventual, poimaine.
Dar sa incepem cu inceputul.

Unionismul inimii sau la inceput a fost emotia
Prabusirea URSS a generat in stanga Prutului un puseu identitar pro-romanesc care se manifestase deja, spontan si emotionant, inca din 1988-1989. Consecintele au fost evidente. Imediat dupa colapsul sovietic, la R. Moldova ca atare nu se gandea nimeni. O parte a elitei politice vroia sa o aduca inapoi in URSS, sub o forma sau alta, cealalta - sa o apropie de Romania. Unionismul „orb” de atunci s-a nascut in raspar cu obiectul sau, respectiv realitatea propriu-zisa. Pentru ca nu pleca de la realitati concrete, ci de la realitati istorice. Nu de la realitati palpate, ci de la realitati percepute. Nu avea pragmatism, avea entuziasm. Cele doua maluri nu se cunosteau, se imaginau, doar, in scenarii care nu aveau de multe ori legatura cu realitatea. Un soi de „mesianism utopic”, cum numea Calinescu aplombul revolutionarilor de la 1848, care nu a mai avut ragazul sa devina „mesianism constructiv”, dupa formula aceluiasi critic. Asta nu inseamna ca unionistii de la inceputul anilor 90 erau oameni incapabili de proiecte concrete. Unii erau. Doar ca realitatile au fost infinit mai complexe fata de ceea ce isi imaginau ei. Ulterior, au venit dezamagirile, mai ales la Chisinau, sentimentele s-au erodat, angajamentele morale, asijderea. Era firesc. Viata bate filmul, adica realitatea bate emotia, iar revenirea in forta - intr-un context geopolitic specific si bine orchestrat - a antiunionistilor comunisto-agrarieni s-a petrecut rapid. Iar in 1994, intr-o zi geroasa de februarie, basarabenilor li s-a spus ca limba de veacuri a poporului este „limba moldoveneasca”, pentru care „s-a luptat in 1988-89”. A urmat apoi un „referendum” consultativ - „La sfat cu poporul” - care urma sa demonstreze „vointa poporului moldovean de a-si croi singur soarta”. Constitutia comunist-agrariana a consacrat victoria fortelor anti-unioniste. Nici „revenirea” la romanism a lui Mircea Snegur in 1995, dupa spargerea PDAM, nici scurta guvernare democrata de la finele anilor 90 nu readuc spiritul unionist in societate. A ramas o latenta difuza, nostalgica, eventual, iar expresiile ei publice apartineau cu precadere partidului care se mai revendica de la Frontul Popular.

Tratatul ca hartie de turnesol
Pe malul drept, Bucurestiul incepea sa construiasca proiectul euroatlantic si, precum Mesterul Manole, trebuia sa sacrifice pe cineva sau ceva intre zidurile proiectului. R. Moldova a fost jertfa principala. Unionismul iese din repertoriu, dar si pe malul stang sintagma aproape ca dispare din vocabular. In acest context, ultima manifestare publica relativ concreta avea sa fie consemnata in anul 2000, cu ocazia dezbaterilor din jurul Tratatului de baza dintre Romania si R. Moldova, parafat la 28 aprilie. Documentul capteaza bine atmosfera relatiilor dintre cele doua state, care, in Tratat, nu mai sunt „doua state romanesti”, sintagma fiind omisa. Dispare si orice referire la pactul Ribbentrop-Molotov din 1939, textul fiind purificat de orice formulare explicita a unitatii etnolingvistice, autorii documentului apeland la un substitut de genul „limba comuna”.
Intampinarea Tratatului a fost una semnificativa. Atmosfera publica nu a fost negativa, in ciuda faptului ca voci consacrate - Mircea Druc sau Grigore Vieru - erau explicit impotriva unui asemenea document. Marele poet vorbea despre „Doua state Romanesti care se pacalesc unul pe altul - astfel poate fi definit Tratatul”. Au existat si voci (nuantat) critice din partea unor politicieni. Dar singurul grup parlamentar care a declarat categoric ca nu va vota pentru ratificarea Tratatului a fost cel al partidului care se considera legatarul politic al Frontului Popular, inclusiv al discursului unionist al acestuia.

Ultimul zvacnet politic al unionismului inimii

Intr-un Memoriu adresat, la 2 mai, Presedintelui Romaniei si parlamentarilor romani, liderul PPCD reactiona virulent impotriva acestui document. Dupa ce este criticata eliminarea „formulelor explicite ale identitatii nationale si a unitatii etnolingvistice romanesti”, se spunea ca tratatul „are ca efect practic consfintirea vechii teze kominterniste a moldovenismului ca ideologie antiromaneasca prin mentinerea falsului despre o pretinsa identitate etnica „moldoveneasca”, in opozitie cu cea autentica, romaneasca. Dar daca altadata cedarea s-a produs sub amenintarea directa cu aplicarea fortei, astazi Romania se pomeneste in postura de tara invinsa. De asta data nu militar, ci diplomatic”. Si Memoriul avertizeaza: „Cu riscul de a parea demodati, trebuie sa recunoastem ca ne este peste puteri sa gandim Patria doar rational, fara un pic de iubire si de suflet... Ca romani din teritoriile instrainate, credem ca sunteti constienti de limitele jocului diplomatic dincolo de care se intinde dezonoarea si rusinea nationala”.
Memoriul adresat oficialilor din Romania avea sa fie ultima manifestare politica explicita si consistenta a unionismului de formula anilor ’90. Lumea se schimba. Iar rolul de a resuscita discursul va reveni acum celor din dreapta Prutului.

(va urma)
 

Un articol de:
blog comments powered by Disqus

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 21 Februarie 2018, ora: 08:45

Omul pentru om e lup

Omul pentru om e lup Din editia print

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Februarie 2018, ora: 08:38

Cum a căutat un preot dreptate la Stalin

Cum a căutat un preot dreptate la Stalin Din editia print

( ) Citeşte tot articolul


Editorial 21 Februarie 2018, de Moni Stănilă

Chișinău – o cauză pierdută

Ori de câte ori călătoresc undeva nu mă pot abține să nu compar situația altora cu cea de la noi. Mai ales acum că am călătorit în Ucraina, la Odesa. 

() Citeşte tot articolul

Editorial 20 Februarie 2018, de Moni Stănilă

Inițiere în dialog

Îmi amintesc deseori de profesorul meu de Noul Testament din primii ani de facultate. El ne cerea insistent să nu intrăm în polemici. Nici într-un caz cu cei care vor să ne demonstreze că ei au dreptate. 

() Citeşte tot articolul

Editorial 20 Februarie 2018, de Constantin Tănase

De ce Roșca atacă intelectualitatea

Scrisoare către învățătorii și profesorii din școli, licee, colegii și universități 

() Citeşte tot articolul

Editorial 20 Februarie 2018, de Dan Nicu

Comratul „la datorie” din nou împotriva unioniştilor

Găgăuzii ar trebui informați despre beneficiile unirii în limba lor și în cea rusă.

() Citeşte tot articolul

Editorial 19 Februarie 2018, de Moni Stănilă

Postul Mare

Începe din nou Postul Mare. O perioadă de bucurii duhovnicești, de timp pentru suflet, de slujbe minunate, de pocăință încununată de înviere.  

() Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Decembrie 2017, de Marin Basarab

Domnule Jereghi, ne așteptam să turnați filme, nu să vă turnați colegii

„Noi îl mustrăm întotdeauna pe tovarășul Stalin, și da, cu siguranță o merită. Însă eu vreau să întreb – cine a scris 4 milioane de denunțuri?” (Serghei Dovlatov)

() Citeşte tot articolul

Editorial 18 Decembrie 2017, de Octavian Țâcu

Dosarul Centenarului (V): Sfatul Țării în polemica dintre Ioan Pelivan și Pavel Miliukov

Spuneam în articolul precedent dedicat problemei legitimității Sfatului Țării la Conferința de Pace de la Paris (1919), că unul din cei mai importanți și înflăcărați apărători ai intereselor Basarabiei a fost Ion Pelivan.  

() Citeşte tot articolul

 



Cele mai citite articole Timpul.md


 


METEO


Find more about Weather in Chisinau, M1