Cei cinci tineri care s-au răsturnat cu Volkswagenul noaptea trecută, în apropiere de localitate Todirești, din raionul Ungheni, sunt toți originari din satul Țîghira și se întorceau de la o zi de naștere. Cel puțin așa susțin oamenii din localitate. Aceștia ne-au spus că tănărul de 25 de ani, care se afla la volanul mașinii, a mai avut un accident rutier anul trecut, pe traseul Chișinău-Ungheni, informează deschide.md
O femeie din localitatea Țîghira, care-i cunoaște pe cei implicați în accident, dar care a cerut să-i fie păstrat anonimatul, ne-a spus că fetele care au murit, își făceau studiile la o școală profesională din Ungheni.
„Ce pot să vă spun, este o tragedie pentru localitate. S-au dus de tinere și e mare păcat. Ala, fata de 19 ani, a crescut doar cu mama sa, dar mai mult aveau grijă de ea rudele. Mama ei este invalidă, nu aude și nici nu poate vorbi, iar acum câțiva ani a stat în pușcărie după ce l-a ucis pe un bărbat cu o tigaie în cap. Cealaltă, Dana, este dintr-o familie social vulnerabilă, cu trei copii. Are un frate mai mare și un frate mai mic, în clasa a 7-a. Dana, la fel ca și Ala, învățau la o școală profesională din Ungheni. Lumea din sat zice că au fost la o zi de naștere”, susține femeia.
Un alt locuitor al satului Țîghira, care-l cunoaște pe băiatul de la volanul automobilului, dar care la fel a solicitat să nu-i divulgăm identitate, ne-a spus că acesta a mai fost implicat într-un accident rutier.
„Nicolai vine dintr-o familie bună, tatăl lui este profesor de clasele primare și totodată predă și educația fizică al noi în școală. Are un frate mai mare care lucrează la Inspectoratul de Poliție Ungheni și o soră care lucrează educătoare la noi la grădiniță. El este mezinul în familie și cel mai problematic. O perioadă se ducea și lucra la Moscova, dar a avut niște probleme acolo și nu s-a mai dus. Nu este pentru prima dată când nimerește în accident. Anul trecut s-a mai răsturnat cu mașina. Venea de la Chișinău și din cauza vitezei s-a răsturnat cu mașina pe lângă Sipoteni”, a menționat interlocutorul nostru.
Amintim că noaptea trecută, tânărul de 25 de ani, fiind în stare de ebrietate, a pierdut controlul volanului, iar mașina a derapat de pe traseu și s-a izbit într-un stâlp de electricitate după care s-a răsturnat. În mașină se mai aflau patru pasageri.
Două fete de 18 și 19 ani au murit pe loc, iar șoferul și alți doi tineri de 23 și 26 de ani, au fost transportați la spital. Șoferul se află în stare gravă.
Dânsul a fost testat alcooscopic, iar rezultatele au arătat că acesta avea o concentrație de algool de 0,57mg/l în aerul expirat.
|
Părerile sunt împărţite atunci când vine vorba de aspectul bananelor. Unii le preferă pe cele verzi, iar alţii le preferă pe cele negre, foarte coapte. Regula este destul de simplă cele verzi sunt mai crude, iar cele negre sunt coapte deja. Oricum ar fi bananele sunt bogate...
( ) Citeşte tot articolulCeea ce visăm poate avea o anumită semnificaţie asupra realităţii pe care o trăim zi de zi. Simbolurile şi semnificaţiile viselor sunt destul de complexe, iar ca să ne dăm seama dacă au impact asupra vieţii noastre trebuie să le descifrăm, scrie stiridinlume.ro.
( ) Citeşte tot articolulFructele uscate sunt ideale ca gustare, dar cât sunt ele de sănătoase, când ar trebui să le evităm și cum pot înlocui fructele proaspete? Auzim deseori că este foarte important să mâncăm fructe și legume, iar în acest context o să vorbim despre fructele...
( ) Citeşte tot articolulBerbec Începi să-ți găsești acea parte din optimism pe care ai mai pierdut-o în ultimul timp. Ai noroc că în jurul tău sunt oameni care te susțin și cumva te ajută să treci prin tot procesul cu care ai de-a face în evoluția ta.
( ) Citeşte tot articolulMaximele termice ale zilei vor fi de -6..-9 grade Celsius în nord, -5..-8 grade în centru și -4..-7 grade în raioanele de sud.
( ) Citeşte tot articolulIn primul rand, pentru a va da seama de ce muraturile va pot ajuta sa slabiti, este bine de cunoscut faptul ca au foarte putine calorii. Mai precis, un castravete murat de peste 140 de grame nu are decat 17 calorii, 200 de grame de varza murata nu au decat 25 de calorii si o gogonea medie are...
( ) Citeşte tot articolulÎn fiecare an, la mijloc de ianuarie, vorbim mult, spumos şi superficial despre Eminescu. E o tradiţie care sperăm că odată cu scurgerea timpului va deveni şi una profund naţională.
( ) Citeşte tot articolulAstăzi se împlinesc 171 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, unul dintre cei mai importanţi poeţi din istoria României. Fotografiile cu el pot fi numărate pe degetele unei singure mâini.
( ) Citeşte tot articolulSfinţii Cuvioşi Pavel Tebeul şi Ioan Colibaşu sunt pomeniţi în Biserica Ortodoxă la 15 ianuarie, transmite realitatea.ro. Sfântul Pavel a trăit în timpul împăraţilor romani Deciu (250-253) şi Valerian (253-260), prigonitori ai creştinilor.
( ) Citeşte tot articolul