Astăzi 29 Mai 2020, Vineri - Ultima actualizare la 28 Mai 2020
Abonamente

Moldova 6 Mai 2020, ora 10:30

Detalii picante de la ședința PDM: Colegii de partid i-au amintit lui Filip despre Casa Presei, Cantina Guvernului și multe alte păcate

Marime Font

Partidul Democrat, care, de obicei, trimite comunicate detaliate de la diferite evenimente mai mult sau mai puțin importante legate de formațiune, a fost extrem de reținut în informația difuzată luni după ședința fracțiunii, despre care se cunoaște că a fost una cu scântei, dar, deocamdată sunt puține detalii publice. Din câte se cunoaște, liderul formațiunii, Pavel Filip, a ieșit foarte șifonat de la ședință, fiind dur criticat de colegii de fracțiune, care i-au arătat că, din cauza lui, PDM a ajuns într-o situație deplorabilă.

„Subiectele de discuție au fost situația internă în partid, relația cu partenerii de guvernare, activitatea partidului în cadrul coaliției, precum și plecările unor membri din partid”. Asta a fost cam tot ce a scris PDM despre principalele teme de discuții la ședința fracțiunii. Se cunoaște însă, chiar dacă Pavel Filip și Dumitru Diacov au negat, cu zâmbetul pe buze, că unul din principalele subiecte a fost activitatea liderului formațiunii și posibilitatea demiterii lui Pavel Filip din fruntea democraților.

Surse din interiorul fracțiunii PDM, care au participat la ședință au povestit cu lux de amănunte ce s-a discutat în cadrul acesteia. Potrivit lor, demiterea lui Pavel Filip a fost unul din principalele subiecte pe agenda, iar acuzațiile la adresa sa au curs gârlă. Fostului premier i-au fost reproșate multe păcate mai vechi și mai noi, iar numărul celor care consideră că Pavel Filip va ajunge primul lider PDM demis din această funcție, este tot mai mare.

Păcatele mai vechi și mai noi ale lui Filip

Acuzațiile au pornit de la acțiunile de corupție ale lui Filip din perioada când ocupa funcția de premier - privatizarea ilegală a unei părți bune a Casei Presei, Cantinei Guvernului, construcția unor imobile în chiar centrul Chișinăului - lângă Casa Presei și clădirea Ministerului Agriculturii. Că Filip a făcut din aceste tranzacții sute de milioane de lei, iar în prezent, singura lui preocupare este să-și păstreze averile agonisite și să evite condamnarea sa și a celor apropiați.

Loading...


Lui Pavel Filip i s-a imputat că toate deciziile sale politice din ultimul timp, inclusiv cea de creare a coaliției cu PSRM au fost luate nu în interesele cetățenilor și pentru dezvoltarea partidului, dar pentru a acoperi consecințele acestor fraude.

Pavel Filip a fost acuzat și pentru faptul că ia decizii de unul singur, sau în interesele unui grup restrâns de la conducerea PDM, cum ar fi Monica Babuc, care a insistat personal în privința persoanei ei de încredere - Igor Șarov, pentru conducerea Ministerului Educației. De asemenea, provoacă îndoieli și profesionalismul și integritatea noului ministru al Economiei, promovat cu insistență de Filip – Sergiu Răilean, care este în legături de afinitate apropiate cu liderul PDM. În cadrul discuțiilor, au ieșit la iveală și alte decizii care nu au fost discutate în interiorul partidului.

Filip și dispariția misterioasă a 150 de mii de dolari din caznaua PDM.

Totodată, a fost pus în discuție și un caz absolut rușinos pentru o asemenea organizație, dar mai ales pentru un fost premier - dispariția din caznaua partidului a 150.000 de mii de dolari, în condițiile în care formațiunea, mai ales structurile sale teritoriale, sunt sub-finanțate.

Se pare că numele lui Pavel Filip nu a fost rostit official în timpul discuțiilor la acest subiect, dar toți ochii au fost ațintiți anume asupra sa.

Filip a mai fost acuzat că din cauza deciziilor sale proaste, sau luate în contextul propriilor interese, a comportamentului său în interiorul formațiunii, degradarea disciplinei de partid au condus la scindarea formațiunii și plecarea unor membri cunoscuți și profesioniști buni, precum Ruxanda Glavan, de exemplu.

Filip, rămas fără sprijin

Discuțiile în cadrul ședinței au degenerat la schimb de replici, iar Pavel Filip a încercat chiar să-l excludă din fracțiune pe unul din deputații care a abordat aceste probleme spinoase pentru liderul PDM. Propunerea lui Filip a fost susținută însă doar de câțiva deputați democrați.

Ședința fracțiunii PDM s-a încheiat într-o situație neclară. Însă a devenit clar pentru toți că Pavel Filip nu mai are susținerea majorității membrilor formațiunii, sau cel puțin a majorității deputaților. Până la urmă, nu a fost pusă la vot demisia acestuia, mai ales că acest lucru nici nu poate să se facă în fracțiune, dar a devenit clar că dacă în interiorul partidului nu vor avea loc reforme rapide și concrete, procesul de divizare a PDM și sciziunile vor continua.

Pavel Filip este considerat de mulți membri ca persoana vinovată de situația din interiorul formațiunii. Mulți îi reproșează coaliția cu PSRM, alții sunt uimiți de informațiile care apar tot mai frecvent despre actele de corupție din perioada guvernării sale, etc.

Candidat surpriză la șefia PDM

În interiorul PDM se vorbește tot mai mult despre schimbarea președintelui partidului, iar cel mai vehiculat nume este cel al actualului premier Ion Chicu, un bun profesionist, apolitic, care a mai fost în echipa PDM și care, prin influența sa poate menține și dezvolta Partidul Democrat.

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 28 Mai 2020, ora: 19:50

Moartea băiețelului din Hâncești - o consecință a „restricțiilor” fără logică adoptate de regimul Dodon&Chicu

Moartea băiețelului din Hâncești - o consecință a „restricțiilor” fără logică adoptate de regimul Dodon&Chicu

Pe 15 mai 2020, Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică a decis ca toate grădinițile din țară să rămână închise până pe 30 iunie.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 28 Mai 2020, ora: 19:49

Igor Șarov: „Suntem categoric împotriva comasărilor automate ale universităților”

Igor Șarov: „Suntem categoric împotriva comasărilor automate ale universităților”

Institutul de Relații Internaționale și Universitatea „Dimitrie Cantemir”, fosta Universitate a Academiei de Științe, urmează a fi absorbite de Universitatea de Stat din Moldova.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 28 Mai 2020, ora: 19:40

Important: Mai sunt doar 3 zile până la scumpirea prețurilor la OASIS

Important: Mai sunt doar 3 zile până la scumpirea prețurilor la OASIS

OASIS Apartments anunță că au mai rămas doar 7 zile până la scumpirea prețurilor la metru pătrat la toate apartamentele din complexul rezidențial.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 28 Mai 2020, ora: 18:12

VIDEO // Președintele Tanzaniei: Testul coronavirus la capră și fruct a ieșit pozitiv

VIDEO // Președintele Tanzaniei: Testul coronavirus la capră și fruct a ieșit pozitiv

 Președintele Tanzaniei, John Magufuli, povestește că a trimis la un laborator de testare pentru covid, fără ca laboratorul să știe, probe luate de la capră, oaie, iepure, ulei de motor, fructe (etichetîndu-le ca și cînd ar proveni de la oameni). Laboratorul a dat...

( ) Citeşte tot articolul

Ultima oră 28 Mai 2020, ora: 16:57

Încă 6 decese provocate de coronavirus în Moldova. Bilanțul cazurilor a ajuns la 282

Încă 6 decese provocate de coronavirus în Moldova. Bilanțul cazurilor a ajuns la 282

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale informează despre înregistrarea a șase decese noi provocate de COVID-19. Este vorba despre trei femei și trei bărbați.

( ) Citeşte tot articolul

Timpul Local 28 Mai 2020, ora: 16:41

NECROLOG - Ana Rusu

NECROLOG - Ana Rusu

Comunitatea academică a Universității de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” exprimă sincere condoleanțe și profundă compasiune familiei îndurerate, colegilor și prietenilor, în legătură cu trecerea în eternitate a regretatei Ana Rusu,...

( ) Citeşte tot articolul

Externe 28 Mai 2020, ora: 16:13

Ungaria redeschide piscinele, cinematografele şi teatrele în aer liber, cu măsuri stricte de distanţare socială

Ungaria redeschide piscinele, cinematografele şi teatrele în aer liber, cu măsuri stricte de distanţare socială

 Guvernul ungar a anunţat joi că va redeschide cinematografele şi teatrele în aer liber, precum şi piscinele şi stadioanele de fotbal, dar cu măsuri stricte împotriva contagierii cu COVID-19, relatează EFE.

( ) Citeşte tot articolul

CSI / Rusia 28 Mai 2020, ora: 16:04

FOTO / Imagini în premieră cu prizonieri români dintr-un lagăr NKVD din Kazahstan, postate de Ziua Eroilor de ambasadorul României la Moscova

FOTO / Imagini în premieră cu prizonieri români dintr-un lagăr NKVD din Kazahstan, postate de Ziua Eroilor de ambasadorul României la Moscova

Cu ocazia Zilei Eroilor, ambasadorul României la Moscova, Vasile Soare, a publicat o serie de fotografii vechi cu lagărul SPASSK 99 din Kazahstan, prin care au trecut și prizonieri români în anii 1940-1950.

( ) Citeşte tot articolul

Culinar.md 28 Mai 2020, ora: 15:45

Tocana pentru mahmureală printre cele mai vechi rețete din lume

Tocana pentru mahmureală printre cele mai vechi rețete din lume

Vechii egipteni foloseau ceapa, usturoiul, ienupărul și chimenul în urmă cu 4.000- 5.000 de ani,. Pentru ei utilizarea acestora avea scop terapeutic sau pentru înfrumusețare. Tocana pentru mahmureală este un preparat printre cele mai vechi rețete din lume. Este de...

( ) Citeşte tot articolul

Sănătate 28 Mai 2020, ora: 15:41

Acest peşte îţi distruge sănătatea. Şi tu îl consumi, fără să ştii la ce pericol te expui

Acest peşte îţi distruge sănătatea. Şi tu îl consumi, fără să ştii la ce pericol te expui

Este unul dintre cei mai toxici peşti, dar, cu toate acestea, şi tu l-ai consumat cel puţin o dată! Deşi se găteşte extrem de uşor, îţi distruge sănătatea şi medicii recomandă evitarea consumului.

( ) Citeşte tot articolul

Lumea 28 Mai 2020, ora: 15:31

Tot ce trebuie să știi despre 5G și cum a devenit principala sursă pentru conspirații în pandemie

Tot ce trebuie să știi despre 5G și cum a devenit principala sursă pentru conspirații în pandemie

Unii așteaptă 5G ca să se dea pe net la cea mai mare viteză. Alții, mai puțini, îl așteaptă ca să dea foc antenelor. În februarie, înainte de prima confirmare a unui om infectat cu SARS-CoV-2, am zis că infodemia e cel puțin la fel de gravă ca boala COVID-19. Trei...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 28 Mai 2020, ora: 15:27

infografic În timp ce Elon Musk trimite oameni în cosmos. În Republica Moldova condusă de Dodon peste 80% din localități NU AU CANALIZARE

În timp ce Elon Musk trimite oameni în cosmos. În Republica Moldova condusă de Dodon peste 80% din localități NU AU CANALIZARE

În timp ce Elon Musk trimite oameni în cosmos, politicienii din R. Moldova nu pot asigură toate gospodăriile cu acces la canalizare „normală”.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 28 Mai 2020, ora: 13:48

După declanșarea pandemiei agenții economici au început să utilizeze instrumentele electronice oferite de Guvern

După declanșarea pandemiei agenții economici au început să utilizeze instrumentele electronice oferite de Guvern

După declanșarea pandemiei multe procese s-au transferat online. Restricțiile de circulație și de activitate au impulsionat agenții economici să folosească online unele instrumente pe care le oferă Guvernul, a declarat Sergiu Railean, ministrul Economiei și Infrastructurii,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 28 Mai 2020, ora: 13:34

CAZ TERIBIL / Băiețelul de 6 ani, din Hâncești, a fost găsit MORT. Cadavrul copilului a fost găsit în WC-ul din curtea casei

CAZ TERIBIL / Băiețelul de 6 ani, din Hâncești, a fost găsit MORT. Cadavrul copilului a fost găsit în WC-ul din curtea casei

Băiețelul de 6 ani, care a dispărut de acasă pe data de 26 mai, a fost găsit mort. Informația a fost confirmată de primarul localității, Alexandru Botnari.

( ) Citeşte tot articolul

Politică 28 Mai 2020, ora: 13:03

De asta se tem socialiștii? PAS, Platforma DA și PDM sunt gata să voteze ÎMPREUNĂ / Despre ce este vorba

De asta se tem socialiștii? PAS, Platforma DA și PDM sunt gata să voteze ÎMPREUNĂ / Despre ce este vorba

Pachetul de legi necesar pentru debursarea asistenței financiare europene trebuie votat. Uniunea Europeană vrea să ne ajute, oferindu-ne asistență în condiții favorabile, dar socialiștii dau cu piciorul. Situația este înspăimântătoare.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 28 Mai 2020, ora: 12:58

VIDEO BOMBĂ! Stoianoglo către Platon: „Salut, Veaceslav” / Platon îi răspunde zâmbind: „Bună, Alexandr Dmitrivici”. Cum comentează Procuratura și avocatul lui Platon

VIDEO BOMBĂ! Stoianoglo către Platon: „Salut, Veaceslav” / Platon îi răspunde zâmbind: „Bună, Alexandr Dmitrivici”. Cum comentează Procuratura și avocatul lui Platon

Jurnalistul Dumitru Ciorici a publicat pe canalul său de telegram un clip video cu V. Platon, după ce Alexandru Stoianoglo a devenit procuror general. 

( ) Citeşte tot articolul

ROMÂNIA 28 Mai 2020, ora: 12:46

Moment istoric, de cotitură, pentru România. Istoria nu iartă proștii

Moment istoric, de cotitură, pentru România. Istoria nu iartă proștii

Economistul Iancu Guda a transmis un mesaj tranșant după ce s-a stabilit suma pe care România urmează s-o primească de la UE. 

( ) Citeşte tot articolul

Moldova 28 Mai 2020, ora: 12:45

DOVADĂ că „succesele” lui Dodon&Chicu sunt MINCIUNI SFRUNTATE / Pandemia ia aripi - Moldova vs România vs Italia

DOVADĂ că „succesele” lui Dodon&Chicu sunt MINCIUNI SFRUNTATE / Pandemia ia aripi - Moldova vs România vs Italia

Evoluția pandemiei în R. Moldova vs România vs Italia (în infografice) demonstrează că cele 2-3 luni de carantină și „măsurile” luate de guvernare n-au oprit răspândirea coronavirusului!

( ) Citeşte tot articolul

ROMÂNIA 28 Mai 2020, ora: 12:30

De când reiau zborurile companiile aeriene low-cost din România și cât costă biletele

De când reiau zborurile companiile aeriene low-cost din România și cât costă biletele

Operatorii aerieni low-cost din România reiau zborurile din iulie, iar preţurile biletelor încep de la 29 de euro. La bord, pasagerii vor primi măşti, şerveţele cu alcool şi gel dezinfectant.

( ) Citeşte tot articolul

Lumea 28 Mai 2020, ora: 12:24

Marion Cotillard a fost diagnosticată cu COVID-19

Marion Cotillard a fost diagnosticată cu COVID-19

 Actorii francezi Marion Cotillard şi Guillaume Canet au fost diagnosticaţi cu COVID-19. Cotillard a mai trecut o dată printr-o pandemie, însă pe marele ecran, în filmul „Contagion”, scrie Mediafax.

( ) Citeşte tot articolul

ROMÂNIA 28 Mai 2020, ora: 12:20

FOTO / Autostrăzile spre Moldova. Toate informațiile la zi care le-au fost prezentate primarilor din regiune

FOTO / Autostrăzile spre Moldova. Toate informațiile la zi care le-au fost prezentate primarilor din regiune

Trei mari proiecte rutiere sunt în curs de proiectare sau planificate a fi scoase la licitație pentru a lega Moldova de Transilvania și Muntenia: Autostrada „Unirii” A8, Autostrada Moldovei A7 și autostrada A13 de la Brașov la Bacău. Primarii orașelor din regiune s-au...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 28 Mai 2020, ora: 12:05

Unul din consilierii deputatului Alexandru Slusari și unul de-a socialistului Batrîncea au fost testați POZITIV cu COVID-19

Unul din consilierii deputatului Alexandru Slusari și unul de-a socialistului Batrîncea au fost testați POZITIV cu COVID-19

Încă un caz de COVID-19 a fost înregistrat în Parlament. Este vorba despre șefa aparatului vicepreședintelui Legislativului, Alexandr Slusari. Despre aceasta anunță autorul canalului de Telegam “Bazar politic”.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 28 Mai 2020, ora: 10:36

Maia Sandu comentează „punga” primită de către Igor Dodon de la Vlad Plahotniuc

Maia Sandu comentează „punga” primită de către Igor Dodon de la Vlad Plahotniuc

Fostul premier Maia Sandu, lidera PAS, despre criza sanitară și criza politică din R.Moldova, în dialog cu Valentina Ursu.

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)