Astăzi 25 Septembrie 2018, Marţi - Ultima actualizare la ora 09:53
Abonamente

Economie 14 Iulie 2014, ora 07:11    Din editia print

Ruinele URSS din Moldova (II)DEZASTRU! Două foste uzine sovietice își dau ultima suflare în orașul Anenii Noi

Marime Font

Foto: Ramin Mazur

După ce săptămâna trecută am scris despre clădirea sovietică de 75 de metri înălțime din raionul Ialoveni, construcția căreia nu a fost dusă până la capăt, astăzi prezentăm alte două ruine care „mor” chiar în centrul orașului Anenii Noi.

Din întreprinderi cu sute de angajați, acum acestea sunt lăsate în voia sorții. Este vorba despre Combinatul de Conserve și Uzina de produse cerealiere (Combicorm), pe teritoriul cărora în prezent găsim doar buruieni și construcții care stau să se prăbușească. Aceste foste întreprinderi agricole își dau ultima suflare sub privirile autorităților, care, la rândul lor, spun că au mâinile legate, întrucât au fost privatizate, iar noii proprietari nu planifică să le resusciteze.


Două clădiri (depozite) ale Combinatului de Conserve, Anenii Noi




Un alt depozit al Combinatului de Conserve care stă să se prăbușească


Costrucție aflată pe teritoriul Combinatului de Conserve

Combinatul de Conserve din orașul Anenii Noi a fost înființat la începutul anilor `70. Potrivit primarului din localitate, Mihail Cheibaș, la întreprindere erau angajați în jur de 300 de oameni care locuiau în satele din apropiere sau în oraș. Acesta spune că oamenii munceau în trei ture și erau aduși la serviciu cu autobuzele combinatului. La mijlocul anilor `90, întreprinderea a trecut prin mai multe transformări și treptat și-a sistat activitatea. În prezent, unul dintre cele mai mari combinate de conserve din perioada sovietică, care se întinde pe un teritoriu de circa patru hectare, este lăsat în paragină.

Peste doar câteva cartiere își dă ultima suflare și Uzina de produse cerealiere din Anenii Noi. În anii `80, aici munceau în jur de 50 de persoane. În prezent, depozitele de pe teritoriu sunt abandonate și se află într-o stare avariată, iar unele construcții nici nu pot fi observate, pentru că sunt acoperite de buruieni. Un fost angajat spune că în trecut aici se făcea hrană specială pentru păsări, porci sau vite. Angajații primeau rețeta de la cumpărători și realizau comanda în intervalul de timp prestabilit. La sfârșitul anilor `90 întreprinderea a fost privatizată, iar la scurt timp și-a încetat activitatea.

Amintirile unui fost angajat

Pe lângă faptul că Fabrica de conserve era asigurată cu utilaj modern, aceasta le asigura oamenilor și condiții de muncă avantajoase. După cum își amintește un fost angajat, pe teritoriul întreprinderii muncitorii aveau o cantină unde mâncau de trei ori pe zi, în baza unor taloane speciale. Pe lângă aceasta, angajații mergeau și la concerte, care erau organizate în Casa de cultură și tot acolo se organizau adunările cu angajații.
Ion Rijalo, fostul mecanic-șef al Combinatului de Conserve din Anenii Noi, spune că atunci întreprinderea avea o capacitate de producere de circa 37 de milioane de conserve pe an. Acest lucru o plasa printre primele combinate de acest fel din țară. Totodată, bărbatul își amintește că materia primă care ajungea la întreprindere era de la producătorii din localitățile din apropiere: Speia, Puhăceni, Șerpeni și altele. „Produceam suc de roșii sau de mere, pastă din roșii, se marinau bostănei, se conserva mazăre verde sau se făcea magiun din prune. Eu, ca mecanic-șef, primeam 160 de ruble, bani mari pe atunci. Angajații simpli primeau 90-100 de ruble și le ajungea”, subliniază Rijalo. Fostul angajat al combinatului a remarcat că la conducerea întreprinderii majoritatea erau ruși, iar munca cea mai grea o făceau moldovenii. Totuși, oamenii erau bucuroși că aveau un loc de muncă.



Uzina de produse cerealiere, Anenii Noi

Uzina Combicorm, vândută la un preț de cinci ori mai mic decât cel anunțat

Construită încă în perioada sovietică, Uzina Combicorm din Anenii Noi a continuat să activeze până la începutul anilor 2000. Potrivit unui fost angajat, care a lucrat la întreprindere mai bine de 10 ani, uzina avea prețul de piață estimat la circa șase milioane de lei, dar a fost vândută cu doar un milion 300 de mii de lei. Fostul lucrător susține că în spatele privatizării întreprinderii ar sta înalți demnitari de stat, care ar fi avut de câștigat de pe urma acestei tranzacții. „Atunci când au venit tâlharii s-o „prihvatizeze”, utilajul care era în interior avea nu mai mult de doi ani, iar pentru a pune mâna pe întreprindere, ei au falsificat documentele, în care se arăta că utilajele ar avea peste 20 de ani și nu mai sunt bune pentru exploatare. După aceasta s-a început totul. Întreprinderea a încetat să lucreze, iar cei care au pus mâna pe ea au început să vândă tot ce găseau în cale. Acum nu a mai rămas practic nimic acolo”, mărturisește fostul angajat care a solicitat să nu-i dezvăluim identitatea, pentru că aceste declarații ar putea să-i pună viața în pericol.


Cântarul de mare tonaj aflat pe teritoriul Uzinei de produse cerealiere

În prezent, terenul pe care se află fosta Uzină Combicorm îi aparține lui Mihail Gogu, care este proprietar de pământuri într-o localitate din apropiere de Anenii Noi. Contactat de TIMPUL, bărbatul a confirmat că proprietatea îi aparține și totodată ne-a asigurat că dorește să reconstruiască uzina care a fost cândva. Potrivit lui, în curând trebuie să înceapă lucrările.

Teritoriul unde se află fosta Uzină Combicorm are peste un hectar și jumătate, iar depozitele sunt într-o stare avariată și riscă să se prăbușească oricând. Locuitorii din preajmă spun că de aici s-au furat practic toate utilajele și nimeni nu dorește să refacă nimic.

La cârma întreprinderilor stau aceleași persoane

Ion Pânzaru, șeful Direcției Agricultură din cadrul consiliului raional Anenii Noi, spune că administrația este cointeresată ca aceste întreprinderi să-și reînceapă activitatea, însă recunoaște că acest lucru este puțin probabil, pentru că infrastructura lor a fost practic distrusă.


Mihail Cheibaș, primarul orașului Anenii Noi

Conform spuselor reprezentanților de la Primăria Anenii Noi, ambele întreprinderi ar aparține fraților Nicolae și Tudor Îndoitu. Din lipsă de comunicare cu aceștia, autoritățile locale nu cunosc dacă proprietarii planifică să reabiliteze construcțiile. Recunosc, însă, că au mult de pierdut de la faptul că aceste întreprinderi nu activează de mai bine de 10 ani.

Un articol de: Dorin Galben Contactează autorul
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 24 Septembrie 2018, ora: 13:44 de Ana Marchitan

ANCHETĂ /// Kievul a declanșat război în lumea ortodoxă Din editia print

ANCHETĂ /// Kievul a declanșat război în lumea ortodoxă

Rușii consideră că nu e timpul potrivit pentru acordarea autocefaliei Bisericii de la Kiev, în timp ce ucrainenii dau asigurări că numai așa se va face dreptate

( ) Citeşte tot articolul

Interviu 23 Septembrie 2018, ora: 15:40 de Ana Marchitan

PS Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud: „Acordarea autocefaliei unei biserici nu va provoca un război mondial”

PS Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud:  „Acordarea autocefaliei unei biserici nu va provoca un război mondial” Din editia print

Pentru a afla opinia Bisericii Ortodoxe Române (BOR) privind eventuala recunoaștere a autocefaliei Bisericii din Ucraina, TIMPUL a discutat cu Preasfințitul Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud din cadrul Mitropoliei Basarabiei, fost secretar al Sfântului Sinod al BOR.

( ) Citeşte tot articolul

Carte 23 Septembrie 2018, ora: 05:03

Cum vorbim, cum scriem // Eu vreém, eu beem

Cum vorbim, cum scriem // Eu vreém, eu beem Din editia print

Mai ieri, de câte ori deschideam vreo pagină în internet, îmi sărea în faţă un spot publicitar, sonorizat de o tânără care întreabă, punând un accent puternic pe primul cuvânt al frazei: „Vrai să trăieşti, să înveţi şi să...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 21 Septembrie 2018, ora: 17:00

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut”

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut” Din editia print

Un reportaj al ziarului „Ardealul (Transilvania)” despre prima ședință a parlamentului Basarabiei, care în 1918 a votat Unirea cu România Continuăm publicarea materialului „Dare de seamă asupra primei ședințe a Sfatului Țării din 21 noiembrie 1917”,...

( ) Citeşte tot articolul



Editorial 24 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Unioniștii, alegerile și opoziția

Campania electorală pentru următoarele alegeri parlamentare în R. Moldova a început deja. Toate partidele își pregătesc armele pentru această luptă.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 24 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Republica Moldova cu o mână dă, cu alta lovește

Republica Moldova e un ceas cu rotițele stricate. Sau, mai degrabă, fiecare rotiță funcționează de capul ei. Iar dacă ele nu funcționează cum trebuie, nu avem nici oră, nu avem nici ceas. Moldova ca stat e de mult timp nefuncțională.

() Citeşte tot articolul

Editorial 20 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Viața și moartea doamnei Clara

…O cheamă doamna Clara, locuiește într-un apartament cu două odăi, are 45 de ani, doi băieți, unul de 22, iar altul de 19 ani.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 19 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Anotimpul și cheltuielile

Cât nu am vrea să ne ferim de cheltuieli, fiecare anotimp vine cu lista lui de cumpărături. Că sunt sărbătorile de iarnă, că este Paștele, că e vară și vrem concedii – o cheltuială apare întotdeauna.

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Cât de mult ne urăsc!

14 septembrie 2018, Ziarul TIMPUL

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

România ar putea juca un rol important în reconstrucţia Siriei

Siria a cunoscut cea mai complexă criză dintre statele lovite de Primăvara Arabă, afundându-se într-un război civil care a opus regimul de la Damasc şi forţele rebele, alături de care s-au adăugat pe parcurs alte grupări din afara ţării.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 14 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Vestirea patimilor și a învierii

„Pe când străbăteau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor. Şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Şi ei s-au întristat foarte!” (Matei 17; 22-23)

() Citeşte tot articolul

 


Cele mai citite articole Timpul.md