În câmp, am văzut zeci de hectare nelucrate de ani de zile, care parcă cereau cu voce durută să fie arate şi semănate – să fie locuite prin muncă spiritualizantă. Priveau trist peste drumul care le despărţea de suprafeţe înverzite cu grâu de toamnă, şuierând din când în când ameninţător cu tulpinile uscate ale buruienilor din anii trecuţi.
Iar satul copilăriei, cu tot mai puţine rude şi prieteni, dar cu un sat plecat tot mai mult spre Moscova, Piter şi Odesa, mi-a povestit că valorile care altădată făceau din el o comunitate de oameni morali, acum sunt dezlocuite de tot mai multă agramaţie şi avariţie, de beţie şi hoţie, dar mai ales de neîncrederea în mai bine şi de starea de decepţie politică şi morală. Cei care au rezistat dezlocuirii, speră la un preşedinte de ţară „bun”, „de-al nostru” şi la sancţionarea cât mai dură a celor care nu plătesc impozitele. Ceilalţi nu aşteaptă nimic, iar fiecare zi trăită nu mai este o speranţă pentru o locuire continuă a ţărânii care li s-a dat, ci mai degrabă o dezlocuire a spiritului din propria fiinţă.
Aşa m-a dus gândul şi la valorile naţionale, culturale, sociale şi politice, redobândite sau create prin lupta internă din sate şi oraşe, din instituţii şi întreprinderi sau lupte stradale, jurnalistice şi ştiinţifice, care, încet-încet, au fost dezlocuite de falsul identitar, cultura de spoială, de o societate debusolată, cetăţeni indiferenţi şi de o intelectualitate slugarnică şi fricoasă, care s-a învrednicit încă în perioada stagnării brejneviste de porecla mediocritate agresivă. Ce-i drept, mai mult în vorbe.
Majoritatea pedagogilor, alături de scriitori, au fost primii care şi-au făcut publică orientarea naţional-democratică, acţiunile şi proiectele avansate de ei trebuind să „şteargă slinul, mucegaiul” de pe valorile noastre perene şi să educe prorocii care să redea încredere şi viitor celor cărora li s-a furat patria. Şi în mare au reuşit. Mulţi dintre adulţi şi-au re-obţinut pentru totdeauna patria, iar cei mai mulţi copii învaţă zi de zi s-o locuiască, primele promoţii ale învăţământului naţional netemându-se să iasă în stradă la 7 aprilie ca s-o apere.
De aceea şi este azi mediocritatea agresivă cu adevărat agresivă, deosebit de solidară şi foarte prolifică (se înmulţeşte ca gândacii de bucătărie), fiindcă de responsabilitatea pentru o faptă inumană mai poţi scăpa, iar de o nouă generaţie de tineri – nu. Nici chiar prin metoda regelui Irod. A crezut că ne va intimida prin arderea Declaraţiei de Independenţă, tot atunci demarând şi campania de dezlocuire din învăţământ a valorilor care-i redăduseră identitatea. Acestea fiind tezaurizate în Concepţia învăţământului şi curriculumului naţional, în standardele educaţionale şi noile manuale, a început să le dezlocuiască din învăţământ anume pe acestea.
Dar niciodată nu va reuşi mediocritatea agresivă să dezlocuiască gândirea critică a noilor învăţători, care au crescut generaţia 7 aprilie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
