Astăzi 21 Septembrie 2018, Vineri - Ultima actualizare la 20 Septembrie 2018
Abonamente

Opinii & Editoriale 13 Iulie 2016, ora 08:39    Din editia print

Marime Font

Diavolul în percepția Zinaidei Greceanîi

Orice jurnalist scrie cu interes unele texte, pe care peste un timp oarecare le uită, pentru că lumea se schimbă, precum ne schimbăm și noi. În unele cazuri, însă, se întâmplă să faci un articol cu mai puțină plăcere, dar care-ți rămâne în tine pentru restul vieții.

 
 
 

 Unul din textele mele pe care cel puțin deocamdată nu pot să-l uit datează cu anul 2011, când se împliniseră 20 de ani de independență a RM și eu realizasem interviuri cu toți președinții, premierii și spicherii țării noastre, în afară de Eugenia Ostapciuc care, uitată și părăsită de toată lumea, era supărată pe Voronin și a refuzat să discute cu mine.

Femeia pe care nu pot să o uit

De fapt, acea perioadă din activitatea mea mi-a permis să studiez latura umană și capacitățile mintale adevărate ale politicienilor care ne-au condus țara. Am tras și unele concluzii în privința fiecăruia, pe care bunul simț nu-mi permite să le fac publice, dar care m-au făcut să înțeleg mult mai bine unele evenimente mai mult sau mai puțin triste prin care am trecut cu toții.

Dar materialul pe care nu-l pot trece sub uitare și basta este interviul cu fosta premieriță Zinaida Grecianîi. Nu pentru că am discutat pe o căldură groaznică într-un birou îngust din clădirea Ministerului Agriculturii, nici pentru că ea a fost singura dintre intervievații mei care a insistat să nu fie filmată, ci pentru declarațiile ei despre copilăria pe care a petrecut-o în Siberia. Afirmațiile ei în această privință, comparate cu activitatea sa politică, mi-au formulat în minte o întrebare la care, din păcate, încă n-am găsit un răspuns: este doamna Grecianîi trădătoare sau masochistă?



Așa se face că-mi amintesc de ea și de această întrebare de fiecare data când citesc sau aud ceva despre deportări. Și pentru că miercuri am avut zi de doliu national și s-au împlinit 67 de ani de la cel de-al doilea val de deportări din Basarabia, când oficial au fost trimiși în Siberia peste 35 de mii de moldoveni, dar în realitate numai Dumnezeu le cunoaște numărul, memoria mea n-a putut s-o ignore pe Zinaida Grecianîi.

„De n-ar fi fost ridicaţi gospodarii, Moldova avea să meargă pe o altă cale”

Demnitatea acestei femei merită o atenție specială, dacă nu vom urmări mizantropicul scop de a o condamna pe doamnă, dar vom încearca să o înțelegem ca pe un om. Prima întrebare care necesită un răspuns de la ea este: ce fel de respect le poartă ea părinților săi și în ce dumnezeu crede, dacă tatăl și mama-sa au fost deportați din motive religioase și n-au fost membri ai partidului comunist, în timp ce ea a intrat în partid de tinerică? Zinaida motivează că nu a devenit comunistă „de dragul dividentelor poltice” și se arată împăcată cu sine: „Am fost şi octombrel, şi pionier, şi comsomolistă, şi membru de partid timp de vreo doi ani. Aşa era atunci. N-am avut restricţii din partea părinţilor”. Să înțelegem că, dacă părinții, bieții de ei, nu i-au interzis, cel mai probabil din frică, să-și trădeze credința și familia, ea nu a avut cap pe umeri pentru a cugeta? Puțin probabil, pentru că nu e proastă. Și atunci cum rămâne cu demnitatea ta, Zinaida?

Mai mult, ea se arată convinsă că părinții săi au avut dreptate când spuneau că, de n-ar fi fost ridicaţi gospodarii, Moldova avea să meargă pe o altă cale. Să fie, dar cum se explică în acest caz apartenența ei la partidul lui Dodon, care venerează Rusia? Aici ar trebui să fim foarte atenți, pentru că nu rușii sunt vinovați de deportările la care au fost supuși ei înșiși. Rușii au fost victime, ca și noi, însă tartarul s-a numit puterea sovietică - acea putere care ne-o ocupat țara și ne-a deportat creștinii și gospodarii. Problema e alta și e mult mai gravă. Și anume că Kremlinul nu se arată deranjat de faptul că și rușii au suferit de la comunișri și salută ocupația sovietică, numind-o eliberare. Și atunci, Zinaida, copil de deportat, cum poate crede că fără comuniști sovietici (care au deportat gospodarii!) am fi mers pe o cale mai bună, în timp ce-i ține isonul lui Putin și lui Dodon, care spun că rușiii ne-au elibarat?

Golanii doamnei Grecianîi

Discutând cu ea, am întrebat-o și dacă nu avea remușcări de conștiință când muncea pentru comuniști. „Eu absolut nu am de ce să regret”, mi-a răspuns ea, care s-a născut în Siberia, unde a trait 12 ani și a mai avut un frate, care a decedat în timpul deportării. Ciudată materie stă la baza construcției acestei femei, dacă ea, desi regretă nenorocirile abătute peste familia sa, totuși, apără secera și ciocanul: „Părinţii mei au pătimit foarte mult în Siberia, însă, în primul rând, deportările au fost condamnate de PCUS. În al doilea rând, PCRM nu este succesorul partidului comunist sovietic şi, la fel, a condamnat trecutul stalinist”. Chiar nu vede dna Grecianîi că PCUS a condamnat regimul stalinist doar pentru a se spăla pe mâini? Sau ea încearcă să împace carpa și varza, adică și pe sine, și pe Putin?

Dar bine, să fie. Am putea admite că doamna nu înțelege unele lucruri elementare, pentru că are deja, să am iertare, mințile spălate prin cazanele comuniste, în care s-a scufundat de bună voie. Cunoașțem doar că exista oameni deștepți în diferite domenii, dar care într-o direcție anume gândesc programat. Din păcate, nici așa nu se leagă lucrurile în cazul nostru. Să fim atenți la următorul citat. Grecianîi spune: „Părinţii mi-au fost ridicaţi împreună cu bunicii, la un miez de noapte. Golanii satului, tot moldoveni, i-au trădat pe cei mai înstăriţi, chiar dacă părinţii mei dăduseră la colhoz tot ce se cuvenea”. Și eu îi zic: „Păi, anume pentru comunişti lucrau golanii şi paraziţii…”. Și ea mă întrerupe: „Presupun că în aceste vorbe mult prea ofensatoare transpare o frustrare personală pe care nu vreau să o comentez”.

„Pe atunci, lumea era mult mai simplă…”

Or, să zicem că PCUS a condamnat sincer regimul stalinist. Dar să vedem cum și din cine s-a născut acest partid diabolic. Cine i-au fost primii slujitori, dacă nu golanii satelor noastre, proștii și ticăloșii, oamenii fără inimă și rațiune? Tot matale, Zinaida, vorbești despre părinții tăi: „I-au luat fără nimic, fără nicio lingură. Mama a vrut să ia la drum o oală cu jumări, dar nu i-au permis. I-au încărcat în tren şi i-au dus...”. Chiar nu înțelegi că așa acționa partidul tău, cel care a condamnat stalismul pentru ochii proștilor? Și dacă PCUS a fost un partid bun, de ce a atras în rândurile sale doar lepădăturile? Cu aceștia au vrut să construiască o lume nouă și să ne elibereze din robie?
În cadrul aceluiași interviu, îi mai spun: „Mie tata îmi spunea la ureche că Lenin a fost omul fărădelegii, dar la şcoală mă învăţau că Vladimir Ilici a fost un om blând. V-au explicat şi dvs. părinţii cine este, de fapt, Lenin?”. Și ea îmi răspunde: „Nu prea discutam în familie despre politică. Pe atunci, lumea era mult mai simplă. Nici la şcoală nu era politizat lucru acesta”. Femeie dragă, dacă nu discutați în familie despre aceasta, nu te-a dus capul să te documentezi apoi, ca să afli ce fel de mâncare de pește este diavolul? Și lumea era atunci mai simplă pentru că nu gândea sau pentru că se temea să vorbească? Sau pentru matale o lume frumoasă este una manipulată? Iar când spui că la școală nu era politizat subiectul Lenin, nu-ți amintești că în educația sovietică ne trataț nu ca pe niște copii, ci ca pe nerozi? Acolo ne mințeau că Lenin, un demon, a fost înger, ții minte? Nu era asta politizare?

„Partidul comuniștilor” și „regimul staliniștilor”

Nici după două ore de discuție, nu am putut-o înțelege și am insistat: „Cum puteţi fi împăcată sufleteşte, totuşi, lucrând pentru comunişti, de la care au pătimit părinţii dvs.? Crimele comunismului ne arată că bolşevicii lui Lenin erau aceiaşi golani fără inimă, care v-au trădat părinţii…”. Și ea, care mai sus se dădea bine pe lângă PCUS, își schimbă macazul: „De ce legăm PCRM de PCUS? Nu-i „partidul comunist”, dar „partidul comuniştilor”. Nu poţi judeca pe cineva pentru păcatele altora. Nu e corect şi nu e creştinetşte. Oricum nu mai schimbăm nimic din trecut. La ce ne ajută condamnarea şi ura asta?”.

Zi-na-i-da-pe-tro-vna!!! Adevărul pentru dumneata înseamnă ură? În acest caz, minciuna ar trebui să se numească binevoință. Și nu e creștinește ce? Să arăți fața inamicilor lui Dumnezeu? Dacă e așa cum zici matale, am putea reabilita „regimul stalinist”, schimbându-i numele cu „regimul staliniștilor”. Ar fi cam aceeași mâncare de pește.

Mai bine zis, nu pot uita interviul cu Zinaida Grecianîi din 2011, pentru că nu mi-a răspuns la mai multe întrebări foarte importante. De aceea, nu pot găsi răspuns nici la întrebarea dacă intervievata mea este o trădătoate a părinților și a neamului său ori se complace în suferință și minciună? Dragii cititori, dacă cineva dintre domniile voastre veți găsi răspuns la această întrebare, vă rog să mă anunțați. Vă mulțumesc anticipat.

Un articol de: Pavel Păduraru Contactează autorul
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Istorie 18 Septembrie 2018, ora: 19:33

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut”

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut” Din editia print

Un reportaj al ziarului „Ardealul (Transilvania)” despre prima ședință a parlamentului Basarabiei, care în 1918 a votat Unirea cu România Continuăm publicarea materialului „Dare de seamă asupra primei ședințe a Sfatului Țării din 21 noiembrie 1917”,...

( ) Citeşte tot articolul



Editorial 20 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Viața și moartea doamnei Clara

…O cheamă doamna Clara, locuiește într-un apartament cu două odăi, are 45 de ani, doi băieți, unul de 22, iar altul de 19 ani.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 19 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Anotimpul și cheltuielile

Cât nu am vrea să ne ferim de cheltuieli, fiecare anotimp vine cu lista lui de cumpărături. Că sunt sărbătorile de iarnă, că este Paștele, că e vară și vrem concedii – o cheltuială apare întotdeauna.

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Cât de mult ne urăsc!

14 septembrie 2018, Ziarul TIMPUL

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

România ar putea juca un rol important în reconstrucţia Siriei

Siria a cunoscut cea mai complexă criză dintre statele lovite de Primăvara Arabă, afundându-se într-un război civil care a opus regimul de la Damasc şi forţele rebele, alături de care s-au adăugat pe parcurs alte grupări din afara ţării.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 13 Septembrie 2018, de Dan Nicu

O tragedie uitată – Cehoslovacia anului 1968

În a doua jumătate a lunii august, Europa a marcat 50 de ani de la invadarea Cehoslovaciei de către trupele URSS şi ale altor state din blocul sovietic.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 12 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Caritate sau reclamă?

Ori mai degrabă aș spune că ambele. Și când spun acest lucru, o fac cu convingerea că reclama va fi condiționată cu timpul de caritate.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 11 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

Zece ani de la războiul ruso-georgian. Cauze și efecte

În această săptămână, s-au împlinit zece ani de la războiul ruso-georgian, care a condus la apariția a două noi conflicte înghețate în Regiunea Extinsă a Mării Negre: Abhazia și Osetia de Sud, recunoscute ca state independente, cu precădere, de către Federația Rusă. 

() Citeşte tot articolul