Politică

Din culisele negocierilor: O coaliţie largă sau una „verde-roş”?

Desemnarea unui candidat la preşedinţie din afara parlamentului şi reconfigurarea puterii în stat până în ziua alegerilor prezidenţiale sunt condiţiile înaintate de comunişti la întrevederea de luni dintre PCRM şi AIE-2.

Luni, la prima întâlnire cu AIE-2, comuniştii s-au arătat dispuşi să continue discuţiile şi să participe la alegerea preşedintelui RM, dar numai în cazul în care Alianţa le va respecta două condiţii. Şi anume: viitorul preşedinte să fie din afara parlamentului, iar puterea de la Chişinău să fie reconfigurată până în ziua alegerilor. Participanţi la întâlnire au declarat pentru TIMPUL că prima condiţie a fost parţial acceptată de către reprezentanţii AIE, însă cealaltă a blocat dialogul. Potrivit surselor noastre, comuniştii n-au găsit răspuns la întrebarea lui Dumitru Diacov, şeful fracţiunii parlamentare PD, dacă intenţionează să reconfigureze puterea „în doi sau în patru”, democratul referindu-se la o eventuală viitoare coaliţie PCRM-PLDM şi la o coaliţie largă dintre toate partidele din legislativ.

Discuţiile urmează să continue astăzi, deşi cel mai probabil nu vor conduce la niciun rezultat. Aceleaşi surse ne-au informat că AIE nu va înainta un candidat, de aceea se aşteaptă că alegerea celui de-al patrulea preşedinte al RM va eşua şi de ziua lui Eminescu. În atare situaţie, în termen de cel mult de 30 de zile, va fi stabilită o nouă dată a alegerilor repetate. Iar daca, mâine, Curtea Constituţională va da aviz pozitiv sesizării deputatului Mihai Godea despre invalidarea scrutinului prezidenţial din 16 decembrie, Marian Lupu urmează să convoace o şedinţă extraordinară a parlamentului pentru a stabili data următoarelor alegeri ordinare, care iarăşi se vor desfăşura în două tururi. Amintim că parlamentul urmează să aleagă şeful statului duminică, 15 ianuarie.  

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *