Astăzi 25 Iunie 2019, Marţi - Ultima actualizare la ora 20:32
Abonamente

Ultima oră 11 Octombrie 2018, ora 08:12

Din disperare, Turcia aruncă poliţia municipală în lupta împotriva inflaţiei. Turcii sunt îndemnaţi să raporteze creşterile neobişnuite de preţuri

Marime Font

Turcia a decis să adopte o abordare mai radicală cu privire la inflaţie, aducând poliţia municipală în prima linie a războiului împotriva acesteia.

Membrii poliţiei fac vizite surpriză la supermarketuri în camionete, ana­lizând rafturile cu produse şi adresând avertismente managerilor suspectaţi că umflă preţurile, scrie Bloomberg.

Noile măsuri reflectă disperarea în creştere a strategilor în condiţiile în care prăbuşirea cu 38% a lirei din acest an are un impact puternic asupra preţurilor, împingând inflaţia la un maxim pe 15 ani de aproape 25% în septembrie.


Preţurile de producător au crescut cu aproape dublul acestei rate.

Verificările vin după ce ministrul turc de finanţe Berat Albayrak le-a cerut magazinelor şi companiilor să ofere discounturi consumatorilor pentru a menţine preţurile sub control, potrivit Financial Times.

Albayrak le-a cerut companiilor să reducă preţurile cu 10% până la sfârşitul acestui an ca parte a planului de combatere a inflaţiei.

Acesta a anunţat că această campanie va fi una voluntară, dar i-a îndemnat pe cumpărători să se în­drepte către companiile care par­ticipă, companii care-şi lipesc un logo special pe ferestre.

„E un plan absolut nebunesc“, spune Paul McNamara de la GAM. „Trimite exact semnalele greşite.“ Acesta arată că eforturi similare de a forţa companiile să rezolve problema inflaţiei au eşuat.

„Singura modalitate de a ţine inflaţia scăzută este prin aprecierea monedei sau trecerea printr-un fel de recesiune care trage în jos salariile şi cererea“.

Albayrak a avertizat companiile care nu se conformează că vor fi monitorizare şi i-a încurajat pe cetăţeni să sune la o linie specială pentru a raporta majorări neobişnuite de preţuri.

Miniştrii turci au promis de asemenea că facturile la electricitate şi gaze nu vor creşte înainte de sfârşitul anului şi au anunţat că furnizorii de stat de ceai, carne, produse lactate şi orez fie vor îngheţa preţurile, fie le vor reduce.

De asemenea, băncile turceşti vor oferi un discount de 10% la creditele luate cu „dobânzi ridicate“ de la începutul lunii august.

FMI a redus recent estimarea de creştere a economiei turceştip e 2019 de la 4% la 0,4%, dar Albayrak susţine în continuare că cea a fost mai greu a trecut.

zf.ro

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 20:32

Votul din cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) a demnitarilor moldoveni nu reprezintă poziția statului sau a Guvernului și are caracter individual. Cel puțin asta transmite purtătătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 19:33

DUGHINISMUL - Doctrina „oficială” a regimului Năstase-Dodon? /// Bătrîncea explică votul dat la APCE: „Moldova a votat pentru o nouă Europă, Europă unită, de la Lisabona la Vladivostok”

DUGHINISMUL - Doctrina „oficială” a regimului Năstase-Dodon? /// Bătrîncea explică votul dat la APCE: „Moldova a votat pentru o nouă Europă, Europă unită, de la Lisabona la Vladivostok”

Deputatul socialist, Vlad Bătrîncea, a venit cu o reacție, după ce mai multe voci au criticat votul său și al lui Andrei Năstase pentru revenirea Federației Ruse la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Dânsul spune că alături de R. Moldova au votat și țări membre...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 19:33

Artur Gumeniuc, consilierul lui Dodon - numit director adjunct la SIS /// Esaulenco a fost VOTAT de PSRM și ACUM în funcția de DIRECTOR al SIS

Artur Gumeniuc, consilierul lui Dodon - numit director adjunct la SIS /// Esaulenco a fost VOTAT de PSRM și ACUM în funcția de DIRECTOR al SIS

Comisia parlamentară securitate națională, apărare și ordine publică a votat proiectul de hotărâre a Parlamentului privind numirea lui Alexandr Esaulenco în funcția de director al Serviciului Informații și Securitate (SIS).

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 19:28

VIDEO /// CIMIȘLIA: Descoperiri arheologice de 4 mii de ani

VIDEO /// CIMIȘLIA: Descoperiri arheologice de 4 mii de ani

În contextul efectuării lucrărilor de construcție a drumului national M3, săpătamâna trecută a demarat cercetărea arheologică preventivă a două movile funerare din preajma orașului Cimișlia aflate pe traseul drumului mențâionat. Pănă în aces moment au fost...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 18:55

opinie Florian Bichir: Atenție la Basarabia! Comuniștii lui Dodon nu cred în lacrimi!

Florian Bichir: Atenție la Basarabia! Comuniștii lui Dodon nu cred în lacrimi!

Zilele trecute România a răsuflat ușurată. La granițele sale nu a început un război civil. De un cataclism ne-au despărțit câteva minute. Tatăl combinatorilor, Plahotniuc, s-a retras pentru câteva zile, obosit, în sânul familiei exilate în...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 18:49

Alianța ACUM-PSRM îi crează lui Dodon o suprastructură care va CONTROLA TOATE instituțiile statului

Alianța ACUM-PSRM îi crează lui Dodon o suprastructură care va CONTROLA TOATE instituțiile statului

Deputații din partea PSRM și a blocului ACUM au votat în prima lectură un proiect care transformă Consiliul Suprem de Securitate într-un organ de stat care își va subordona toate instituțiile statului. Conducătorii autorităților publice centrale care vor refuza să...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 18:27

FLASH /// Eugeniu Piterschi este noul șef adjunct interimar la IGP

FLASH /// Eugeniu Piterschi este noul șef adjunct interimar la IGP

Ministrul Afacerilor Interne a numit un șef adjunct interimar la Inspectoratul General al Poliției(IGP). Este vorba despre comisarul-șef Eugeniu Piterschi, potrivit unui comunicat de presă al instituției.

( ) Citeşte tot articolul

Externe 25 Iunie 2019, ora: 18:07

ULTIMA ORĂ /// Patru soldați ucraineni au fost RĂNIȚI de ocupanții ruși în Donbas

ULTIMA ORĂ /// Patru soldați ucraineni au fost RĂNIȚI de ocupanții ruși în Donbas Din editia print

Patru soldați ucraineni au fost răniți în ultimele 24 de ore, în urma a trei provocări armate ale forțelor de ocupație rusești în regiunea Donbas. Inamicul a tras asupra ucrainenilor focuri de artilerie, folosind și diferite tipuri de lansatoare de grenade, informează...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 16:52

Ucraina RECHEAMĂ ambasadorul său de la Consiliul Europei după decizia APCE privind Rusia

Ucraina RECHEAMĂ ambasadorul său de la Consiliul Europei după decizia APCE privind Rusia

Ministerului de Externe al Ucrainei, Pavel Klimkin, a anunțat pe pagina sa pe Facebook că Ucraina își recheamă ambasadorul său de la Consiliul Europei după adoptarea rezoluției, ceea ce face posibil ca revenirea delegația rusă în cadrul APCE, informeaza GLAVRED.INFO

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 16:40

Prima reacție oficială după „înlăturarea” temporară a șefului CSJ și a conducerii Judecătoriei Chișinău

Prima reacție oficială după „înlăturarea” temporară a șefului CSJ și a conducerii Judecătoriei Chișinău

 În baza unei informații depuse de un judecător în adresa Consiliului Superior al Magistraturii, mai mulți șefi de instanțe au fost înlăturați de la exercitarea funcției până la pronunțarea unei decizii a Inspecției judiciare pe acest caz, informeaza Ziarul...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 16:36

Votul din APCE poate însemna sfârșitul Consiliului Europei

Votul din APCE poate însemna sfârșitul Consiliului Europei

 Un PSD-ist de la București (Dinu SOCOTAR), un pro-european (Andrei NĂSTASE) și un pro-rus (Vlad BĂTRÎNCEA) de la Chișinău, plus alți politicieni zăpăciți din mai multe țări europene au votat în favoarea revenirii Rusiei în Adunarea Parlamentară a Consiliului...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 16:22

Ion Leașcenco: „Andrei Năstase de la platforma DA și socialistul Vlad Bătrîncea, doi românofobi”

Ion Leașcenco: „Andrei Năstase de la platforma DA și socialistul Vlad Bătrîncea, doi românofobi”

Unionistul Ion Leașcenco a comentat votul de astăzi al liderului PPDA Andrei Nastase pentru revenirea delegației Federației Ruse in cadrul APCE.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 16:15

Cum comentează Adrian Candu votul lui A. Năstase pentru revenirea Rusiei în APCE

Cum comentează Adrian Candu votul lui  A. Năstase pentru revenirea Rusiei în APCE

 Fostul speacker Andrian Candu critică votul lui Andrei Năstase pentru revenirea Rusiei la APCE. Mai mult decât atât, democratul se întreabă dacă nu cumva „sumele primite de Dodon pentru „ȋntreținere” de la Moscova, se ȋmpart la 3?"...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 15:53

Igor Munteanu refuză să comenteze votul Pro-Rusia acordat de Andrei Năstase în numele R. Moldova

Igor Munteanu refuză să comenteze votul Pro-Rusia acordat de Andrei Năstase în numele R. Moldova

 Deputatul Igor Munteanu refuză să comenteze votul Pro-Rusia a colegului său din APCE din blocul ACUM, Andrei Năstase, informeaza deschide.md 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 15:01

VIDEO /// Maia Sandu despre alegerea lui Năstase să susțină Rusia - „Eu răspund pentru votul colegului meu Mihai Popșoi”

VIDEO /// Maia Sandu despre alegerea lui Năstase să susțină Rusia - „Eu răspund pentru votul colegului meu Mihai Popșoi”

Sandu a refuzat să comenteze explicit votul dat de co-președintele blocului politic ACUM, Andrei Năstase, la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE).

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 14:00

Ședința Parlamentului Republicii Moldova din 25 iunie 2019. Ordinea de zi - DOC / VIDEO

Ședința Parlamentului Republicii Moldova din 25 iunie 2019. Ordinea de zi - DOC / VIDEO

Biroul permanent a adoptat ordinea de zi a ședinței în plen a Parlamentului Republicii Moldova. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 13:45

Unul din şefii Mafiei din Napoli a evadat dintr-o închisoare din Uruguay. Metoda genială folosită

Unul din şefii Mafiei din Napoli a evadat dintr-o închisoare din Uruguay. Metoda genială folosită

Un mafiot italian e protagonistul unei scene demna de filmul "Prison Break".

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 13:29

OPINIE Maia Sandu, invitată la București. Ce am putea oferi concret?

Maia Sandu, invitată la București. Ce am putea oferi concret?

M-a bucurat săptămâna trecută invitația dnei Dăncilă adresată dnei Maia Sandu de a face o vizită la București și cred că într-adevăr se impune un ”reset” în relațiile oficiale dintre cele două țări. Ar fi o ocazie să ne spălăm rușinea de a fi...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 13:26

OPINIE /// Butoiul cu pulbere al Europei pare a se muta în Est

OPINIE /// Butoiul cu pulbere al Europei pare a se muta în Est

Estul pribegit al Europei se cutremură din temelii. Lumea rusească are probleme ontologice “la ea acasă”, în spațiul traditional de control ideologic (spațiul ex-sovietic). De la Tbilisi la Chișinău, de la Erevan la Kiev, tot vestul spațiului ex-sovietic cere...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 13:24

România nu mai are scăpare! Ce vizează Vladimir Putin

România nu mai are scăpare! Ce vizează Vladimir Putin

România nu mai are scăpare. Rusia este într-o expansiune totală și ne atacă. Vladimir Putin nu se lasă și vizează un obiectiv strategic important.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 13:17

Demisii în sistemul judecătoresc. Ion Druță, înlăturat temporar din funcția de președinte al CSJ

Demisii în sistemul judecătoresc. Ion Druță, înlăturat temporar din funcția de președinte al CSJ

Ion Druță înlăturat temporar din funcția de președinte al Curții Supreme de Justiție (CSJ). Interimatul funcției va fi asigurat de magistrata Tatiana Vieru. Decizia a fost luată azi de membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 13:14

Zelenski DEZAMĂGIT de votul pro-Rusia la APCE: Să văd cum cer și eliberarea ostaticilor ucraineni

Zelenski DEZAMĂGIT de votul pro-Rusia la APCE: Să văd cum cer și eliberarea ostaticilor ucraineni

Președintele Ucrainei Volodimir Zelensky este dezamăgit de decizia APCE prin care a fost restabilit dreptul de vot Federației Ruse la Adunarea Parlamentară, după ce Moscova nu a mai putut vota în această structură din 2014, după ocuparea Crimeei. Decizie care de altfel a fost...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Iunie 2019, ora: 12:59

Ștefan cel Mare și Sfânt era și se considera ROMÂN, luându-i înainte cu peste 500 de ani lui Dodon

Ștefan cel Mare și Sfânt era și se considera ROMÂN, luându-i înainte cu peste 500 de ani lui Dodon

Așa cum bine se știe, cotropirea rusească și sovietică a Basarabiei a adus populației multe nenorociri. Pe lângă cele fizice, au fost și cele de natură sufletească. Totul s-a axat pe minciună și abuz de putere. Mai mult, culmea lipsei de bun simț, s-a insuflat sub amenințarea...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)