Din nou Mateevici

În dimineața zilei, la Cimitirul Central din Chișinău, a avut loc o slujbă de pomenire, depunere de flori și un recital susținut de poeții Iulian Filip, Ion Găină – venit din Căușeni – și alți poeți din Chișinău.

De la ora 11.00, în Sala cu cămin a Uniunii Scriitorilor, a avut loc prezentarea expoziției Al. Mateevici: „Doina dorurilor noastre” și lansarea carnetului cu versuri de pe frontul de la Mărășești, din 1917, al lui Alexie Mateevici, urmată de un colocviu cu genericul „Poetul Alexie Mateevici și poemul Limba noastră: un secol de nemurire”. Recunosc cu încântare și cu tot dragul purtat părintelui Mateevici că am avut emoții răsfoind carnetul.

M-a întristat în foarte mică măsură numărul restrâns de participanți. Lumea va spune că așa e în august, că oamenii sunt în concediu. Nu e adevărat. Nu sunt în concediu două milioane de oameni. Alții vor spune că nu s-a știut, dar nici asta nu e decât parțial adevărat.

Sunt zile de comemorare ale unora, când cimitirul central e neîncăpător. Faptul că la Mateevici nu a venit multă lume, nu m-a întristat mai mult acum decât oricând altcândva, fiindcă tristețea în ceea ce îl privește e instalată de multă vreme. Dacă în jurul mormântului său ar fi fost o mare mulțime, ne-am fi întrebat cu toții: dacă îl recunoaștem pe Mateevici, cu tot ce ne-a învățat în scurta lui tinerețe, cum e posibil să ne aflăm în situația în care suntem: cu Dodon președinte, cu întrebări nelămurite asupra identității noastre, cu o limbă de stat română, dar contestată inclusiv la nivel oficial.

Puținii oameni prezenți la centenarul morții unui tânăr intelectual superb, cu o minte strălucitoare, cu o definită identitate națională, cu un talent colosal – demonstrează ceea ce știm deja: că în țara noastră cultura e ultima care contează astăzi. Dar în același timp, dacă un singur om e prezent la crucea lui – e dovada vie că poetul și preotul Alexie a avut o viață împlinită, fie ea și de doar trei decade. Să privim cu sinceritate la anii noștri: ce-am făcut noi până astăzi?