Spectacole

Dina Vrăjmaşu: „Graţie lui Nicolae Gribincea, am revenit la romanţe”

A fost solistă în formaţia de muzică şi dansuri „Hora”, dirijată de Vasile Eşanu. Din 1980 este solistă a Ansamblului etnofolcloric „Tălăncuţa”, condusă de cunoscutul folclorist, artistul poporului Andrei Tamazlâcaru. În 1992, aflându-se la studii în Bucureşti, a înregistrat câteva piese cu Orchestra Radioteleviziunii Române, dirijată de maestrul Paraschiv Oprea. Este laureată a unor concursuri prestigioase din România. A înregistrat mai multe piese folclorice, care se păstrează în fonoteca de aur a Radiodifuziunii naţionale. În 2010, prin decret prezidenţial, i s-a conferit titlul de maestru în artă.

Dina Vrăjmaşu este una dintre cele mai importante reprezentante ale folclorului românesc din Basarabia. Doinele şi baladele formează în mare parte repertoriul său. A efectuat turnee în Finlanda, Ţările Baltice, România şi în alte ţări. În România a participat la mai multe concursuri folclorice, unde a obţinut, aproape de fiecare dată, premiul I. În 1995 a participat la Festivalul „Maria Tănase”, unde a obţinut titlul de laureată şi un premiu special.

„Iubesc publicul care ascultă fiecare suflare şi fiecare modulaţie a vocii, care simte, înţelege folclorul şi-l apreciază”, afirmă Dina Vrăjmaşu.
În ultimul timp, ea a realizat câteva piese noi. „Artistic, nu am posibilitate să mă afirm decât doar în cadrul concertelor folclorice deschise pentru public în Studioul Mare de la postul Radio Moldova: festivalurile „Simedru” (de Sfântul Dumitru), „Aprindeţi luminiţele!” (organizat de Crăciunul pe nou de către Andrei Tamazlâcaru)”.

Recent, Dina Vrăjmaşu s-a întors de la Festivalul dinastiilor şi familiilor de la Vaslui. Acolo, timp de o oră, împreună cu alţi solişti şi Ansamblul „Tălăncuţa”, ea a prezentat un recital format din piese despre obiceiurile de familie. „Am cântat câteva piese noi. De fapt, festivalurile mă mobilizează să fac piese noi, dar să le cânt şi pe cele vechi, pe care aş dori să le reînregistrez în studio la exigenţe moderne”, ne mărturiseşte cântăreaţa.

Din 2007, ea lucrează la Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală în calitate de coordonator şi moderator de programe etnofolclorice. „Am iniţiat şi conduc Clubul interpreţilor, folcloriştilor, etnografilor şi amatorilor de folclor (CIFEAF). Tot din 2007, acesta funcţionează neîntrerupt, lunar, având programe cu solişti consacraţi, dar şi mai tineri, cu formaţii mai mari şi mai mici”, ne spune Dina.

„Mă bucur că, graţie colegului meu Nicolae Gribincea, am revenit la romanţă. El a scris peste 40 de romanţe, una dintre care am interpretat-o la Secţiunea compoziţie, la cea de-a XX-a ediţie a Festivalului „Crizantema de Argint”. Maestrul Petre Frecăuţanu ne-a făcut nişte aranjamente extraordinare. Romanţele lui Nicolae Gribincea sunt de o mare valoare, la nivelul concepţiei şi expresiei muzicale, precum şi a posibilităţilor vocale”, a mai precizat Dina Vrăjmaşu.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *