Criza

Disponibilizări la Regia Transport Electric

Câţiva angajaţi ai RTEC acuză actuala administraţie că i-ar fi impus să-şi ia concedii din cont propriu, iar pentru că s-au revoltat împotriva acestei decizii li s-au reţinut şi câte 5-10% din salariu. Aceştia au declarat în cadrul unei conferinţe de presă că, la scurt timp după demararea conflictului, cinci dintre membrii sindicatului au fost eliberaţi din funcţie şi alţi câţiva sunt pe cale de a fi disponibilizaţi. De asemenea, ei susţin că, în ultimul timp, au primit salariile cu întârziere. În aprilie, salariul lor a fost de 1000 de lei.

„Noi trebuie să supravieţuim cu aceşti bani două luni. Eu am doi copii şi soţ pensionar. Cum putem să trăim cu doar 1000 de lei?”, se întreabă Maria Chiu, controlor la RTEC.

Membrii sindicatului „Călătorul”, care numără circa 200 de membri, îl acuză pe Gheorghe Morgoci, director general RTEC, că ar fi creat o situaţie criminală în Regie şi că, deşi „disponibilizările sunt motivate de către şefii Regiei prin lipsa surselor financiare cauzată de criza economică, de fapt, banii care sunt se fură”. „Morgoci şi-a făcut casă şi restaurant la Durleşti din banii Regiei Transport Electric”, a declarat Constantin Mârcă, controlor la RTEC.

Angajaţii solicită implicarea Serviciului de standardizare şi metrologie, pentru a verifica starea unităţilor de transport, şi cer verificarea tuturor documentelor emise de RTEC. Aceştia susţin că troleibuzele, cu toate că sunt într-o stare deplorabilă, sunt trimise în curse.

Directorul general Gheorghe Morgoci respinge acuzaţiile lansate de către membrii sindicatului, catalogându-le drept aberaţii. Acesta a declarat pentru TIMPUL că Inspecţia muncii a efectuat de curând verificări la RTEC şi nu a stabilit încălcări ale legislaţiei. „Toate ordinele pe care le emite administraţia sunt în conformitate cu legislaţia. Toate concediile din cont propriu s-au dat numai la cererea angajatului şi cu acordul acestuia. Nu pot eu să îi impun”, a spus directorul general al RTEC. Acesta a mai adăugat: „Ei se răzbună pe administraţie pentru că a încercat să pună lucrurile la locul lor, ca fiecare să-şi îndeplinească obligaţiunile de serviciu, iar cei care au comis grave încălcări au fost disponibilizaţi.”
La momentul de faţă, a fost emis un ordin de eliberare a 68 de persoane din totalul de trei mii de angajaţi. Gh. Morgoci susţine că au fost reduse mai întâi locurile vacante, după care celor care cad sub incidenţa disponibilizărilor li s-au propus alte funcţii rămase. „Ei au refuzat. Vor numai funcţii de controlor, acolo unde nu trebuie să faci nimic şi numai să pui banii în buzunar”, a subliniat directorul general RTEC. Referitor la salarii, acesta a menţionat că întârzierile din ultimul timp sunt motivate de blocarea conturilor Regiei.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *