Actualitate

Distrugătorul american USS Ross a sosit în portul Constanţa

Potrivit Statului Major al Forţelor Navale (SMFN), USS Ross a acostat, vineri dimineaţă, în portul militar Constanţa, iar pe parcursul staţionării comandantul Flotei, comandorul Tiberiu-Liviu Chodan, se va întâlni cu delegaţia militară americană condusă de căpitan-comandorul Tadd Gorman, comandantul USS Ross.

Timp de trei zile, forţele navale participante, având în sprijin şi aviaţia de cercetare, vor executa exerciţii de interdicţie maritimă, supraveghere şi control trafic maritim, căutarea şi descoperirea submarinelor, de acordare a ajutorului pe mare pentru nave aflate în dificultate.

Fregata Regele Ferdinand va face parte din Gruparea Maritimă Permanentă NATO din Marea Mediterană (Standing NATO Maritime Group 2 – SNMG2) împreună cu fregatele HMCS Toronto (Canada) şi ESPS Almirante Juan de Burbon (Spania), iar corveta Contraamiral Eustaţiu Sebastian va face parte din grupul naval condus de pe USS Ross.

La finalul aplicaţiei, USS Ross va reveni pentru o nouă escală în portul Constanţa, în perioada 11 – 12 septembrie.

sursa: mediafax.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *