Adică pâinea e pâine, apa – apă, vinul – vin şi comunistul – comunist. Care ar fi diferenţa între comuniştii secolului trecut şi cei ai zilelor noastre? Niciuna. Democraţia noastră e încă la început de drum, încă mică şi fricoasă, însă am simţit-o prima şi prima dată când mi-am dat seama că refrenul copilăriei e dublat de alte refrene. Chiar dacă la fel de mincinoase, chiar dacă nesigure. Cel puţin, comuniştii nu mai acopereau tot ce era glas în jurul nostru. Începeam deja să îi auzim şi pe alţii. Şi refrenele altor partide.
Însă degeaba sperăm noi că proverbele noastre sunt adevărate, degeaba aşteptăm să vedem că „tot învăţul are şi dezvăţ”. Comuniştii s-au învăţat să fie auziţi, să fie cea mai puternică voce ţipată în urechile noastre. Şi nici măcar nu sunt originali. Ţipă şi ei ce aud la alţii, dar ca să rămână ca un refren în minţile noastre au apelat la o nouă cale. S-au dus în parlament cu megafoane. Şi urlă în megafoane.
Toţi ştim sau intuim ce reprezintă un comunist. Acum, imaginaţi-vă, avem un comunist cu megafon. De la putere şi teroare, au căzut în ridicol. Atât de bine s-au obişnuit cu puterea, încât nu realizează că se fac de râsul lumii. Lor li se pare normal să strige în megafoane ceea ce îi deranjează, mie mi se pare ca în bancuri. Sau epigrame.
Renumitul şi genialul Păstorel Teodoreanu scrisese cu jumătate de veac în urmă o epigramă sclipitoare. O voi reda aici: „Caligula imperator/ A făcut din cal senator/ Comuniştii mai siniştri/ Au făcut din boi miniştri.”
Actualii comunişti nu se vor supăra nici pe mine, nici pe Păstorel, fiindcă – nu-i aşa? – ei susţin că sunt alţii decât cei care ne-au băgat părinţii în lagăre şi închisori şi la care făcea trimitere catrenul de mai sus. Îmi cer iertare, nu ştiu de ce, dar auzind de megafoane mi-am amintit de Păstorel.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
