Editorial

Dodon, micul Stalin de la Sadova sau Drum bun în nicăieri, tovarăşe Igor!

Prima întrebare care apare vizavi de acest „document”, dar şi vizavi de toate declaraţiile antiromâneşti ale lui Dodon e următoarea: sunt acestea rodul convingerilor personale ale lui Dodon şi ale „partidului” său ori sunt inspirate de cineva şi, dacă da, cine este acest cineva şi unde se află acesta – aici, la Chişinău, sau la Moscova? Înţelegem foarte bine că Dodon este un produs ideologic al Moscovei imperiale, din care cauză este normal să admitem că principalii sponsori ideologici ai lui Dodon se află acolo. Există însă şi sponsori locali în materie de antiromânism care îl „joacă genial” pe Dodon, cum s-a exprimat ex-premierul Ion Sturza, şi trag substanţiale beneficii politice din asta.

Nu mai miră pe nimeni permanentele obsesii antiromâneşti ale lui Dodon care-şi merită pe deplin numele de micul Stalin de la Sadova (prin analogie cu micul Lenin de la Costeşti, dat lui V. Stepaniuc – ce s-a ales din el!?). Nu mai miră pe nimeni nici plăcerea cu care aceste obsesii sunt răspândite de o parte a presei. Mă miră însă lipsa de reacţii din partea partidelor politice din Alianţă, vizate de Dodon. Să cităm un fragment din respectiva „declaraţie”. „Din 2009 încoace, propagarea valorilor unioniste a fost una din misiunile de bază ale unor componente ale actualei guvernări. Asta i-a reuşit mai mult decât orice altceva, pornind de la acordarea crucilor de fier, asocierea cu nazismul, oferirea ulcelelor cu pământ moldovenesc, proslăvirea criminalului de război Ion Antonescu, montarea pietrelor dezbinării şi cultivarea organizaţiilor legionare”. Într-o singură frază, „socialistul” Dodon a adunat tot veninul ideologic stalinist şi comunist, toate mizeriile morale ale propagandei sovietice, micul Stalin dovedind calităţi de mare mincinos şi manipulator. Astfel, el adună într-o singură oală, fără explicaţii şi discernământ „crucile de fier”, „pietrele dezbinării” (aluzie la M. Ghimpu), „oferirea ulcelelor de pământ” (aluzie la D. Chirtoacă)… legându-le de mareşalul Antonescu şi nu ştiu care „organizaţii legionare”.

Dodon nu-şi poate refula sentimentele de ură împotriva lui M. Ghimpu şi D. Chirtoacă (acestuia nu-i poate ierta că a „furat” victoria în cursa pentru Primăria Chişinăului)… Aici totul e clar. Dar nu totul e clar când micul Stalin de la Sadova sare la gâtul Alianţei. Iată ce spune Dodon: „Din 2009 încoace propagarea valorilor unioniste a fost una din misiunile de bază ale unor componente ale actualei guvernări”. Aşadar, e vorba de plural – „de unele componente” ale AIE. Că una din aceste componente e PL nici nu se mai discută. Dar care e a doua – PLDM sau PDM? Deocamdată, niciuna din aceste două componente nu a reacţionat la acuzaţiile lui Dodon. La fel de aberantă e şi afirmaţia că actuala guvernare creează, chipurile, „condiţii informaţional-ideologice şi psihologice favorabile pentru subminarea identităţii moldoveneşti şi a statalităţii R. Moldova”. (Dimpotrivă, actuala guvernare a fost foarte activă în lupta ideologică cu… pietrele lui Ghimpu…). Dodon mai afirmă că „autorităţile sfidează atât denumirea istorică a poporului moldovenesc, cât şi litera legii supreme a statului”. Nici un exemplu, măcar unul! Culmea e să afirmi că „Alianţa de guvernare pare a fi integral contaminată de microbul unionismului” sau că „nu putem explica de ce unii lideri pretins statalişti din AIE acceptă să fie aplicate la nivel de stat instrumente propagandistice ce pun în pericol independenţa şi suveranitatea R. Moldova. Cu acordul lor tacit, istoria este astăzi utilizată ca declanşator de conflicte în societatea noastră, iar denumirea de „istoria românilor” provoacă aţâţarea vrajbei interetnice şi dezbinarea poporului nostru multietnic”. Cireşica de pe tort e pusă în finalul „declaraţiei”: „Acum, peste suferinţele de ordin economic şi social guvernarea suprapune nişte elemente ideologice periculoase, care creează confuzie şi mancurtizează identitar generaţii de copii, educându-i în spiritul unei identităţi străine nouă”. Vouă, da. Nu nouă.

De aceea să tragem linia şi să facem câteva concluzii:

1. Asemenea „declaraţii” sunt adevărate provocări politice. Cu certitudine, această provocare ordinară a lui Dodon nu întâmplător a apărut acum, când a fost ales preşedintele şi a apărut şansa unei stabilităţi şi, implicit, a instalării unei păci civice şi politice în societate. Cineva nu doreşte cu îndârjire pace în această ţară şi aceşti „cineva” sunt sponsorii ideologici ai lui Dodon.

2. Declaraţiile antiunioniste ale lui Dodon sunt în esenţa lor declaraţii antiromâneşti şi vizează România, ţară-membră a UE şi NATO, care, tot mai des în ultimul timp la noi nu mai e numită „ţară frăţească”, „vecina noastră” şi e citată după… Ucraina… din Alianţă.

3. E cunoscută aversiunea lui Dodon (şi a sponsorilor lui) faţă de disciplina „Istoria Românilor”, care acum se va numi „Istoria Românilor şi Universală”. Nu mă miră faptul că Dodon are iluzii optice şi sincope de bun-simţ şi moralitate politică văzând în această denumire o acţiune de „trecere de la unionism la românism”. Nu mă miră pentru că nu numai el trişează în această chestiune. Astfel, marţi, la emisiunea „Fabrika” de la Publika TV s-a dezbătut această problemă. Am „admirat” aerele boiereşti cu care unii „analişti politici” participanţi la dezbatere admiteau dreptul la viaţă a „extremelor” (unioniştii şi antiunioniştii). E adevărat, moderatoarea emisiunii, Natalia Moraru, a sesizat penibilul unei asemenea „dihotomii”, propunând să se vorbească nu despre extreme, ci despre… poluri diferite.

4. Este clar pentru oricine că bătălia dintre unionism şi antiunionism în R. Moldova este de fapt o bătălie dintre adevărul istoric şi minciuna stalinistă, între două cursuri politice diferite: EST şi VEST. Aşa-zisul centrism al politicienilor care, chipurile, se plasează între aceste două „extreme” este în realitate o probă de curată şarlatanie, pentru că în R. Moldova fiecare cetăţean este „cu cineva”, numai că nu declară cu cine. Şi participanţii la discuţie, chiar dacă unii se îmbăţoşau să o facă pe neutrii şi independenţii, în sufletul lor sunt cu „cineva” – ori „cu românii”, ori „cu roşiii”. Nu poţi să fii născut în R. Moldova şi să nu fii cu „cineva”…

5. Este limpede că, prin asemenea „declaraţii”, Dodon îi împinge pe… „unii lideri ai Alianţei” să „tempereze” relaţiile R. Moldova cu România pentru că e de la sine înţeles că România nu poate să nu se „simtă vizată” când se vorbeşte despre „pericolul unionist” din R. Moldova.

6. Când se afirmă că unionismul împiedică „mersul înainte al R. Moldova” ar fi cazul să se aducă şi argumentele de rigoare. Astfel, ar fi foarte interesant, de exemplu, să se facă lista acelor care de la „’90 încoace nu au putut fi rezolvate din cauza unioniştilor”. Vreau să mi se arate măcar un drum nefăcut din cauza unioniştilor sau mi se dovedească, de pildă, că pensiile mici sunt mici tot din cauza unioniştilor… Fiindcă, deocamdată cunosc o singură vină a unioniştilor – seceta de la finele anului trecut.

7. Dodon pretinde că a rupt-o cu comuniştii lui Voronin. Dacă e aşa, prin ce se deosebeşte el de comunişti şi, plecând din PCRM, la ce valori a renunţat Dodon? Nici la una: a rămas la fel de comunist cum a fost. A fost şi a rămas ceea ce este: micul Stalin de la Sadova care va termina-o, în politică, la fel de lamentabil, ca şi cei de teapa lui. Dodon a avut o şansă să devină un politician de stânga serios şi stimat, dar a ratat-o.

8. Drum bun în nicăieri, tovarăşe Igor! 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *