Ultima oră

Doi ani închisoare pentru alertă falsă cu bombă

Procurorii au demonstrat în instanţa de judecată că la 4 mai 2009, cei doi deţinuţi au anunţat prin telefonul mobil, pe care-l deţineau ilegal că, incintele Întreprinderii de Stat Complexul „Casa presei”, Primăriei capitalei şi Întreprinderii de Stat „Aeroportul Internaţional Chişinău”, sunt minate. În consecinţă angajaţii celor trei instituţii au fost evacuaţi şi nevoiţi să stea câteva ore în stradă. Procurorii menţionează că, prejudiciul produs bugetului statului în cauză se cifrează la 109 mii lei, se menţionează într-un comunicat de presă al Procuraturii Generale.

Inculpaţii şi-au recunoscut vina, declarînd că au comis infracţiunea pentru a atrage atenţia conducerii ţării la problemelor lor.

Instanţa de judecată le-a adăugat la pedeapsă partea neexecutată a pedepselor stabilite anterior, aceştia urmând să petreacă în definitiv: J.V. – şase ani şase luni, iar O. V. – şapte ani şi şase luni închisoare.

Unul dintre deţinuţii îşi ispăşea pedeapsa pentru omor premeditat, iar celălalt – pentru sustragerea în proporţii deosebit de mari din avutul proprietarului.

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *