IT&C

Doi jurnalisti de la Pervii Kanal ameninta ca isi vor da foc

Doi jurnalisti ai postului de televiziune „Pervii Kanal” din Rusia, Elihan Mirzoev si Oleg Ptaskin, au intrat miercuri in greva foamei pe motiv ca au fost concediati ilegal. „Actiunile ilegale ale conducerii postului ne impun sa ne baricadam la locul nostru de munca, in Ostankino, si sa declaram ca intram in greva foamei pe termen nelimitat”, au declarat cei doi.

Ei lucrau la un proiect special cu caracter legislativ, intitulat „Sectorul”. Oleg Ptaskin s-a angajat la „Pervii Kanal” in martie trecut, iar Elihan Mirzoev – in iunie. Mirzoev si-a primit carnetul de munca, unde a vazut ca a fost concediat, pe data de 30 ianuarie a.c, desi a ridicat salariul pentru luna februarie. Desi jurnalistii au amenintat ca isi vor da foc, in cazul in care impotriva lor se va aplica forta, ei au fost obligati sa paraseasca studioul in care au organizat greva foamei.
Concedierile ilegale nu este un fapt iesit din comun in Rusia, jurnalistii Elihan Mirzoev si Oleg Ptaskin afirmand ca situatii similare au loc si la posturile de televiziune NTV si „Zvezda”. Jurnalistii protestatari cer ca procedura de concediere sa aiba loc conform tuturor normelor legale.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *