Actualitate

Doi oameni de afaceri născuţi în R. Moldova, incluşi în clasamentul miliardarilior „Forbes”, ediţia 2014

Tighipko este deja la a doua prezenţă şi ocupă poziţia 1.565, cu o avere de circa un miliard de dolari, în timp ce Boris Minţ intră pentru prima dată în acest top, dar este la fel clasat pe acelaşi loc cu Tighipko cu o avere de un miliard de dolari.

Serghei Tighipko, care a apare a doua oară consecutiv în acest top, s-a născut la Drăgăneşti, Sângerei, iar o perioadă a trăit în Chişinău. După ce a plecat la studii în Ucraina, la Dnepropetrovsk, nu a mai revenit în Republica Moldova. Este considerat unul dintre reprezentanţii de seamă a clanului din Dnepropetrovsk şi unul dintre fondatorul influentului grup industrial-financiar Privat.

Omul de afaceri Boris Minţ (născut în anul 1958 la Râbniţa) a ajuns în premieră în clasamentul global al Forbes.

Este unul dintre cei mai mari proprietari de spaţii comerciale şi oficii din Rusia. Până în iulie 2013 Boris Minţ a fost coproprietarul Corporaţiei Financiare ”Оtkrâtie” (14%), dar şi-a vândut participaţia contra sumei de 200 de milioane de dolari. Acum deţine compania O1Group, din care face parte şi firma „O1 Properties”, care se ocupă de gestionarea mai multor centre de afaceri din Moscova. Portofoliul imobiliar al O1 Properties este evaluat la peste 4 miliarde de dolari.

De notat că niciunul dintre cei mai bogaţi oamenii de afaceri din Republica Moldova nu a fost inclus încă în acest clasament prestigios.

Clasamentul din acest an întocmit de revista americană „Forbes“ include 1.645 de miliardari cu o avere cumulată de 6.400 de miliarde de dolari, în urcare puternică de la 5.400 de miliarde de dolari anul trecut.

În ediţia din acest an a topului sunt prezenţi 268 de noi miliardari – număr-record de intrări. Numărul femeilor cu avere de peste un miliard de dolari a atins, de asemenea, un nivel record, de 172, faţă de 138 cu un an în urmă.

Averile cumulate ale primilor 10 miliardari ai planetei se cifrează la 507,4 miliarde de dolari, de aproape trei ori cât Produsul Intern Brut al României, care în 2012 fusese de aproximativ 175 de miliarde de dolari.

Bill Gates a revenit în fruntea topului „Forbes“, după patru ani, cu 76 de miliarde de dolari.

sursa: adevarul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *