Doina Cebotari: Nu sunt nebună, ci optimistă!

– Doina, de câte ori ai auzit în această perioadă că eşti nebună?
– De foarte multe. Lumea rămâne destul de mirată aici, când spui că ai revenit – de regulă, toţi sunt obişnuiţi cu plecarea… Dar eu le spun că nu sunt nebună, ci optimistă, că am venit să contribui la schimbarea ţării, fiind încurajată de şefii mei de la Banca Mondială, care susţine enorm Moldova, dar şi de deschiderea care există astăzi în Guvern de a realiza reformele. Pentru mine este foarte interesant să muncesc aici, e o adevărată provocare.

– Cum s-a produs readaptarea?
– Mai uşor decât mă aşteptam. M-a ajutat, înainte de toate, calitatea colegilor de la Guvern. Aflându-te mult timp în afară, rişti să devii snob. Mai ales că am fost la cele mai bune facultăţi din lume, am interacţionat cu personalităţi recunoscute la nivel mondial, cu laureaţi ai Premiului Nobel sau cu foşti şefi de stat… Faptul că am întâlnit şi aici foarte multă lume bună m-a ajutat să rămân cu picioarele pe pământ. Este adevărat că multora dintre concetăţenii noştri le lipseşte puţin perspectiva – suntem limitaţi din considerente economice, nu ne putem permite să plecăm la Paris în fiecare săptămână, cum o fac cei de la Londra, bunăoară, cu un banal bilet avion low-cost.

– Ce ai făcut atât de „special”, ca să-ţi asiguri acest parcurs?
– Am fost o norocoasă. Am avut norocul ca la 15 ani, în timp ce-mi făceam temele la mine în odaie, să aud la „Radio Nova” că Fundaţia Soros anunţă un concurs de burse în Marea Britanie şi SUA. Şi puteam să nu ascult atunci radioul… Am mers la fundaţie, am trecut toate interviurile. Nu m-a dădăcit nimeni şi am fost eu însămi surprinsă să aflu că am trecut… Am avut noroc – oricât de ciudat ar suna – şi de părinţi severi. Ambii veneau din familii de profesori, deci, a trebuit mereu să am rezultate bune la învăţătură. Iar asta mi-a permis să am şi notele necesare pentru bursă, şi recomandările de la profesori. Deja ajunsă la Londra, am avut norocul să rămân acolo şi după anul stabilit de bursă. Dar nu s-a întâmplat din cer – am depus mult efort, au fost multe nopţi nedormite. Perseverenţa mea a fost remarcată şi mi-a fost oferită o bursă pentru următorul an. Bursa acoperea cazarea, mâncarea, studiile şi a fost un suport decisiv pentru mine, într-o şcoală privată, unde studiile costau circa 11 mii de lire sterline pe an. Nu a fost un noroc orb – norocul nu vine pur şi simplu, ci ca urmare a efortului depus şi a muncii făcute.

– Te-ai supărat vreodată pe părinţi pentru că-ţi cereau să fii cea mai bună?
– A fost, dar scurt, recunosc – le spuneam că nu mai vreau la şcoală, că nu se poate tot timpul să am note bune… Atunci tata m-a luat de o parte şi mi-a zis: „Acum e perioada vieţii când tu înveţi. Noi ne asumăm responsabilitatea să ai tot de ce ai nevoie. Când devii matură, decizi tu ce faci. Acum, acesta e contractul”. Am acceptat „contractul” şi azi le sunt recunoscătoare, inclusiv pentru faptul că, la 16 ani, au avut încredere şi m-au lăsat să plec de acasă.

– Nu e plictisitor să munceşti în Guvern?
– Nu, deloc, şi dacă ziua ar avea 36 de ore, aş fi fericită. Sunt inspirată de dorinţa actualului Guvern de a face schimbări de durată, de a integra RM în UE. Asta îmi dă speranţă şi energie. Înţeleg că dacă, în următorii cinci ani, nu realizăm o schimbare drastică de model de creştere, dacă nu trecem la un model bazat pe investiţii şi pe export, nu vom deveni o ţară prosperă. Şi nici statul nu se ştie dacă va mai fi, căci lumea pleacă şi pleacă. Am pierdut deja 25% din populaţie… Cred că o parte ar fi tentată să revină acasă, dacă ar avea locuri de muncă şi un viitor mai sigur. Şi acum e momentul critic, când trebuie să lucrăm mult mai mult, ca să putem oferi această speranţă pentru omul de rând şi pentru tineri. Noi le datorăm o alternativă la plecare.

– Ce înseamnă să atragem o investiţie? Există tehnici speciale?
– Este un mecanism complex, care ţine de politica de ţară. Trebuie să ştim foarte clar ce ne dorim şi în ce sectoare avem nevoie de investiţii, pentru ca să ştim ce companii să ţintim, de unde. La bază stă partea intelectuală, pasul doi ţine de comunicare şi de contactarea directă a companiilor. E importantă şi partea politică însă, şi cea profesională – să ai o echipă bună, care vorbeşte limbi, care înţelege cum funcţionează lumea şi sistemul economic mondial.

– În ce domenii avem azi şanse să atragem investiţii?
– Ar fi mai multe, dar prioritare sunt agricultura şi sectorul TIC. Acesta din urmă e unul care s-a dezvoltat foarte rapid în ultimii zece ani. Statisticile prezentate de Ministerul Economiei arată că, astăzi, 10% procente din PIB-ul RM vine din sectorul TIC. Urmează sectorul energetic, în special, energia regenerabilă. Este importantă atât din considerente de protecţie a mediului, cât şi pentru securitatea naţională, ca să nu depindem doar de importul de energie. Trebuie să ne schimbăm modul de percepţie a anumitor lucruri…

– Îi crezi capabili pe moldoveni de schimbări radicale?
– Eu sunt foarte impresionată de spiritul moldovenilor. Fiţi de acord: lumea întreagă, în ultimii 20 de ani, a suferit metamorfoze groaznice. Numai trecerea de la sistemul comunist la cel capitalist cât a însemnat! Iar noi am rezistat şi am rămas la fel de optimişti, buni şi deschişi! Oricând şi oriunde ai întâlni un moldovean, el neapărat o să te cheme în casă şi o să te invite la plăcinte. Este o ospitalitate pe care nu ştiu dacă o găseşti în prea multe ţări.

– Poate că e singurul mit care funcţionează?
– Este o realitate şi uneori e exagerată, dar este ceva foarte frumos.

– Cu care dintre miturile noastre tu nu eşti de acord?
– Poate că nu suntem chiar atât de muncitori precum pretindem. Şi se bea prea mult la noi. Într-un an, am lucrat cu un ONG şi am interacţionat cu asistente sociale din diferite sate ale RM. Ele îmi explicau cum a ajuns criza economică în Moldova – vedeau tot mai multe femei vinete, bătute de soţii care au revenit din străinătate pentru că nu aveau de lucru acolo. Şi nu voi fi niciodată de acord cu preceptul că „femeia nebătută e ca şi casa nemăturată”. Cred că am putea fi mai sârguincioşi la studii şi mai puţin orgolioşi, căci nu suntem buricul Pământului, ci o ţară foarte mică, la răscruce de drumuri.

– În luna iulie, am rugat cititorii TIMPULUI să ne spună trei lucruri cu care se poate mândri Moldova. Care sunt pentru tine aceste trei lucruri?
– Oamenii, înainte de toate, deschiderea şi prietenia lor. A doua în top ar fi bucătăria, cu fuziunea impresionantă de tradiţii culinare. Iar pe locul trei aş pune vinurile, care fac parte din istoria noastră de cel puţin trei mii de ani.

– Cum se vede Moldova prin ochii străinilor cu care comunici?
– De obicei, ei descoperă o ţară mai bună decât îşi imaginau până a veni aici. Este mai educată, mai drăguţă, dacă sunt probleme se rezolvă mai uşor ca în Ucraina sau în Rusia. Corupţia este mai mică… În general, când lumea vine aici, este plăcut surprinsă de ceea ce vede. Sigur că mai sunt şi probleme. Am avut recent nişte oameni de afaceri din Finlanda, care şi-au dorit să vadă o vinărie din sudul ţării. Aflând însă că drumul e prost până acolo, m-au rugat să le fac rost de elicopter, indiferent cât îi va costa. Era însă duminică şi… a trebuit să meargă cu maşina. Dar drumurile bune sunt vitale pentru noi.

– Ce faci în afara celor 36 de ore pe care vrei să le lucrezi la Guvern?
– Încerc să-i ajut pe cei de acasă, dar cred că eşuez grav la acest capitol. Mai multe face pisica, probabil, care e mai mult pe acasă :)… M-am ambiţionat să fac sport, triatlon – o probă de înot, fugă şi ciclism. Mi-e dor şi de dansuri, pe care le-am practicat ani de zile… Cercul meu social e destul de limitat, pentru că am fost plecată foarte mulţi ani. Dar mă străduiesc să-mi fac prieteni noi şi să-i redescopăr pe cei vechi.

– Ţi-ai fixat nişte scopuri concrete?
– Prin contractul pe care l-am semnat, eu mi-am asumat răspunderea ca activitatea mea să contribuie la crearea a 1000 de locuri de muncă în RM în următorul an. Acest lucru mă motivează – mi-au mai rămas zece luni…

– Noi îţi dorim din suflet să reuşeşti!

Timpul.Suplimentul Femeia