Astăzi 25 Septembrie 2018, Marţi - Ultima actualizare la 24 Septembrie 2018
Abonamente

Bună Dimineața 14 Ianuarie 2017, ora 07:35

Marime Font

Domn’ președinte, nu călcați în picioare valorile poporului român

De faptul că președintele Dodon își bate joc de limba română este deja știut. Mai nou, acesta calcă în picioare amintirea şi valoarea marilor poeți care au promovat limba română și au lăsat o moștenire pentru noi, românii. Despre faptul că mâine, pe 15 ianuarie, se împlinesc 167 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, președintele Republicii Moldova nu știe. Or, poate știe și intenționat neglijează un eveniment important pentru întreg poporul român. 

 
 
 

Într-un comunicat transmis de serviciul de presă al președintelui se anunța că: „pe data de 15 ianuarie, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, împreună cu consilierii prezidențiali va depune flori la bustul poetului Mihai Eminescu, cu prilejul împlinirii a 127 de ani de la trecerea în eternitate a poetului”.



În primul rând, domnule președinte, duminică, 15 ianuarie 2017, se împlinesc 167 de ani de nașterea poetului Mihai Eminescu.  Cât despre trecerea în neființă a poetului, aceasta a avut loc pe 15 iunie, iar anul acesta  se vor împlini 128 de ani de la această pierdere. Îmi pare foarte rău că președintele statului nu se interesează măcar de marile evenimente care sunt pe agenda sa.

Necunoașterea datelor de naștere sau decesul unui mare poet român, este o rușine, mai ales pentru un conducător de stat, unde locuiesc români într-un număr mare. Mai mult ca atât,  mâine vom celebra Ziua Culturii Naționale, o dată deosebită care bucură întregul popor român, exact în ziua când s-a născut Luceafărul nostru.

Or, poate prin faptul că urmează să depuneți flori la bustul poetului român, care de altfel a vorbit și a scris în limba română, recunoașteți că vorbiți/vorbim aceeași limbă. Domnule președinte, nu este atât de greu să recunoașteți că vorbiți limba română! Mai mult ca atât, copii Dvs. studiază la un liceu român unde se învață în limba română. Sunt sigură că au citit poezii de-ale lui Eminescu.

Poate ați semnat cumva un decret prin care ați anulat certificat de naștere al lui Eminescu? 

Eminescu supunea unei critici vehemente pe toţi acei care sunt datori de a se îngriji de destinul limbii. Ce ar spune acum poetul despre un președinte de stat, de altfel, care vorbește în limba română, o ignoră și nu o recunoaște!

Vreau să reamintesc cât de bine a reușit poetul să scoată în relief valoarea limbii prin textele lăsate pentru acele uscături ca președintele RM. „Da, de la Roma venim, din Dacia Traiană! Se cam ştersese diplomă noastră de nobleţă: limba însă am transcris-o din buchile noastre gheboşite de bătrâneţe în literele de aur ale limbilor surori. Cam degenerase arborele nostru genealogic cu câte o codiţă străină, dar îl vom curăţi de toate uscăturile”, a scris poetul Eminescu.  

Domnule, Dodon, ați declarat de nenumărate ori că sunteți moldovean și vorbiți limba moldovenească. Chiar dacă este așa, vă rog, domn’ președinte, nu călcați în picioare valorile românilor.

Un articol de: Lia Ciutac Contactează autorul
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 23 Septembrie 2018, ora: 15:40 de Ana Marchitan

PS Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud: „Acordarea autocefaliei unei biserici nu va provoca un război mondial”

PS Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud:  „Acordarea autocefaliei unei biserici nu va provoca un război mondial” Din editia print

Pentru a afla opinia Bisericii Ortodoxe Române (BOR) privind eventuala recunoaștere a autocefaliei Bisericii din Ucraina, TIMPUL a discutat cu Preasfințitul Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud din cadrul Mitropoliei Basarabiei, fost secretar al Sfântului Sinod al BOR.

( ) Citeşte tot articolul

Carte 23 Septembrie 2018, ora: 05:03

Cum vorbim, cum scriem // Eu vreém, eu beem

Cum vorbim, cum scriem // Eu vreém, eu beem Din editia print

Mai ieri, de câte ori deschideam vreo pagină în internet, îmi sărea în faţă un spot publicitar, sonorizat de o tânără care întreabă, punând un accent puternic pe primul cuvânt al frazei: „Vrai să trăieşti, să înveţi şi să...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 21 Septembrie 2018, ora: 17:00

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut”

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut” Din editia print

Un reportaj al ziarului „Ardealul (Transilvania)” despre prima ședință a parlamentului Basarabiei, care în 1918 a votat Unirea cu România Continuăm publicarea materialului „Dare de seamă asupra primei ședințe a Sfatului Țării din 21 noiembrie 1917”,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2018, ora: 11:51 de Doina Stimpovschii

Dodon riscă o nouă suspendare din funcție după ultimele remanieri în Guvern

Dodon riscă o nouă suspendare din funcție după ultimele remanieri în Guvern Din editia print

Prin schimbarea a doi miniştri, guvernarea face o mișcare de PR înainte de alegeri, consideră analiştii politici

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2018, ora: 11:28

OMUL SĂPTĂMÂNII: George Simion, ACTIVIST CIVIC, ZIARIST

OMUL SĂPTĂMÂNII: George Simion,  ACTIVIST CIVIC, ZIARIST Din editia print

Liderul unioniștilor, George Simion, s-a născut pe 21 septembrie 1986, la Focșani. În 2005, a absolvit Colegiul Național „Gheorghe Lazăr‟ din București.

( ) Citeşte tot articolul



Editorial 24 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Unioniștii, alegerile și opoziția

Campania electorală pentru următoarele alegeri parlamentare în R. Moldova a început deja. Toate partidele își pregătesc armele pentru această luptă.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 24 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Republica Moldova cu o mână dă, cu alta lovește

Republica Moldova e un ceas cu rotițele stricate. Sau, mai degrabă, fiecare rotiță funcționează de capul ei. Iar dacă ele nu funcționează cum trebuie, nu avem nici oră, nu avem nici ceas. Moldova ca stat e de mult timp nefuncțională.

() Citeşte tot articolul

Editorial 20 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Viața și moartea doamnei Clara

…O cheamă doamna Clara, locuiește într-un apartament cu două odăi, are 45 de ani, doi băieți, unul de 22, iar altul de 19 ani.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 19 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Anotimpul și cheltuielile

Cât nu am vrea să ne ferim de cheltuieli, fiecare anotimp vine cu lista lui de cumpărături. Că sunt sărbătorile de iarnă, că este Paștele, că e vară și vrem concedii – o cheltuială apare întotdeauna.

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Cât de mult ne urăsc!

14 septembrie 2018, Ziarul TIMPUL

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

România ar putea juca un rol important în reconstrucţia Siriei

Siria a cunoscut cea mai complexă criză dintre statele lovite de Primăvara Arabă, afundându-se într-un război civil care a opus regimul de la Damasc şi forţele rebele, alături de care s-au adăugat pe parcurs alte grupări din afara ţării.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 14 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Vestirea patimilor și a învierii

„Pe când străbăteau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor. Şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Şi ei s-au întristat foarte!” (Matei 17; 22-23)

() Citeşte tot articolul