Actualitate

Donald Trump: „Ne reducem forţele pentru că Germania nu plăteşte suficient”

Statele Unite au decis să-şi retragă din Germania 11 900 de militari care vor fi repoziţionaţi o parte în Belgia şi o parte în Italia. Anunţul a fost făcut miercuri 29 iulie de şeful Pentagonului, Mark Esper.

Preşedintele american Donald Trump a justificat această retragere în felul următor, citez dintr-o depeşă a Agenţiei France Presse care îi reia cuvintele pronunţate în cadrul unei Conferinţe de Presă la Casa Albă: „Ne reducem forţele pentru că Germania nu plăteşte suficient. Simplu ca bună ziua”.

În prezent 34 500 de militari americani sunt staţionaţi în Germania, dintre care 6400 vor fi repatriaţi iar 5600 trimişi în alte ţări ale Alianţei Atlantice, a mai spus ministrul american al Apărării. El a evocat şi existenţa unor negocieri cu Polonia şi cu ţările baltice în vederea repoziţionării unora dintre militarii americani.

Comandamentul militar american din Europa, bazat în prezent la Stuttgart, va fi transferat la Mons în Belgia unde se află comandamentul Alianţei Atlantice, mai arată tot Agenţia France Presse. Iar în privinţa celor 2500 de militari americani staţionaţi pe baza Mildenhall din Marea Britanie, ei vor rămîne acolo unde sunt deşi exista proiectul trimiterii lor în Germania. Toate aceste manevre urmează să înceapă peste cîteva săptămîni, dar Donald Trump a dat de înţeles că planul ar putea fi revăzut dacă „germanii încep să plătească facturile”.

Unii comentatori avizaţi afirmă că Statele Unite preconizează de fapt să-şi concentreze mai multe forţe în spaţiul asiatic unde americanii vor să stopeze influenţa chineză. Saptămîna trecută seful diplomaţiei americane Mike Pompeo a lansat un fel de apel internaţional cerînd lumii libere să nu permită „triumful noii tiranii chineze”. Tot Mike Pompeo le cere ţărilor de pe planetă „să-şi aleagă tabăra”, cuvinte care suscită anumite nelinişti în Europa.

https://www.rfi.ro 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *