Astăzi 20 Februarie 2018, Marţi - Ultima actualizare la 19 Februarie 2018
Abonamente

Editorial 18 Decembrie 2017, ora 06:02    Din editia print

Marime Font

Dosarul Centenarului (V): Sfatul Țării în polemica dintre Ioan Pelivan și Pavel Miliukov

Spuneam în articolul precedent dedicat problemei legitimității Sfatului Țării la Conferința de Pace de la Paris (1919), că unul din cei mai importanți și înflăcărați apărători ai intereselor Basarabiei a fost Ion Pelivan.  

a

 

 
 
Chişinău
Hânceşti
Tiraspol
Chişinău 40 Hânceşti 39 Tiraspol 39
 

Anume fruntașul basarabean, membru al delegației României la Paris, a desfășurat o febrilă activitate diplomatică și propagandistică pentru a face cunoscută cauza românească în problema Basarabiei. În această bătălie Pelivan a avut de înfruntat mai multe forme de opoziție, printre care menționăm, în primul rând, curentul emigrației ruse, reprezentat pe de o parte de monarhiști ca Maklakov, iar pe de alta de „liberali” ca Miliukov, dar această bătălie a liderului basarabean s-a desfășurat și împotriva „basarabenilor” Krupenski, Șmidt și Țiganko, trimiși de la Odesa pentru a ajuta emigrația rusă. În sfârșit, reticențe față de unirea Basarabiei cu România existau din partea bolșevicilor și într-un mod paradoxal, chiar din partea unor diplomați occidentali, în special americani.

Profilul dueliștilor

Unul din aspectele cele mai interesante ale activității lui Ioan Pelivan la Conferința de la Paris a fost duelul său diplomatic și intelectual cu Pavel Miliukov, fost ministru în primul Guvern Provizoriu rus format după Revoluția din Februarie 1917. Deși pretins liberal și democrat, fostul ministru rus rămânea puternic ancorat în ideea refacerii Imperiului Rus în frontierele sale de până la 1917. Acest fapt se desprinde tranșant din articolul „Basarabia, România și Rusia”, publicat la 5 aprilie 1917 la New York în revista „Strugging Russia”, în care Miliukov face referință expresă la Sfatul Țării și se arunca în bătălia diplomatică pentru demontarea argumentelor românești în problema Basarabiei.

Pavel Miliukov era un nume important în istoria Rusiei, fondatorul și liderul Partidului Constituțional Democratic (cunoscut drept Kadet), care după revoluția din februarie a devenit ministru de externe în Guvernul Provizoriu condus de A. Kerenski. Istoric de profesie, Miliukov și-a făcut un nume prin publicațiile sale, cu abordări liberale asupra istoriei Rusiei și cursuri prezentate în mai multe state ale lumii, inclusiv în Statele Unite și Marea Britanie. Pentru viziunile sale a făcut mai multe luni de închisoare și exil, fapt ce i-a adus faima de luptător contra țarismului și adept al liberalismului. A fost membru al celei de-a IV Dume Ruse, iar în contextul revoluției ruse din februarie 1917 a pledat pentru monarhia constituțională. Ales în Adunarea Constituantă din 1917, va pierde mandatul odată cu dizolvarea acesteia de către bolșevici la 6 ianuarie 1918. Va adera la mișcarea „albgardistă” care viza restabilirea Rusiei mari, dar în anul 1921 va emigra definitiv din Rusia la Paris.



Pe de altă parte, viaţa lui Ion Pelivan, soarta lui, se contopeşte cu viaţa şi cu soarta însăşi a Basarabiei de la începutul sec. XX. Considerat „părintele naţionalismului” din Basarabia și „nașul moldovenilor”, Pelivan a îndurat pentru cauza românească rigorile închisorilor de la Dorpat-Jurievo şi Wenden, din Estonia, unde se afla ca student la Universitatea din Dorpat, precum şi rigorile închisorii Butîrki din Moscova, ca şi exilul din regiunile nordice ale Rusiei: la Arhanghelsk şi la Viatka. Este unul din cei mai importanți și remarcabili reprezentanți ai Partidului și Blocului Moldovenesc în Sfatul Țării, care a devenit curând Director General de Externe și cel care va pleda pentru chemarea trupelor române în Basarabia în 1918.

Bătălia intelectuală pentru Basarabia

În această dezbatere dintre Pelivan și Miliukov se descoperă nu doar argumentația istorică româno-rusă asupra Basarabiei, dar și multe detalii ale constituirii și activității Sfatului Țării, care vor plasa problema Basarabiei în epicentrul dezbaterilor de la Paris.

Premiza de la care pornește ministrul rus în elaborarea acestui articol este cea de a-l înfrunta pe Ionel I.C. Brătianu, care dorea la Conferință să cuprindă „Moldova rusească” într-o „mai mare Românie”. Miliukov pornește de la propriile impresii culese în trecerea sa prin Basarabia, dar care arată mai multe lacune specifice unor astfel de experiențe de scurtă durată. El sugerează că atunci când a votat unirea cu România, Sfatul Țării nu reprezenta poporul basarabean, că acest vot a fost luat prin forță și că dacă s-ar fi dat deplină posibilitate de a spune părerea liber, populația Basarabiei ar vota contra unirii cu România. Acesta vedea Sfatul Țării asemănător altor organe de acest gen din periferiile imperiului, cum ar fi Rada Centrală a Ucrainei sau Tariba din Lituania, și considera că inițiativa creării sale s-a luat la congresul militarilor moldoveni din întreaga Rusie din noiembrie 1917. Referindu-se la principiile de constituire, Miliukov spunea că fără a proceda la vreo alegere regulată, congresul a hotărât ca acest „Consiliu local” să fie constituit din 120 persoane (ulterior 150), dintre care 70% moldoveni, deși aceștia după recensământ reprezentau 47%. În continuare se invocau mai multe chestiuni care defăimau Sfatul Țării: a fost un organ provizoriu, până la alegerea Adunării Constituante; nu s-a gândit niciodată la posibilitatea unirii cu România și a recunoscut acest lucru de mai multe ori; acest fapt era recunoscut și de puterile occidentale; intrarea trupelor române urma să fie provizorie; cinci deputați ai Sfatului Țării, opozanți ai unirii cu România, au fost împușcați de trupele române; în timpul votării unirii armatele române au fost introduse în sala de ședințe; aeroplane zburau de asupra clădirii; militari și oficiali români erau prezenți la ședință; s-a votat deschis, prin ridicarea mâinilor, ceea ce a speriat pe mulți; invoca protestul fracțiunii țărăniste, a minorităților germane, bulgară și rusă față de această unire. Autorul arăta într-un sfârșit că doar 83 de deputați au votat pentru unire, 25 au fost absenți, omorâți sau fugiți, 34 s-au abținut de la vot, iar 3 delegați „curajoși” au votat contra. Miliukov conchidea că dacă s-ar face la moment un plebiscit, nu mai puțin de 85% s-ar declara pentru reunirea la Rusia.

Răspunsul pe care-l dă Ioan Pelivan lui Pavel Miliukov constituie una din primele, dacă nu chiar prima confruntare mediatică și politică ruso-română asupra actului din 27 martie 1918, care se va întinde asupra întreg secolul XX, dar și după aceasta. Fruntașul basarabean demasca mai întâi fața lui Miliukov, care se prezenta prin cercurile europene ca un liberal și un democrat, dar care în realitate pleda pentru reconstituirea fostului Imperiu Rus, în vechile hotare de înainte de revoluția din 1917 și nu admitea ca provinciile Polonia, Ucraina, Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Basarabia, ce s-au desfăcut de la Rusia, să-și decidă singure soarta. Acesta neagă dreptul Basarabiei de a dispune singură de soarta sa, vorbește de o „Moldovă rusească”, negând că a fost ruptă dintr-o „Moldovă propriu-zisă”, care este un teritoriu românesc, tot așa cum o „Polonie rusească” a fost smulsă din Regatul Poloniei sau o „Armenie rusească” din fosta Armenie. Prin urmare, ministrul rus revendică teritoriile pe care, în cursul vremurilor, Rusia le-a răpit, prin violență, de la alte națiuni.

Cea de-a doua parte a replicii lui Pelivan se referă la legitimitatea alegerii Sfatului Țării, omul politic basarabean arătând că din mai până în octombrie 1917 în Basarabia au avut loc 2 congrese ale cooperatorilor, 3 congrese ale țăranilor, 2 congrese ale preoților și mirenilor, 2 congrese ale cadrelor didactice, mai multe congrese ale militarilor de pe toate fronturile, apoi congresele naționalităților minoritare, adunările Zemstvelor, consfătuiri ale partidelor și ale proprietarilor. La toate aceste întruniri s-a decis păstrarea autonomiei Basarabiei și alegerea unui Parlament, cunoscut sub denumirea de Sfatul Țării. Deci nu era vorba doar de un singur congres al militarilor care a decis acest lucru.

Pelivan punea pe tapet toată istoria acestui organ și constata că Sfatul Țării astfel format și în unire cu Consiliul Directorilor a proclamat Basarabia la 2 decembrie 1917 Republică Democratică, în federație cu alte republici ale fostului Imperiu Rus, iar în ziua de 24 ianuarie 1918 independența absolută a Republicii. Sfatul Țării împreună cu Consiliu Directorilor au cerut ajutorul trupelor române să restabilească liniștea în Basarabia, dovadă a faptului că trupele și guvernul român nu s-au amestecat în conducerea internă a Basarabiei fiind faptul că Sfatul Țării singur a discutat și votat reforma agrară și toate măsurile de organizare a țării.

În ziua de 27 martie 1918, Parlamentul basarabean Sfatul Țării, în ședința solemnă și cu vot pe față, a votat unirea Basarabiei cu România. Din totalul de 125 deputați prezenți la ședință, 86 au votat pentru unire, 3 contra și restul s-au abținut. Înainte de această dată, Zemstvele județelor Bălți și Soroca, precum și Liga marilor proprietari din județul Bălți au cerut unirea Basarabiei cu România. Prin urmare, unirea s-a făcut cu voința poporului basarabean și fără nicio presiune din afară.

Un ultim argument al lui Pelivan este legat de observația ministrului rus că populația românească a Basarabiei era de 47%, potrivit statisticii din 1897. Pelivan arăta în primul rând că statisticile ruse pentru provinciile cu populații eterogene erau tendențioase și numărul rușilor era sporit în dauna populației autohtone. El aducea datele publiciștilor ruși Batiușkov, Casso, care spunea că populația românească era mai mul de jumătate, iar alții ca Zașciuk, Crușevan, Lașkov etc. cu tot șovinismul lor, admiteau că procentul românilor în Basarabia ajungea până la 75% din totalul populației. „Basarabia vrea să sfârșească cu sistemul de opresiune a conștiințelor. Ea vrea să fie românească și unită cu România, de la care a smuls-o vicleșugul și violența rusească”, conchidea liderul basarabean. Iar Conferința de Pace de la Paris i-a dat dreptate, recunoscând Basarabia ca teritoriu românesc. 

Un articol de: Octavian Țâcu
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 19 Februarie 2018, ora: 16:31

Trei instituții importante vor fi iluminate artistic: O să dea o nouă viață orașului Chișinău

Trei instituții importante vor fi iluminate artistic: O să dea o nouă viață orașului Chișinău

Fațadele Muzeului Naţional de Etnografie și Istorie Naturală, Palatului Naţional „Nicolae Sulac” și Teatrului Naţional de Operă și Balet „Maria Bieșu” vor fi iluminate artistic.  

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Februarie 2018, ora: 08:21

Grigore Vieru – un poet absolut

Grigore Vieru – un poet absolut Din editia print

( ) Citeşte tot articolul


Editorial 19 Februarie 2018, de Moni Stănilă

Postul Mare

Începe din nou Postul Mare. O perioadă de bucurii duhovnicești, de timp pentru suflet, de slujbe minunate, de pocăință încununată de înviere.  

() Citeşte tot articolul

Editorial 14 Februarie 2018, de Moni Stănilă

Credința și minunile (III)

Legătura dintre vindecare și credință este una foarte puternică, dar are loc în plan spiritual. Credința vie și lucrătoare duce la vindecarea sufletului nostru, la sănătatea duhovnicească. Nu întotdeauna și la cea trupească, cum ne place să credem.

() Citeşte tot articolul

Constantin Tănase 14 Februarie 2018, de Constantin Tănase

„Azilul singuraticilor”, fragment din cartea „Groapa cu lei”, 2014

Există un paradox, care doar aparent e paradox: omul, fiind sută la sută ființă socială, care „înnebunește” în singurătate în aceeași măsură în care are nevoie de parteneri sociali. Cândva eram și eu înclinat să cred că singurătatea e apanajul,...

() Citeşte tot articolul

Editorial 14 Februarie 2018, de Moni Stănilă

Accesul la literatură

Întotdeauna mi s-a părut nedrept că literatura își croiește mai greu drumul prin lume decât arta plastică, pentru că – spre deosebire de cea din urmă – are nevoie de traducere. Și cu cât e mai săracă țara, cu atât mai puține sunt căile de acces la literatura...

() Citeşte tot articolul

Editorial 13 Februarie 2018, de Răzvan Munteanu

(I)logica rusă

Tensiunile dintre NATO și SUA, pe de-o parte, și Federația Rusă, pe cealaltă parte, ating, din păcate, cote din ce în ce mai ridicate, fiind evident că asistăm la cea mai rece relație pe axa Washington-Moscova, de după căderea Zidului Berlinului.

() Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Decembrie 2017, de Marin Basarab

Domnule Jereghi, ne așteptam să turnați filme, nu să vă turnați colegii

„Noi îl mustrăm întotdeauna pe tovarășul Stalin, și da, cu siguranță o merită. Însă eu vreau să întreb – cine a scris 4 milioane de denunțuri?” (Serghei Dovlatov)

() Citeşte tot articolul

Editorial 18 Decembrie 2017, de Octavian Țâcu

Dosarul Centenarului (V): Sfatul Țării în polemica dintre Ioan Pelivan și Pavel Miliukov

Spuneam în articolul precedent dedicat problemei legitimității Sfatului Țării la Conferința de Pace de la Paris (1919), că unul din cei mai importanți și înflăcărați apărători ai intereselor Basarabiei a fost Ion Pelivan.  

() Citeşte tot articolul