Astăzi 27 Mai 2018, Duminică - Ultima actualizare la 26 Mai 2018
Abonamente
SES - noi perspective pentru afacerea ta

Editorial 18 Decembrie 2017, ora 06:02    Din editia print

Marime Font

Dosarul Centenarului (V): Sfatul Țării în polemica dintre Ioan Pelivan și Pavel Miliukov

Spuneam în articolul precedent dedicat problemei legitimității Sfatului Țării la Conferința de Pace de la Paris (1919), că unul din cei mai importanți și înflăcărați apărători ai intereselor Basarabiei a fost Ion Pelivan.  

a

 
 
 

Anume fruntașul basarabean, membru al delegației României la Paris, a desfășurat o febrilă activitate diplomatică și propagandistică pentru a face cunoscută cauza românească în problema Basarabiei. În această bătălie Pelivan a avut de înfruntat mai multe forme de opoziție, printre care menționăm, în primul rând, curentul emigrației ruse, reprezentat pe de o parte de monarhiști ca Maklakov, iar pe de alta de „liberali” ca Miliukov, dar această bătălie a liderului basarabean s-a desfășurat și împotriva „basarabenilor” Krupenski, Șmidt și Țiganko, trimiși de la Odesa pentru a ajuta emigrația rusă. În sfârșit, reticențe față de unirea Basarabiei cu România existau din partea bolșevicilor și într-un mod paradoxal, chiar din partea unor diplomați occidentali, în special americani.

Profilul dueliștilor

Unul din aspectele cele mai interesante ale activității lui Ioan Pelivan la Conferința de la Paris a fost duelul său diplomatic și intelectual cu Pavel Miliukov, fost ministru în primul Guvern Provizoriu rus format după Revoluția din Februarie 1917. Deși pretins liberal și democrat, fostul ministru rus rămânea puternic ancorat în ideea refacerii Imperiului Rus în frontierele sale de până la 1917. Acest fapt se desprinde tranșant din articolul „Basarabia, România și Rusia”, publicat la 5 aprilie 1917 la New York în revista „Strugging Russia”, în care Miliukov face referință expresă la Sfatul Țării și se arunca în bătălia diplomatică pentru demontarea argumentelor românești în problema Basarabiei.

Pavel Miliukov era un nume important în istoria Rusiei, fondatorul și liderul Partidului Constituțional Democratic (cunoscut drept Kadet), care după revoluția din februarie a devenit ministru de externe în Guvernul Provizoriu condus de A. Kerenski. Istoric de profesie, Miliukov și-a făcut un nume prin publicațiile sale, cu abordări liberale asupra istoriei Rusiei și cursuri prezentate în mai multe state ale lumii, inclusiv în Statele Unite și Marea Britanie. Pentru viziunile sale a făcut mai multe luni de închisoare și exil, fapt ce i-a adus faima de luptător contra țarismului și adept al liberalismului. A fost membru al celei de-a IV Dume Ruse, iar în contextul revoluției ruse din februarie 1917 a pledat pentru monarhia constituțională. Ales în Adunarea Constituantă din 1917, va pierde mandatul odată cu dizolvarea acesteia de către bolșevici la 6 ianuarie 1918. Va adera la mișcarea „albgardistă” care viza restabilirea Rusiei mari, dar în anul 1921 va emigra definitiv din Rusia la Paris.



Pe de altă parte, viaţa lui Ion Pelivan, soarta lui, se contopeşte cu viaţa şi cu soarta însăşi a Basarabiei de la începutul sec. XX. Considerat „părintele naţionalismului” din Basarabia și „nașul moldovenilor”, Pelivan a îndurat pentru cauza românească rigorile închisorilor de la Dorpat-Jurievo şi Wenden, din Estonia, unde se afla ca student la Universitatea din Dorpat, precum şi rigorile închisorii Butîrki din Moscova, ca şi exilul din regiunile nordice ale Rusiei: la Arhanghelsk şi la Viatka. Este unul din cei mai importanți și remarcabili reprezentanți ai Partidului și Blocului Moldovenesc în Sfatul Țării, care a devenit curând Director General de Externe și cel care va pleda pentru chemarea trupelor române în Basarabia în 1918.

Bătălia intelectuală pentru Basarabia

În această dezbatere dintre Pelivan și Miliukov se descoperă nu doar argumentația istorică româno-rusă asupra Basarabiei, dar și multe detalii ale constituirii și activității Sfatului Țării, care vor plasa problema Basarabiei în epicentrul dezbaterilor de la Paris.

Premiza de la care pornește ministrul rus în elaborarea acestui articol este cea de a-l înfrunta pe Ionel I.C. Brătianu, care dorea la Conferință să cuprindă „Moldova rusească” într-o „mai mare Românie”. Miliukov pornește de la propriile impresii culese în trecerea sa prin Basarabia, dar care arată mai multe lacune specifice unor astfel de experiențe de scurtă durată. El sugerează că atunci când a votat unirea cu România, Sfatul Țării nu reprezenta poporul basarabean, că acest vot a fost luat prin forță și că dacă s-ar fi dat deplină posibilitate de a spune părerea liber, populația Basarabiei ar vota contra unirii cu România. Acesta vedea Sfatul Țării asemănător altor organe de acest gen din periferiile imperiului, cum ar fi Rada Centrală a Ucrainei sau Tariba din Lituania, și considera că inițiativa creării sale s-a luat la congresul militarilor moldoveni din întreaga Rusie din noiembrie 1917. Referindu-se la principiile de constituire, Miliukov spunea că fără a proceda la vreo alegere regulată, congresul a hotărât ca acest „Consiliu local” să fie constituit din 120 persoane (ulterior 150), dintre care 70% moldoveni, deși aceștia după recensământ reprezentau 47%. În continuare se invocau mai multe chestiuni care defăimau Sfatul Țării: a fost un organ provizoriu, până la alegerea Adunării Constituante; nu s-a gândit niciodată la posibilitatea unirii cu România și a recunoscut acest lucru de mai multe ori; acest fapt era recunoscut și de puterile occidentale; intrarea trupelor române urma să fie provizorie; cinci deputați ai Sfatului Țării, opozanți ai unirii cu România, au fost împușcați de trupele române; în timpul votării unirii armatele române au fost introduse în sala de ședințe; aeroplane zburau de asupra clădirii; militari și oficiali români erau prezenți la ședință; s-a votat deschis, prin ridicarea mâinilor, ceea ce a speriat pe mulți; invoca protestul fracțiunii țărăniste, a minorităților germane, bulgară și rusă față de această unire. Autorul arăta într-un sfârșit că doar 83 de deputați au votat pentru unire, 25 au fost absenți, omorâți sau fugiți, 34 s-au abținut de la vot, iar 3 delegați „curajoși” au votat contra. Miliukov conchidea că dacă s-ar face la moment un plebiscit, nu mai puțin de 85% s-ar declara pentru reunirea la Rusia.

Răspunsul pe care-l dă Ioan Pelivan lui Pavel Miliukov constituie una din primele, dacă nu chiar prima confruntare mediatică și politică ruso-română asupra actului din 27 martie 1918, care se va întinde asupra întreg secolul XX, dar și după aceasta. Fruntașul basarabean demasca mai întâi fața lui Miliukov, care se prezenta prin cercurile europene ca un liberal și un democrat, dar care în realitate pleda pentru reconstituirea fostului Imperiu Rus, în vechile hotare de înainte de revoluția din 1917 și nu admitea ca provinciile Polonia, Ucraina, Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Basarabia, ce s-au desfăcut de la Rusia, să-și decidă singure soarta. Acesta neagă dreptul Basarabiei de a dispune singură de soarta sa, vorbește de o „Moldovă rusească”, negând că a fost ruptă dintr-o „Moldovă propriu-zisă”, care este un teritoriu românesc, tot așa cum o „Polonie rusească” a fost smulsă din Regatul Poloniei sau o „Armenie rusească” din fosta Armenie. Prin urmare, ministrul rus revendică teritoriile pe care, în cursul vremurilor, Rusia le-a răpit, prin violență, de la alte națiuni.

Cea de-a doua parte a replicii lui Pelivan se referă la legitimitatea alegerii Sfatului Țării, omul politic basarabean arătând că din mai până în octombrie 1917 în Basarabia au avut loc 2 congrese ale cooperatorilor, 3 congrese ale țăranilor, 2 congrese ale preoților și mirenilor, 2 congrese ale cadrelor didactice, mai multe congrese ale militarilor de pe toate fronturile, apoi congresele naționalităților minoritare, adunările Zemstvelor, consfătuiri ale partidelor și ale proprietarilor. La toate aceste întruniri s-a decis păstrarea autonomiei Basarabiei și alegerea unui Parlament, cunoscut sub denumirea de Sfatul Țării. Deci nu era vorba doar de un singur congres al militarilor care a decis acest lucru.

Pelivan punea pe tapet toată istoria acestui organ și constata că Sfatul Țării astfel format și în unire cu Consiliul Directorilor a proclamat Basarabia la 2 decembrie 1917 Republică Democratică, în federație cu alte republici ale fostului Imperiu Rus, iar în ziua de 24 ianuarie 1918 independența absolută a Republicii. Sfatul Țării împreună cu Consiliu Directorilor au cerut ajutorul trupelor române să restabilească liniștea în Basarabia, dovadă a faptului că trupele și guvernul român nu s-au amestecat în conducerea internă a Basarabiei fiind faptul că Sfatul Țării singur a discutat și votat reforma agrară și toate măsurile de organizare a țării.

În ziua de 27 martie 1918, Parlamentul basarabean Sfatul Țării, în ședința solemnă și cu vot pe față, a votat unirea Basarabiei cu România. Din totalul de 125 deputați prezenți la ședință, 86 au votat pentru unire, 3 contra și restul s-au abținut. Înainte de această dată, Zemstvele județelor Bălți și Soroca, precum și Liga marilor proprietari din județul Bălți au cerut unirea Basarabiei cu România. Prin urmare, unirea s-a făcut cu voința poporului basarabean și fără nicio presiune din afară.

Un ultim argument al lui Pelivan este legat de observația ministrului rus că populația românească a Basarabiei era de 47%, potrivit statisticii din 1897. Pelivan arăta în primul rând că statisticile ruse pentru provinciile cu populații eterogene erau tendențioase și numărul rușilor era sporit în dauna populației autohtone. El aducea datele publiciștilor ruși Batiușkov, Casso, care spunea că populația românească era mai mul de jumătate, iar alții ca Zașciuk, Crușevan, Lașkov etc. cu tot șovinismul lor, admiteau că procentul românilor în Basarabia ajungea până la 75% din totalul populației. „Basarabia vrea să sfârșească cu sistemul de opresiune a conștiințelor. Ea vrea să fie românească și unită cu România, de la care a smuls-o vicleșugul și violența rusească”, conchidea liderul basarabean. Iar Conferința de Pace de la Paris i-a dat dreptate, recunoscând Basarabia ca teritoriu românesc. 

Un articol de: Octavian Țâcu
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

 


Opinii & Editoriale 24 Mai 2018, de Moni Stănilă

Omul-virus sau omul-doctor?

Îmi spunea cineva, zilele trecute, că unele din textele mele referitoare la relația om-Dumnezeu par mai degrabă articole pentru drepturile omului sau ale animalelor.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 24 Mai 2018, de Moni Stănilă

Câinele de bronz

Emanuela Iurkin a debutat la Editura „Cartier” în această primăvară cu un roman superb: Câinele de bronz. O poveste care combină perfect ficțiunea cu biografismul. 

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 23 Mai 2018, de Moni Stănilă

Un mare „NU”!

Pentru că 20 mai ne bate la ușă, ne umple cutia poștală cu gunoi, ne promite marea și sarea, hăul și pârăul, pentru prima dată în viață am intrat pe pagina de socializare a candidatului Ivan Ceban.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 22 Mai 2018, de Răzvan Munteanu

Cine are de câştigat de pe urma ieşirii SUA din acordul nuclear cu Iranul?

Decizia preşedintelui Donald Trump de a retrage SUA din acordul nuclear iranian ridică numeroase semne de întrebare despre cum vor evolua dinamicele scenei relaţiilor internaţionale. Să nu uităm că dosarul nuclear iranian este cauza unora dintre cele mai mari tensiuni din Europa de Est, Statele Unite,...

() Citeşte tot articolul

Editorial 18 Mai 2018, de Pavel Păduraru

Chișinăul e pierdut!

Scriam săptămâna trecută că, dacă cei trei candidați importanți unioniști sau proeuropeni la șefia Capitalei, Andrei Năstase, Valeriu Munteanu și Constantin Codreanu, nu vor alege doar pe unul dintre ei, pentru a merge în alegerile de duminică, nu va avea niciun sens să ieșim la votare. Din...

() Citeşte tot articolul

Editorial 18 Mai 2018, de George Simion

Schimbați balada!

În cei peste zece ani, de când am cunoscut R. Moldova, m-a fascinat mereu felul în care electoratul pro-estic s-a mobilizat la vot. 

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Mai 2018, de Moni Stănilă

Buni sau răi?

Că tot suntem în campanie electorală, să ne reîntoarcem puțin la judecata aproapelui. Ușurința cu care catalogăm oamenii din jurul nostru e incredibilă. Despre oricine putem afirma câte ceva, de parcă le-am cunoaște gândurile și pocăința. 

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Mai 2018, de Constantin Tănase

Obsesia autohtonizării și destinul graiului matern

Nu rareori, când vorbim despre situația limbii române din stânga Prutului, demonstrăm o înțelegere cu totul puerilă, școlărească a fenomenului.  

() Citeşte tot articolul

Editorial 16 Mai 2018, de Răzvan Munteanu

Trump scoate SUA din acordul nuclear cu Iranul. Ce poate urma?

Foarte mulți jurnaliști sau analiști de politică externă spuneau că retorica folosită de către Donald Trump în cursa electorală pentru Casa Albă va fi abandonată odată cu alegerea sa în funcția de președinte al Statelor Unite.  

() Citeşte tot articolul

Atitudini 16 Mai 2018, de Constantin Tănase

Presa a uitat de 16 mai

Presa de la Chişinău, dar şi cea de peste Prut, preocupată de chestiuni vitale pentru destinul nostru naţional, cum ar fi, de exemplu, înjurăturile de căruţaş ameţit ale lui Voronin sau cele de oier devenit milionar ale lui Gigi Becali, a trecut falnic şi fără păs peste data de 16 mai, o zi...

() Citeşte tot articolul

Editorial 16 Mai 2018, de Moni Stănilă

Primăvară cu poezie

În perioada 3-5 mai a avut loc Festivalul Internațional „Primăvara Europeană a Poeților”, ediția a VIII-a. Evenimentele au debutat cu depunerea de flori la busturile scriitorilor de pe Aleea Clasicilor Literaturii Române, urmată de Simpozionul Internațional „Dialoguri europene:...

() Citeşte tot articolul

Editorial 15 Mai 2018, de Dan Nicu

Lui Dodon nu i-ar strica să ia lecţii de la Kim Jong-un

Întâlnirea de pe 27 aprilie dintre preşedinţii celor două jumătăţi ale Coreei, despărţite din 1953 printr-un război purtat pe baze ideologice, imprimă speranţe că în curând în peninsula Coreeană starea formală de război va fi încheiată şi va începe o eră a...

() Citeşte tot articolul